Conceptul de drept - apariția dreptului

Concept şi definiţia dreptului

Cuvântul drept şi corespondentele sale din alte limbi: droit, diritto, dereche, dereito, derivă din latinescul directus care evocă sensul de direct, rectiliniu, adică o regulă de conduită fără specificarea conţinutului. În limba română, ca de altfel şi în numeroase alte limbi, termenul drept este folosit în două sensuri şi anume: a) ca ansamblu de reguli juridice de conduită sau normele juridice din societate, denumit şi drept obiectiv ; b) dreptul ce aparţine unei persoane (fizice sau juridice) în temeiul normei juridice, pe care-l denumim drept subiectiv. Dreptul este cel care-i conferă puterii de stat legitimitatea şi capacitatea de a conduce sistemul social, de a asigura ceea ce în ultimă instanţă a fost şi este scopul creării statului, pacea socială. Prin norme juridice se stabilesc organele statului şi competenţele lor, relaţiile dintre ele şi cu cetăţenii, drepturile şi libertăţile acestora. Astfel noţiunea de “drept” este folosită în două sensuri: sensul de drept obiectiv(pozitiv) – ce conţine regulile de conduită a normelor juridice, care au caracter general şi obligatoriu redactate conform dispoziţiilor constituţionale, care exprimă voinţa şi interesele societăţii sau a unor grupuri sau categorii sociale, apărate de ordinea publică. Sensul de drept subiectiv – ce desemnează prerogativa, posibilitatea ce o are persoana fizică/juridică, în temeiul normelor juridice; să i se dea ceva, să i se efectueze o anumită prestaţie, ori să se abţină de la o anumită acţiune. Drepturile subiective decurg din dreptul obiectiv. Prin”drept” se desemnează şi ştiinţa dreptului care are ca obiect, cercetarea ştiinţifică a normelor juridice. Ştiinţa dreptului studiază principalele instituţii ale acestuia, corelaţiile care există între ele şi relaţiile sociale pe care le reglementează. Spre deosebire de alte norme sociale, dreptul introduce reguli de conduită obligatorii pt membrii societăţii, care sunt o emanaţie a organelor de stat, şi în cazul nerespectării lor, intervine statul prin forţa sa de constrângere. Astfel, dreptul poate fi definit ca ; sistemul normelor de conduită, elaborate sau recunoscute de puterea de stat, care orientează comportamentul uman în conformitate cu valorile sociale ale societăţii respective, stabilind drepturi şi obligaţii juridice, a căror respectare este asigurată de forţa de constrângere a statului. Dacă vorbim însă de drepturile unei persoane (fie o persoană fizică, fie o persoană juridică), cum ar fi dreptul de proprietate asupra casei, terenului, asupra firmei comerciale, dreptul la vot, dreptul la salariu etc., atunci vorbim de dreptul subiectiv pe care persoana fizică îl foloseste şi îl exercită.

Dreptul este un ansamblu de norme sau reguli de conduită obligatorii destinate a reglementa comportarea oamenilor în societate. Ele consfinţesc drepturi, libertăţi şi obligaţii ale oamenilor în relaţiile lor reciproce, a căror respectare este asigurată la nevoie de către forţa publică. Omul nu poate trăi decât în societate şi orice societate umană are nevoie de organizare, ordine şi disciplină. Regulile şi normele menite a organiza convieţuirea oamenilor, a le armoniza şi orienta interesele constituie normele de drept. Aşa sunt de exemplu: legile lui Manu, în India, Codul lui Hammurabi la evrei, Legea celor 12 table la romani, Legile lui Solon la greci etc. Constituirea dreptului ca entitate conturată se poate spune că are loc în ţările orientului antic şi în antichitatea greco-romană, o dată cu constituirea puterii publice ca putere de stat. Ca fenomen social, dreptul este în evoluţie istorică şi poartă amprenta epocilor şi a particularităţilor spirituale ale popoarelor. Clasificarea dreptului după criteriul istoric este convenţională, acest criteriu având în vedere mai ales evoluţia societăţii. Dar evoluţia dreptului nu este aceeaşi în toate ţările, iar în cadrul unei societăţi dintr-o ţară putem întâlni elemente aparţinătoare altui tip. În dezvoltarea sa, dreptul păstrează elemente de continuitate. Aşa se explică, de exemplu, existenţa în dreptul contemporan a unor categorii juridice apărute în dreptul roman sau influenţa dreptului islamic într-o serie de ţări afro-asiatice. Spre deosebire de alte norme sociale, dreptul introduce reguli de conduită obligatorii pt membrii societăţii, care sunt o emanaţie a organelor de stat, şi în cazul nerespectării lor, intervine statul prin forţa sa de constrăngere. Astfel, putem spune că dreptul poate fi un sistem de norme de conduită, elaborate sau recunoscute de puterea de stat, care orientează comportamentul uman în conformitate cu valorile sociale ale societăţii respective, stabilind drepturi şi obligaţii juridice, a căror respectare este asigurată de forţa coercitivă a statului.