Drept și administrație publică europeană

Liberalizarea regimului circulaţiei persoanelor a constituit una dintre primele tendinţe manifestate după schimbarea de regim din Decembrie 1989.

În scurtă vreme, circulaţia persoanelor a căpătat proporţiile unui fenomen de masă, numărul plecărilor românilor in străinătate stabilizându-se in jurul a şase milioane pe an in ultima jumătate a anilor '90. Datorită multiplelor sale faţete, circulaţia persoanelor s-a impus în mod constant pe agenda politică.

Odată cu schimbarea contextului politic internaţional, România a inceput un proces de renegociere a tratatelor de bază. Acest tip de acord este deosebit de semnificativ, deoarece stabilește direcţia de evoluţie pe termen lung in relaţiile dintre state, în toate tratatele bilaterale încheiate de România cu vecinii săi după 1990 se regăsesc numeroase prevederi legate de facilitarea circulaţiei persoanelor. Este de remarcat că astfel de prevederi au lipsit cu desăvârşire din tratatele bilaterale încheiate de regimul comunist.

Drept consecinţă a dezvoltării circulaţiei persoanelor, au fost deschise numeroase puncte vamale, atât la graniţe cât şi în aeroporturi.

Semnarea acordurilor de readmisie cu cea mai mare parte a statelor occidentale a constituit o prioritate după 1990. Aceasta au stabilit un cadru juridic prin care să fie controlate fenomenele nedorite ale emigraţiei din România, în special aspectele ce ţin de criminalitate în ţara de destinaţie şi de deplasările ilegale pe teritoriul acestor state. Astfel, s-a deschis practic procesul liberalizării circulaţiei forţei de muncă. Ulterior, au fost încheiate acorduri propriu-zise care au creat cadrul trimiterii organizate, legale, de personal muncitor în state precum Germania, Ungaria, Spania, Portugalia şi Franţa. Practicarea în continuare a acordurilor bilaterale reprezintă un instrument de politică util înaintea etapei de liberalizare a circulaţiei forţei de muncă, în mod deosebit în relaţia cu ţările care sunt identificate ca principale destinaţii ale imigraţiei: în primul rând ca încercare de a canaliza fluxurile existente şi în al doilea rând, ca sprijin în vederea legalizarii unei părţi a lucrătorilor ilegali/informali români din ţările UE.

De asemenea, încercările de a regulariza migraţia circulatorie a lucrătorilor informali vor ilustra magnitudinea reală a acestor fluxuri. Introducerea de cote şi măsura in care acestea vor fi respectate in ţările alese ca destinaţie va permite obţinerea unor informaţii de o mai bună calitate cu privire la înclinaţia de a emigra în condiţiile liberalizării complete a circulaţiei. Germania, una dintre principalele destinaţii ale românilor, merită o atenţie specială. În baza statisticilor internaţionale, numărul imigranţilor provenind din Europa de Est a crescut de la circa 160.000 persoane în 1997-1998 până la circa 220,000 persoane în 2002. Originari din România au fost de circa 14,000 în 1997, pentru ca în 2002 să se ridice la 24000! Numărul etnicilor germani proveniţi din România a scăzut continuu, de la circa 6000 în 1995, la câteva sute pe an în ultimii ani.

În baza Convenţiei din 1990 cu Germania s-au deplasat la muncă în perioada 1992-2003 circa 50,000 de persoane Este însă de remarcat că plafoanele instituite de autorităţile germane au variat foarte mult de-a lungul timpului, în conformitate cu politicile statului german. Dacă în 1992 s-au deplasat la muncă în baza acestui accord 5247 persoane, în 1993 numărul a ajuns la 14.300, pentru ca în 1996 acordul să fie blocat, iar apoi să fie deblocat în anul următor, ajungând la 4259 persoane în 2003. Convenţia s-a aplicat în special pentru domeniul construcţiilor. Convenţia cu Germania din 1992 este destinată tinerilor între 18-40 ani care au meserii de bucătari, ospătari, asistente medicale şi din domeniul construcţiilor.

În sfârşit, în baza înţelegerii dintre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Oficiul Federal pentru Muncă din 1999, a urmarit facilitarea angajării lucrătorilor români care desfăşoară activităţi cu caracter sezonier. Este de remarcat că acest acord a răspuns unei realităţi: contractele sezoniere cu muncitorii români au început să fie semnate din 1991 (1740 persoane). După semnarea sa, fenomenul a căpătat însă consistență, în 2003 aproape 16.000 de contracte fiind înregistrate. Circa 95.000 contracte sezoniere au fost încheiate în perioada 1991-2003 de către românii aflaţi la muncă în Germania; În total, în 2003, circa 43.000 persoane s-au deplasat la muncă în străinătate în baza acordurilor bilaterale încheiate de România. Pe baza datelor de mai sus se poate obţine o măsură reală a importanţei pieţei germane a muncii pentru forţa de muncă din România.