Drepturile și obligațiile funcționarului public european

Odată cu apariția primelor instituții europene, Comunitatea economică europeană, Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului şi Comunitatea europeană a energiei atomice, au apărut și funcțiile publice europene și implicit funcționarii publici europeni, ocupanți ai acestora. Fiecare dintre aceste instituții avea corpul său de funcționari publici, având norme de reglementare diferite, atât din punct de vedere al ierarhizării, cât și al salarizării sau pensiilor.

Tratatul de la Bruxelles din anul 1967, numit și Tratatul de fuziune, a impus realizarea unui regulament comun, unic, al funcționarilor instituțiilor comunitare. Acesta a fost realizat în 1968, a fost modificat de mai multe ori, cea mai importantă și recentă modificare având loc în anul 2004. Regulamentul, modificat şi reunit cu alte texte interne ale instituţiilor europene, este cunoscut sub denumirea de STATUT, cu subtitlul „Regulamente şi reglementări aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţilor Europene”.1)

Personalul care lucrează pentru instituțiile publice se poate împărți în două categorii și anume funcționarii publici europeni, persoane care sunt investite cu autoritate publică, și personal contractual care își desfașoară activitatea în baza unui contract de muncă și nu sunt investite cu autoritate publică, desfășurându-și activitatea în structurile administrației publice.

Calitatea de agent contractual este diferită de cea de funcţionar deoarece agentul nu beneficiază de dreptul la carieră, nu este stabil în postul ocupat şi nici nu dobândeşte mare parte din drepturile cuprinse în Statut.

Definiția de funcționar european este regăsită în art.1 din Statut, care specifică faptul că este funcționar comunitar orice persoană care a fost numită, în condițiile prevăzute de Statut, într-una din funcțiile permanente ale unei instituții comunitare, printr-un act scris de către o persoana împuternicită de acea instituție, în acest sens.

Tot Statutul clasifică funcționarii publici europeni in categorii, grade și eșaloane. În momentul investirii unei persoane într-o funcție publică europeană, instituția care emite ordinul de investire menționează în acesta categoria, gradul și eșalonul funcției avute în vedere.

Așa cum instituția publică europeană cere de la funcționarii săi un comportament adecvat funcțiilor pe care le ocupă, profesional cât și extraprofesional, tot așa, funcționarii au dreptul să ceară și să primească de la instituția europeană angajatoare respectarea și garantarea drepturilor lor legale. Astfel că există o relație comună funcționar – instituție care atestă că în această relație drepturile unuia sunt obligațiile celuilalt și invers.

1) Ion Popescu, “Funcţia publicã europeanã”, Suport de curs, SNSPA, Bucureşti, 2010

Astfel, drepturile și obligațiile funcționarului public european sunt reglementate în Titlul II din Statut.

Sunt astfel prevăzute câteva principii care stau la baza exercitării drepturilor și obligațiilor funcționarilor publici europeni.

Primul și cel mai important este acela ca funcționarul

public europena, in exercitarea atribuțiilor sale, trebuie sa fie complet independent față de orice guvern, organizație, autoritate sau persoană exterioară instituției pentru care lucrează.

Un al doilea principiu, derivat din primul, este acela care menționează necesitatea imperioasă a existentei unei totale independențe a funcționarului public european față de țara din care provine, stat membru al UE. Și acest lucru derivă din faptul că, în general, țările din care provin funcționarii publici au așteptarea ca aceștia să le reprezinte propriile interese. Din acest motiv este absolut necesar, pentru o bună desfășurare a activităților unei funcții publice europene, ca statele UE să nu emită nicio pretenție în ceea ce-i privește pe cetățenii lor care ocupă funcții publice in instituțiile europene, și în acelasi timp, funcționarul public european să nu dea curs unor eventuale presiuni venite din partea statului aparținător, numai astfel putând să-și realizeze atribuțiile cerute de organizația al cărui angajat este și care are atribuții comunitare, internaționale, nu naționale, statale.

Al treilea principiu enunțat este și el strans legat de celelalte două, și anume, prin activitățile pe care le desfășoară, funcționarul public european trebuie să depună toate eforturile pentru realizarea intereselor Comunităților.

Cel de-al patrulea principiu, strâns legat de al treilea, menționează faptul ca privilegiile și imunitățile funcționarilor publici europeni sunt oferite doar în interesul Comunităților.

Tot ei trebuie să fie permanent la dispoziția instituției angajatoare, cu condiția ca timpul de lucru săptămânal să nu depășescă 42 de ore.

Un principiu deosebit in aplicarea drepturilor și obligațiilor funcționarilor publici europeni este acela ca ei sunt cooptați în pregătirea regulilor cărora se supun și în aplicarea acestora.