Impozite și Taxe

1.1 Elemente de generalitate. Fiscalitatea

Fiscalitatea reprezintă, în esenţă, prelevarea de resurse băneşti de la societăţile comerciale, persoane fizice, asociaţii familiale şi instituţii publice.

Politica fiscală, ca o componentă a politicii economice a statului, aplicabilă în interiorul ţării stipulează legi şi norme de impozitare, stabileşte diverse tipuri de impozite şi taxe, sferele lor de aplicare şi modalităţile de justificare ale acestora.

În perioada de tranziţie şi de integrare orientările generale ale politicii fiscale îşi modifică şi lărgesc conţinutul şi sfera, în funcţie de ritmul şi amploarea transformărilor social-economice, ca şi de strategia de guvernare.

Instrumentele folosite pentru îndeplinirea obiectivelor politicii fiscale sunt:

- impozitele;

- contribuţiile sociale;

- taxele;

Impozitul reprezintă plata bănească obligatorie, nerambursabilă, efectuată de persoanele fizice sau juridice către bugetul statului, în cuantum şi în termene stabilite de lege, fără obligaţia statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat.

Ca şi impozitele, contribuţiile sociale sunt prelevări obligatorii impuse pe caleautoritară persoanelor fizice şi juridice cu titlul definitiv fără contrapartidă directă.

Spre deodebire de impozite, contribuţiile au destinaţii dinainte stabilite şi sunt gestionate prin fonduri separate fiind percepute în conformitate cu un regim de protecţie socială, spre a servi acoperirii unor situaţii de risc ale indivizilor.

Taxele sunt plăţi ale persoanelor fizice sau juridice făcute statului, de regulă pentru servicii ce le-au fost prestate acestora.

În timp ce impozitele se determină în funcţie de natura şi mărimea venitului, taxele depind de felul şi costul serviciului prestat. În fiecare dintre modalităţile de colectare a resurselor bugetare, perceperea, prelevarea nu se poate face dacă nu este reglementată printr-un act legislativ.

Veniturile bugetare sunt constituite, în principal, din venituri fiscale. La acestea se mai adaugă şi veniturile nefiscale.

Veniturile fiscale sunt cele obţinute din impozite directe şi impozite indirecte.

Impozitele directe constituie cea mai veche formă de impunere a veniturilor. Ele se percep periodic de la persoane fizice şi juridice şi au ca bază de impozitare venitul constatat sau stabilit în baza reglementărilor legale, sau valoarea bunurilor în proprietate.

Acest tip de impozit se calculează în cote proporţionale, progresive sau regresive şi se aplică tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care dobândesc venituri sau posedă averi.

Din această categorie fac parte:

- impozitul pe salariu;

- impozitul pe profit;

- impozitul pe venit;

- impozitul pe venitul agricol;

- impozitul pe terenuri;

- impozitul pe clădiri.

Impozitele indirecte, cunoscute şi sub denumirea de impozite pe cheltuieli sau taxe de consumaţie se percep odată cu vânzarea mărfurilor sau cu prestarea serviciilor prin adăugarea la preţul produsului a unei cote fixe.

În această grupă se includ:

- taxa pe valoare adăufată;

- accize;

- taxe antidumping la importul de produse agro-alimantare pentru protejarea producţiei şi pieţei interne;

- taxele pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare.

Spre deosebire de impozitele directe care sunt uşor percepute de către populaţie, cele indirecte sunt ascunse în preţurile produselor cumpărate fără a putea fi identificate pe surse sau defalcate pe costul produsului.

Cele 2 tipuri de impozite au efecte similare şi asupra profitului întreprinzătorilor. Împozitele se diferenţiază şi după unitatea de impozit (unitatea de măsură în care se evaluează obiectul impozitat), respectiv după cotele de impunere, care pot fi:

- fixe – în sumă neschimbată indiferent de nivelul venitului impozabil;

- cote procentuale care pot fi:

- proporţionale, când cota rămâne aceeaşi indiferent de mărimea obiectului impozitat;

- progresive, când cota procentuală creşte paralel cu creşterea bazei de impozitare.