Extras din referat
Concesiunea reprezinta operațiunea juridică care are ca finalitate punerea în valoare a unor activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome și terenuri proprietate de stat.
Actul juridic care stă la baza concesiunii domeniului public este contractul de concesiune, ce se intemeiaza pe ideea apărării interesului public și nu de realizare a unor beneficii, si care are ca obiect transmiterea dreptului și obligației de a exploata un bun proprietate publică sau privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, a unei activități sau a unui serviciu public de interes național sau local, în schimbul plății unei sume de bani, cu titlu de redevență, pe o durată determinată.
Procedurile de atribuire a contractelor de concesiune sunt licitația deschisă, dialogul competitiv sau negocierea fără publicarea unui anunț , si se aplică concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii a căror valoare, fără TVA, este egală sau mai mare decât pragul valoric de 23.227.215 lei, iar pentru contractele cu o valoare mai mică se aplică procedura simplificată.
1)Licitatia deschisa
Se desfasoara, de regula, intr-o singura etapa, insa auroritatea contractanta poate decide daca orgnizeaza o etapa suplimentara de licitatie electronica, caz in care va anunta acest lucru in anuntul de participare si in documentatia de atribuire.
Ea se initiaza prin transmiterea spre publicare a unui anunt de participare, in care solicita depunatorilor interesati depunerea de oferte. Anuntul de participare se publica in SEAP (Sistemul electronic de achizitii publice), in Monitorul oficial al Romaniei, partea a Vl-a, si dupa caz, in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita si obtine documentatia de atribuire si clarificari privind aceasta documentatie, iar autoritatea contractanta va deschide ofertele la locul si la data indicata in anuntul de participare.
2) Dialogul competitiv
Autoritatea contractanta va apela la dialogul competitiv atunci cand sunt indeplinite 2 conditii:a)contractul este considerat a fi de complexitate deosebita; si b)procedura licitatiei nu ar permite atribuirea contractului de achizitie publica in cauza.
Procedura dialogului competitiv presupune, la randul ei, 3 etape:
I.etapa de preselectie a candidatilor
II.etapa de dialog cu candidatii admisi in urma preselectiei, pentru identificarea solutiilor apte sa raspunda necesitatilor autoritatii contractante si in baza careia candidatii vor elabora si depune oferta
III.etapa de evaluare a ofertelor finale depuse
Bibliografie
1) Bara Voicu, Drept administrativ si institutii politico-administrative,2004
2) https://expresslearning.ro
3) http://lexcafe.ro
4) http://www.scritub.com
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drept administrativ - Procedura de atribuire a contractului de concesiune.docx