Drepturile Omului

INTRODUCERE

Situatia drepturilor omului in Romania a inregistrat in ultimii ani o evolutie demna de remarcat atat in ceea ce priveste elaborarea si adoptarea unor noi proiecte de acte normative, cat si in ceea ce priveste transpunerea practica a dispozitiilor legale in vigoare.

Gravitatea violarilor drepturilor omului obliga insa la o cunoastere extinsa la nivelul intregii populatii, profunda, a normelor imperative in domeniu, asa incat forta coercitiva a statului, sesizat cu situatii de natura celor mentionate, sa poata fi exercitata prin organele sale cu atributii specifice.

Populatia trebuie sa se simta aparata de institutiile statului, obligate sa intervina in situatii de incalcare a drepturilor sale. Pentru ca ideea enuntata sa capete concretete, cetatenii trebuie sa cunoasca mijloacele pe care le au la dispozitie pentru inlaturarea cauzelor si efectelor nerespectarii dispozitiilor legale.

Sigur, in ceea ce priveste cadrul juridic existent se remarca actele si proiectele de acte normative de natura sa asigurare independenta justitiei, inamovibilitatea judecatorilor, cele care fundamenteaza raspunderea ministeriala si accesul la informatie, cele menite sa asigure organizarea si functionarea institutiei avocatului poporului. De asemenea se remarca amendari succesive a legislatiei in materia drepturilor civile ale persoanelor, ale legislatiei penale, inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate, promovarea Legii sigurantei nationale, Legii politiei, adoptarea, in vara lui 1999, a Legii cu privire la inlocuirea pedepsei cu inchisoarea contraventionala cu munca in folosul comunitatii, astfel incat sa se asigure o mai mare compatibilitate a legislatiei si practicii din Romania cu standardele europene in domeniu.

Desi s-au remarcat imbunatatiri progresive ale cadrului legal - decizia legislativa in sensul promovarii respectului fata de valorile drepturilor omului, prin modificarea si completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului, dar si prin schimbarea legislatiei deja existente, fiind evidenta - multitudinea actelor normative impieteaza asupra formarii unei imagini de ansamblu, coerenta si corecta a cetateanului nedeprins cu abisurile legale.

In acest context se remarca necesitatea promovarii cunostintelor teoretice despre drepturile omului. Volumul de fata subscrie, prin structura si fundamentare dezideratului realizarii adecvate, accesibile maselor largi ale populatiei, a educatiei in materie, conditie sine qua non a respectarii drepturilor omului.

Avand in vedere locul drepturilor omului in constructia europeana, dar si faptul ca prima jurisdictie internationala de protectie a drepturilor fundamentale a fost asigurata de Curtea Europeana a Dreptului Omului - organ judiciar creat de Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale - intelegem sa supunem atentiei sistemul de organizare, structura si functionarea Curtii Europeane a Dreptului Omului, subliniind aspectele privind procedura in fata Curtii, inlusiv cea de examinare a admisibilitatii cererilor, procedura referitoare la fond, audierea, procedura in fata Marii Camere

Tema prezinta o importanta sporita cu atat mai mult cu cat, dincolo de publicarea hotarariilor acestora in Monitorul Oficial, cazurile Brumarescu - al carui obiect l-a reprezentat respectarea dreptului la proprietate - si Dalban - circumscris domeniului libertatii de exprimare - au fost intens mediatizate.

Dincolo de aceste aspecte este de subliniat ca literatura consacrata problematicii drepturilor omului nu este indestulatoare si datorita zonei de reglementare juridica, vasta datorita implicatiilor problematicii aratate in dreptul international, dar si in dreptul national.

Trebuie de asemenea mentionat ca tematica impune o tratare nu numai din perspectiva juridica, fiind necesara o abordare interdiciplinara . Efortul doctrinar trebuie completat, date fiind carentele acestuia, prin idei exprimate cu privire la drepturile omului in filosofie, sociologie, criminologie, biologie, in genere disciplinele socio-umane, disciplinele ecologice, acestea putand fi posibile si ca mijloace de promovare a drepturilor la care faceam referire.

In ceea ce priveste drepturile omului in plan national si legislatia aferenta intelegem sa realizam intr-un alt volum, structurat, pe capitole distincte o analiza riguroasa institutiilor raspunderii civile, penale, administrative.

1. Institutia drepturilor omului

Omul, fiinta sociala prin esenta, se raporteaza in mod necesar la semeni, la societate in ansamblu, acesta fiind cadrul care-i asigura existenta si dezvoltarea prin aceea ca ,,fiecare are un statut al sau in care se insumeaza totalitatea drepturilor pe care societatea le acorda sau le pretinde de la fiecare” .

Prin urmare, date fiind implicatiile si consecintele deosebite ale acesteia pentru insasi existenta umana, necesitatea crearii si mentinerii echilibrului in societate, legatura stransa de interese individ – societate a determinat reglementarea juridica a acesteia. Prin norme de drept s-a fundamentat astfel ,,status libertatis” al persoanei, notiune care in timp a avut ca rezultat cristalizarea institutiei numita a drepturilor omului, ce reprezinta o garantie solida a desfasurarii in conditii optime a relatiilor aratate.

Forta coercitiva a statului apare ca fiind o modalitate eficace de armonizare a acestora. Aceasta idee si-a gasit consacrarea si in art 29 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului