Adoptarea Deciziei Administrative

Decizia administrativa reprezinta o manifestare de vointa a persoanelor si autoritatilor publice premergatoare actiunii de întreprins si prin care aceasta opteaza pentru o anumita varianta în vederea realizarii unui anumit scop sau a unei finalitati.

Pentru notiunea de decizie se pot sistematiza mai multe definitii, dupa cum urmeaza:

- Este alegerea unei directii de actiuni (H. Simion, 1960);

- Elaborarea unui numar de strategii alternative si alegerea uneia dintre ele (A. Radulescu, 1983);

- O afirmatie care denota angajamentul pe o directie de actiune (Power, 2000);

- Rezultatul unor activitati constiente de alegere a unei directii de actiune (F.G. Filip, 2002);

- Cunostinte care indica o angajare într-o anumita directie de actiune (Whinston, 1996);

- Alegerea unui plan de actiune (Bonczek, 1984);

- Forma specifica de angajare a resurselor într-o actiune (Minzberg, 1996);

- Alegerea unei strategii de actiune (Fishburn, 1964);

- O alegere conducând la un anume obiectiv (Churchman, 1968);

- Hotarârea luata ca urmare a examinarii unei probleme, situatii etc.; solutia adoptata (dintre mai multe posibilitati) (DEX, 1998).

Asadar, decizia reprezinta elementul esential al activitatii manageriale si administrative, fiind cel mai important instrument specific de exprimare al acesteia.

Orice decizie administrativa trebuie sa rezulte unui proces decizional, care se desfasoara în urmatoarele etape generale:

- Fixarea obiectivelor care se vor materializa cu ajjutorul deciziei;

- Culegerea, prelucrarea, analiza si interpretarea datelor;

- Elaborarea de variante, alternative si alegerea solutiei optime;

- Executarea ddeciziei si controlul rezultatelor obtinute.

Un proces decizional trebuie sa satisfaca anumite cerinte de ordin procedural:

- Alegerea trebuie sa fie constienta si sa fie precedata de dezbateri – un gest impulsiv, de moment nu constituie o decizie;

- Decizia trebuie sa corespunda unui colectiv;

- Alegerea trebuie sa conduca la actiune – o oricare decizie, daca nu este aplicata, ramâne o simpla declaratie de intentie.

Adoptarea deciziei constituie un drept si o obligatie a conducerii. Atitudinea de nehotarâre a conducerii prejudiciaza activitatea subordonatilor, atunci când o decizie este indispensabila pentru functionarea lor. O conducere eficienta se poate însela în adoptarea deciziilor sale, dar atunci când împrejurarile o cer, ea decide cu orice risc si îsi asuma aceasta raspundere. Adoptarea deciziei este rezultatul unui proces de o complexitate deosebita, care ia în considerare: conditiile interne si externe, practica experimentala si rezultatele anterioare.

Faza principala a procesului decizional o constituie adoptarea deciziei, care presupune directionarea acsiunii viitoare, ca urmare a selectarii a acelei variante care ofera maximum de satisfactie din punct de vedere al obiectivelor urmarite. Problemele generate de adoptarea deciziilor vizeaza în special competenta decizionala si distribuirea acesteia pe diferite trepte ierarhice prin delegare si descentralizare decizionala.

Procesul adoptarii este complex si presupune transmiterea propunerilor formulate în timp util membrilor organului de decizie, pentru ca acestia sa le poata analiza si sa formuleze, fie alte variante, fie puncte de vedere pentru completarea materialelor rezultate în urma sedintelor de dezbatere atunci când acestea sunt discutate.

În cadrul deliberarii, membrii organului de decizie îsi vor exprima opinia în legatura cu propunerile prezentate. Este bine sa se încurajeze exprimarea libera a opiniilor, în caz contrat se poate ajunge la adoptarea unor decizii administrative necorespunzatoare, neadaptate la realitatea obiectiva si deci greu de aplicat.

Pe baza confruntarii diferitelor opinii este identificata o varianta decizionala considerata optima. Optimul decizional se realizeaza prin retinerea solutiilor argumentate si conforme cu realitatile sociale.