Drept European al Mediului

CONFERINTA INTERNATIONALA PRIVIND MEDIUL SI DEZVOLTAREA – RIO DE JANEIRO, 3 – 14 IUNIE 1992

Cea din urma mare manifestare a omenirii in privinta protectiei mediului a fost prilejuita de Conferinta internationala privind mediul si dezvoltarea de la Rio de Janeiro (1992).

La conferinta, din cele 178 de state membre ale ONU, au participat cu delegatii oficiale 172. Cu aceasta ocazie au fost semnate doua conventii: Conventia cadru privind schimbarile climaterice si Protectia Biodiversitatii. In acelasi timp, au fost adoptate un plan de actiune, intitulat Agenda XXI, o Recomandare privind protectia padurilor si o Declaratie, care contine 27 de principii, privind sarcinile ce urmeaza a fi realizate de omenire.

Conferinta de la Rio s-a axat pe studiul raportului dintre mediu si dezvoltare din perspective “dezvoltarii durabile” careia i-au fost consacrate sapte articole. Potrivit raportului prezentat, dezvoltarea durabila este aceea care “raspunde nevoilor actuale, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a raspunde nevoilor proprii”.

Declaratia de la Rio privind mediul si dezvoltarea

De la bun inceput trebuie sa subliniem ca Declaratia de la Rio nu are forta juridica obligatorie. Cu toate acestea, influenta sa asupra dreptului international al mediului este deosebit de semnificativa. Ea reprezinta, de fapt, rezultatul unei solutii de compromis intre tarile industrializate si tarile in curs de dezvoltare. In mare, Declaratia de la Rio, ca si cea de la Stockholm, consacra drepturile si responsabilitatile ce revin statelor in raport cu protectia mediului. Fireste, cea de la Rio reflecta si preocuparile aparute in cei 20 de ani care despart in timp cele doua conferinte.

“Cea mai importanta inovatie a documentului consta in conjugarea celor doi termeni; de acum inainte protectia mediului si dezvoltarea fiind strans legate¹”.

Declaratia are un preambul in care se anunta instituirea unei cooperari echitabile prin care sa se formeze o noua comunitate internationala, care sa asigure nasterea unor conventii internationale care sa protejeze unitatea globala a mediului si a dezvoltarii, care sa constientizeze ca Terra este casa

noastra comuna. Pe baza acestor constatari, se proclama un numar de 27 de principii (fata de 26 cat cuprindea Declaratia de la Stockholm).

¹. M. Dutu, Dreptul mediului – Tratat, vol. II, p.26

Pornind de la idea de baza ca fiintele umane constituie centrul preocuparilor relative de dezvoltare sustinuta, declaratia proclama dreptul fundamental al omului la o viata sanatoasa si productiva in armonie cu natura (principiul 1) si recunoasterea statelor “dreptul suveran de a-si exploata resursele potrivit propriilor lor politici in domeniul mediului si de dezvoltare” ca si responsabilitatea de a se asigura ca activitatile exercitate in limitele jurisdictiei lor nu provoaca daune mediului in alte state sau regiuni care sunt in afara limitelor jurisdictiei nationale (principiul 2 si principiul 15).

Principiul precautiei este formulat dupa cum urmeaza: ”In scopul protectiei mediului si in raport de posibilitatile lor, statele trebuie sa tinda, intr-o arie larga, spre prevenire. In cazul unei situatii grave ori a unui pericol de paguba ireparabila, lipsa unor cunostinte specifice complete nu-l scuteste pe poluator de plata costurilor necesitate de luarea unor masuri eficiente impuse de impiedicarea deteriorarii mediului” (Principiul poluatorului platitor).

O alta noutate a Declaratiei de la Rio, desi nu are forta juridical, are importante semnificatii juridice, fiind adoptata in cadrul unei Conferinte internationale la care au participat aproape toate statele lumii precum si o serie de organizatii internationale. Prin continutul sau Conferinta de la Rio a reluat si a consacrat o serie de reguli formulate deja la Conferinta de la Stockholm si a confirmat altele, rezultate din practica internationala de dupa 1970, indeplinind astfel cerinta unei practice internationale pentru crearea unor reguli cutumiare. Din aceasta categorie identificam urmatoarele reguli:

- indatorirea statului de a veghea ca activitatile desfasurate pe teritoriul sau sub controlul sau sa nu cauzeze daune mediului in afara limitelor competentelor sale teritoriale;

- statele trebuie sa coopereze pentru protectia mediului;

- dreptul generatiilor viitoare de a avea nevoile satisfacute in mod echitabil si responsabilitatea in acest sens a generatiilor actuale;

- indatorirea statelor de a elabora reguli privind responsabilitatea pentru daunele cauzate mediului si pentru indemnizarea victimelor;

- participarea tuturor indivizilor la luarea deciziilor referitoare la mediu, care ii pot afecta;

- indatorirea statelor de a notifica imediat celorlalte state orice catastrofa si orice situarie de urgenta;

- indatorirea realizarii studiului de impact in cazul activitatilor cu risc ridicat.

Iata de ce, pe buna dreptate, secretarul general al Summitului sin 1992 a sustinut ca “Rio nu a fost un Stockholm bis”, deoarece fiecare eveniment de o astfel de amploare este produsul timpului sau iar datele esentiale ale contextului national si international al celor doua conferinte sunt total diferite.

“Aceasta abordare globala de perspective a mediului initiata la Stockholm si consolidate la Rio de Janeiro trebuie continuata si dezvoltata in viitor, inclusive la nivelul reglementarilor juridice.” (M.Dutu op.cit. vol.II, p.38).