Concediul de odihnă

Concediul de odihna

Concediul de odihna constituie una din formele timpului liber, a carei necessitate si insemnatate deosebita rezulta din continutul dispozitiilor legale care il reglementeaza, cat si din practica raporturilor sociale de munca. Influenta sa pozitiva asupra salariatilor, posibilitatile recreative pe care le ofera, rolul sau de factor in cresterea randamentului muncii, avantajele care decurg din plata indemnizatiei cuvenite pe timpul efectuarii lui, prin urmare functiile sale economice si sociale, pun in lumina importanta concediului de odihna.

In codul civil nu au fost inscrise dispozitii referitoare la timpul de munca si la timpul de odihna. Pentru prima data in tara noastra concediul de odihna a fost regelementat prin Legea contractelor de munca din 5 aprilie 1929. Dupa 23 august 1944, Decretul nr. 314/1946 a adus o reglementare noua concediului de munca, iar Constitutia din 13 aprilie 1948 a inscris dreptul la odihna printre drepturile fundamentale ale salariatilor.

Codul Muncii din 8 iunie 1950, a reglementat pe larg concediul de odihna, iar dispozitiile sale au fost dezvoltate prin H.C.M. nr. 1864/1951 si H.C.M. nr. 1478/1952, ca si prin mai multe acte normative privind unele categorii de personal din sectoare cu activitati specifice.

Ulterior au fost elaborate Legea nr. 26 din 28 decembrei 1967, considerata una din cele mai bune reglementari din domeniul legislatiei muncii ale perioadei 1948-1989, prin continut cat si prin redactare, precum si in aplicarea acesteia, H.C.M. nr. 1149/1969 privind stabilirea criteriilor pentru determinarea locurilor de munca cu conditii deosebite prin care acorda concedii suplimentare de odihna si a locurilor de munca pentru care durata concediului suplimentar de odihna, poate depasi 12 zile lucratoare.

Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 13/1991 referitoare la contractul colectiv de munca, act normativ ce prevede (in Art.1) ca prin Contractul Colectiv se stabilesc orice drepturi si obligatii ce decurg, din raporturile de munca, cu precizarea suplimentara, in acest contract nu pot fi incluse clauze care sa duca „la acordarea unor drepturi salariatilor sub nivelul prevazut in legislatia muncii in vigoare sau care sa fie contrare odihnei de drept”, a aparut necesitatea unei noi reglementari in materie. Ca urmare a fost adoptata Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor.

Dreptul la concediul de odihna este un drept unic de natura complexa; el este definit prin legatura indisolubila a 2 laturi:

- Nepatrimoniala, constand in insasi efectuarea concediului, in folosirea timpului liber, in suspendarea obligatiei salariatului de a presta munca;

- Patrimoniala, consta in dreptul la indemnizatia de concediu privind efectuarea lui.

Folosirea efectiva a concediului asigura indeplinirea finalitatii lui, a functiei lui recreative si de protectie si, de aceea legea ii acorda prioritate, compensarea in bani a concediului de odihna fiind posibila in conditii restrictive. Indemnizatia de concediu are legatura directa cu salariul, legea prevazand ca ea nu poate fi mai mica decat salariul de baza, sporul de vechime si indemnizatia pentru functia de conducere, luate impreuna.

Potrivit prevederilor Codului muncii si ale actelor normative precum si ale dispozitiilor contractului colectiv national, concediile de odihna pot fi impartite in mai multe categorii:

- Concedii care se acorda in raport cu vechimea in munca;

- Concedii de baza;

- Concedii suplimenatre;

- Concedii care se acorda tinerilor in varsta de pana la 18 ani.

Durata concediului de baza si a concediului care se acorda tinerilor in varsta de pana ala 18 ani. Exista asemanare intre modalitatea de stabilire a salariilor si cea de stabilire a duratei concediilor diferitelor categorii de salariati.Legea nr. 6/1992 reglementeaza principiile generate privind concediile, cu precizarea ca normele de dezvoltare se stabilesc prin negociere ori prin Hotararea Guvernului pentru salariatii din administratia publica, regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare sau reglementate pentru salariatii din justitie, procuratura si alte organe de stat. Aceasta lege prevede, ca regula, o durata minima a concediului de odihna. Astfel potrivit art.1 salariatii au dreptul in fiecare an calendaristic la un concediu de odihna platit, cu o durata minima de 18 zile lucratoare, iar pentru tinerii de pana la 18 ani de 24 zile lucratoare. Pentru salariatii din administratia publica, din organele de justitie si procuratura si din alte organe de stat, durata minima a concediului de odihna este de 21 zile lucratoare.

Potrivit art. 1, alineatul 1 – 3, din H.G. nr. 250/1992 salariatii din administratia publica, au dreptul in fiecare an la un concediu de odihna platit, cu o durata de 21 sau 25 zile lucratoare, in raport cu vechimea lor in munca dupa cum urmeaza: