Realismul și războiul rece

Capitolul I : Realismul

a) REALISMUL CA PARADIGMĂ INIȚIALĂ A RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE

b) CONCEPȚIA LUI MORGENTHAU ASUPRA REALISMULUI

- nivelurile realismului politic

- principiile realismului

c) REALISMUL - CONCLUZII

Capitolul II : Războiul Rece

a) DISCUȚII GENERALE ASUPRA RĂZBOIULUI RECE

b) CAUZE ALE RĂZBOIULUI RECE

c) CRIZE ALE RĂZBOIULUI RECE

• CONCLUZII

• BIBLIOGRAFIE

Capitolul I : REALISMUL

 REALISMUL CA PARADIGMĂ INIȚIALĂ A RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE

Fundalul pe care a apărut conceptul de paradigmă a fost creat de cercetările lui Kuhn în istoria fizicii. Istoria științei este de obicei prezentată ca un progres, adică o acumulare de cunostințe.

Argumentarea lui Kuhn scoate la iveală o serie de probleme importante pentru înțelegerea științei și a dezvoltării sale istorice. De asemenea, din moment ce exista alegeri științifice care nu se conformează în întregime conexiunii logice sau celei empirice, Kuhn a trebuit să definească un cadru mai general pentru a putea întelege deliberările, alegerile și schimbările din știință.

Acesta este contextul în care Kuhn și-a dezvoltat conceptul de paradigmă. Dar dacă ținem cont de definiția originală, se disting totuși, două aspecte:

a) Primul aspect, conținutul paradigmei, ilustrează ideea unei logici interne, a unei viziuni asupra lumii care orientează cercetarea, definește problema care urmează a fi rezolvată și sugerează metoda de folosit. Pentru Kuhn, existenta unei paradigme care ghidează cercetarea este o condiție necesară pentru întemeierea unui subsistem social - științific și a disciplinelor particulare. În absența unei paradigme, cercetarea profundă este imposibilă și nici nu poate exista un criteriu pentru selectarea problemelor de cercetat.

b) Al doilea aspect al paradigmei ne trimite la legătura ei cu contextul istoric și funcțiile ei in comunitatea academică. Fără paradigmă nu poate exista o comunitate academică, nici disciplină bine întemeiată și nici știință matură.

Khun spunea: “O paradigmă guvernează în primul rând nu atât obiectul, cât grupul de practicieni. Orice studiu care privește distrugerea unei paradigme trebuie sa înceapă cu localizarea grupului sau grupurilor responsabile”.

 Paradigma realistă în relațiile internationale

Literatura relațiilor internaționale a folosit conceptul de paradigmă a lui khun în două contexte. Comună ambelor abordări este impresia că relațiile internaționale au avut o singură paradigmă, și anume realismul.

Primul context se concetrează asupra întrebării “de ce” și “cum”, s-a dezvoltat realismul ca paradigmă, în timp ce a doua accentuează criza acestuia și disputele care au urmat între diferitele școli de gândire. Din punctul meu de vedere descrierea pe care o face Kuhn funcției paradigmei pare să corespundă destul de bine dezvoltării realismului și a disciplinei sale, relațiile internaționale.

Idealismul a avut același rol după primul razboi mondial cum a avut realismul după cel de-al doilea război mondial,si anume că el dovedea legitimitatea politicii externe a statelor dominatoare si a status-quo ului sistemului internațional.

Asta nu înseamnă că este corect să considerăm pe acestea ca fiind singurele rațiuni care explică de ce aceste teorii au avut un asemenea succes.Și nici nu trebuie sa vedem idealismul si realismul ca instrumente de legitimare folosite intenționat, cel putin în ceea ce priveste urmările razboiului.

Numai atunci când schimbarea pe cale pașnică pentru statele mai putin puternice,părea din ce în ce mai dificilă, această funcție a devenit importantă.

Carr spunea:

“Ideea utopică conform căreia exista un interes al întregii lumi pentru pace, care este identic cu cel al fiecărei națiuni în parte, a ajutat politicienii și autorii de scrieri politice de peste tot să uite neplăcutul fapt că există divergențe fundamentale de interese între națiunile care doresc să conserve starea de existență și națiunile care vor să o schimbe”