Rolul Familiei în Educarea Copiilor

INTRODUCERE

Apariţia copilului pe lume este o minune. Familia în care se naşte un copil devine cu adevărat fericită. Viaţa de familie este corelată cu acest fenomen frumos, mult aşteptat de ambii soţi, care le pune la încercare maturitatea, dragostea, responsabilitatea, competenţa, disponibilitatea pentru dăruire, altruism, stăpînire de sine, tact şi compasiune.

Din clipa în care vede lumina zilei copilul are nevoie de aer, hrană, somn, căldură, apă. Treptat apare şi se manifestă trebuinţa de apărare, orientare, investigare, mişcare, relaxare, vocalizare, comunicare şi relaţionare, precum şi de semnale informaţionale care vor fi recepţionate şi prelucrate de copil, contribuind la dezvoltarea personalităţii lui. Toate acestea reprezintă trebuinţele copilului, stările de necesitate şi de sensibilizare a organismului la condiţiile mediului extern. Trebuinţele sînt impulsurile ce provoacă crearea condiţiilor esenţiale pentru supravieţuiera nou-născutului, fenomene biopsihologice fundamentale ce pun în mişcare întreaga lui viaţă psihică şi socială, deter minînd începuturile organizării ei şi, mai tîrziu, apariţia şi dezvoltarea unor noi structuri sociopsihocomportamentale. Trebuinţele şi satisfacerea lor asigură formarea complexelor polisenzoriale ce vor sta la baza apariţiei percepţiilor şi reprezentărilor, memoriei, gîndirii, limbajului şi imaginaţiei. Crescînd şi dezvoltîndu-se, copilul reclamă o anumită educaţie şi multă atenţie din partea adulţilor. Părinţii trebuie să cunoască particularităţile evoluţiei copilului, caracteristicile de vîrstă, crizele, dificultăţile posibile.

„Cei şapte ani de acasă” – acestă frază ne vorbeşte foarte multe de familia, credinţa, concepţiile oricărei persoane, de mediul în care s-a format individul.

Familia este rădăcina educaţiei. Aşa cum cît de corect ai sădit un pom, şi pe cît de adînc a fost sădit, adică este rezistent, aşa rol îl are şi familia în educarea tinerii generaţii. Cum natura a plămădit în pîntece individul, aşa şi familia plămădeşte, numai că la nivel spiritual.

Familia este un factor primordial de informare şi de creare a copiilor şi tineretului. Ea are rolul de al introduce pe copil în societate, de a implementa practici educative, construcţii cognitive. De observat faptul că, familia implementează mai mult valori practice, decît teoretice.

Familia este mediul cel mai sănătos şi are o influenţă mare asupra individului. Individul, în cadrul familiei se dezvoltă multilateral, cuprizînd mai multe ramuri de activitate. Un mediu tonifiant, va ajuta la o înţelegere mai adecvată a societăţii, omenirii, o educaţie bună va ajuta la crearea unui individ util societăţii. O societate prosperă va favoriza îmbogăţirea individului cu valori şi concepţii noi.

Familia are rol mai mult să formeze decît să aducă la cunoştinţă. Este foarte importantă educaţia din copilărie, deoarece individul, ia primele impresii din mediul înconjurător, care, la vîrsta fragedă a copilului, este familia. Tot din mediul familial, copilul, ca un burete, mai ia conduitele şi obiceiurile celor din jur. Individul va repeta şi va imita oamenii din jur, va avea aceleaşi păreri, idei, concepţii. Copilul va mima, gesticula exact ca persoanele din jur.

Alături de școală și organizațiile de tineret, familia este unul din factorii care se preocupă de educația omului. De educația oamenilor se ocupă și alte persoane, instituții și organizații sociale, dar influențele educative exercitate de acestea sunt mai puțin organizate decît cele care provin din familie, școală și organizațiile de tineret. Familia exercită o influență deosebit de adîncă asupra copiilor.

O mare parte dintre cunoștințele despre natură, societate, deprinderile igienice, obișnuințele de comportament, elevul le datorează educației primite în familie. (Utilizarea în limbajul comun a expresiei: "A avea cei șapte ani de acasă"). Din perspectiva sociologică, familia este instituția fundamentală în toate societățile. Familia este un "grup social relativ permanent de indivizi legați între ei prin origine, căsătorie sau adopțiune". În societatea romînească, suntem familiarizati cu anumite versiuni ale familiei: familia nucleu și familia extinsă. Mai există și un al treilea tip de familie, familia poligamă.

Familia nucleu (nucleară) - "constă în doi adulți de sex opus care întrețin o relație sexuală aprobată de societate, împreună cu proprii lor copii sau adoptați". Familia nucleu poate fi de două feluri: de orientare și de procreare. Familia nucleară de orientare este familia în care ne naștem și în care ocupăm statutul de copil. Familia nucleară de procreare este familia pe care o cream prin căsătorie și obținem statutul de adult.

Familia extinsă (cosangvină) - "constă din două sau mai multe familii nucleare unite prin legătura părinte-copil, care include legăturile între frați și surori".

Menirea educaţiei este aceea “ de a înălţa pe culmi mai nobile de viaţă – omul”.(Gentil, G.The Reform of Education).

Problema educaţiei este abordată astăzi în strânsă legătură cu problematica lumii contemporane, lume caracterizată prin importante transformări, prin cerinţe şi aspiraţii specifice, prin schimbări în toate domeniile.

Educaţia trebuie să se manifeste în permanenţă ca o acţiune unitară, coerentă, iar implicarea acestui deziderat rezidă în strînsă legătură dintre familie şi mediul educaţional. Acest lucru impune ca părinţii să fie parteneri egali în educaţia copilului.

“ Meseria” de părinte este grea. În condiţiile unei atmosfere familiale echilibrate şi prielnice dezvoltării copilului de vîrstă preşcolară, familia este în primul rînd cadrul existenţei biofizice, al acestei dezvoltări. Un anumit regim igienico-sanitar necesar dezvoltării fizice sănătoase şi armonioase înseamnă asigurarea unui program al zilei care să respecte ore de somn, alimentare, activităţi, joc, plimbări.