Imaginea în Publicitate

Caracteristici generale

Aspectele non-verbale ale comunicării au început să fie studiate mai intens abia în anii “60” iar publicul a luat cunoştinţă de existenţa acestora în 1970 odată cu apariţia cărţii lui Julius Fast: Despre limbajul trupului.

Charlie Chaplin şi mulţi alţi actori ai filmului mut au fost pionierii folosirii cu îndemânare a comunicării non-verbale; aceasta a fost atunci singura metodă disponibilă a ecranului. Fiecare actor era considerat bun sau rău în măsura în care izbutea să utilizeze gesturile şi alte semnale ale trupului pentru a comunica efficient. După părerea lui Albert Mehrabian, din totalul mesajelor, aproximativ 7% sunt verbale (numai cuvinte), 38% sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea şi alte sunete guturale), iar 55% sunt mesaje non-verbale. Majoritatea cercetătorilor sunt în general de accord cu constatarea potrivit căreia comuicarea verbală este utilizată cu precădere pentru transmiterea informaţiilor, în timp ce canalul non-verbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale, iar, în anumite cazuri, pentru a înlocui mesajele verbale. De exemplu, o mână ridicată în sus de judecător şi îndreptată cu palma deschisă spre vorbitor transmite un mesaj cât se poate de clar în sensul că acesta trebuie să se oprescă.

Ca şi alte specii, omul este dominat de legi biologice care îi controlează acţiunile şi reacţiile, limbajul trupului şi gesturile. Rareori însă, omul este conştient de faptul că mişcările şi gesturile sale pot transmite o anumită poveste, în timp ce vocea sa spune cu totul altceva. Din punct de vedere practic, de regulă, atunci când spunem despre cineva că este perspicace sau are intuiţie ne referim la capacitatea sa de a citi semnalele non-verbale ale altor persoane şi de a le compara cu cele verbale. Cu alte cuvinte, când spunem că presimţim că cineva ne-a minţit, de fapt remarcăm că limbajul trupului său şi cuvintele rostite de acea persoană nu concordă.

In genere, în clasificarea comunicării sunt utilizate trei criterii: numărul de persoane, instrumentele (mijloacele) comunicării, obiectivele ei.

După instrumentele folosite, cea mai cunoscută clasificare împarte comunicarea în:

- verbală;

- nonverbală.

Comunicarea non-verbala, după cum reiese chiar din denumirea ei, se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale:

- corpul uman;

- spatiul sau teritoriul;

- imaginea.

Mijloacele nonverbale ale comunicării au, în totalitatea lor, următoarele roluri:

1)de a transmite ceva (idei, informaţii, intentii, trăsaturi de caracter);

2)de a nuanţa şi preciza comunicarea (care devine, astfel, aprobativă sau dezaprobativă, receptivă sau nereceptivă);

3)de a ajuta persoanele să se exprime şi să se înţeleagă reciproc mult mai bine (pentru realizarea acestui ultim rol, mijloacele nonverbale trebuie să le însoţească pe cele verbale, în nici un caz nu pot acţiona independent).

Imaginea

Imaginea reprezinta reflectarea unui obiect in constiinta individului si reprezentarea acestuia, totalitatea perceptiilor, asteptarilor, ideilor si sentimentelor fata de un obiect, ce poate fi portretul subiectiv si cultural al realitatii. De asemnea reprezinta modul in care este preceput un obiect ce depinde de nivelul de cunostinte, experienta, caracteristicile unei persoane.

Imaginea are functia de orientare unde determina alegerea unui anumit produs dintr-o oferta foarte larga de produse similare si functia de simplificare a realitatii unde imaginea unui produs confera un anumit grad de increde a consumatorului in ceea ce achizitioneaza.

Oamenii sunt mult mai flexibili in ceea ce priveste valorile si conceptiile despre viata un prea mare grad de complexitate si imposibilitatea de a avea o imagine de ansamblu rezulta simplificarea realitatii prin crearea si sustinerea de imagine, a reusit sa isi ceeze o margine de sigurata prin crearea imaginii aspura bunurilor serviciilor ce le ofera avand un rol foarte importat in mass-media.

Viaţa modernă a adus cu sine o multitudine de mijloace imagistice de comunicare (afiş, fotografii, benzi desenate, ilustraţii, cinema, televiziune).

Comunicarea prin imaginea omniprezentă, crează un paradox: deşi mai puţin interactivă, deoarece se exercită într-un singur sens, ea este mult mai eficientă - afectează un număr extrem de mare de persoane. Aşadar, intre reciprocitatea şi amploarea ei există o oarecare incompatibilitate, care se datorează tehnicii care nu oferă destinatarului posibilitatea de răspuns imediat; în timp ce toti oamenii ştiu să mânuiascâ limbajul, lucrul nu-i valabil şi pentru imagine, fapt care duce la accentuarea inegalităţii dintre emiţător şi receptor.