Evoluția contenciosului administrativ

1. Originea și evoluția instituției contenciosului administrativ

2. Contenciosul administrativ pe teritoriul Basarabiei între anii 1856-1944

3. Asigurarea supremației legii în perioada sovietică

4. Asigurarea protecției drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor în perioada anilor 1990-2000

1. Originea și evoluția instituției contenciosului administrativ

Etimologic cuvântul „contencios” derivă de la latinescul „contendere”, care înseamnă a lupta, a pune față în față sau a confrunta. Evident, apare și întrebarea, între cine are loc confruntarea în cazul contenciosului administrativ?

Din punt de vedere al litigiilor ce formează obiectul activității ei, funcția jurisdicțională se împarte în două ramuri, și anume:

a) Contenciosul de drept comun, care este alcătuit din totalitatea litigiilor de competența organelor judecătorești propriu zise de natură civilo-comercială și penală.

b) și contenciosul administrativ, compus din totalitatea litigiilor de natură administrativă de competență, după sistemul de drept pozitiv adoptat în diverse state, fie a tribunalelor speciale administrative, fie a instanțelor judecătorești.

Premisele sociale care au marcat începutul unei noi jurisdicții – cea de contencios administrativ sunt următoarele:

Acum două sute de ani și mai bine, odată cu principiul separației puterilor de stat, care a destrămat puterea absolută a regilor, s-a pus și problema responsabilității statului în fața particularului.

Principiul responsabilității statului în fața particularului a fost unul din principiile Revoluției franceze de la 1789, dar nu și-a găsit o exprimare practică imediată. Abia în a doua jumătate a secolului XIX (mai ales după decizia Blanco a Consiliului de Stat din 1873) în Franța se schimbă legislația și implicit teoria cu privire la răspunderea statului pentru daune.

Decizia Blanco afirmă principiul competenței administrative pentru toate acțiunile în care se solicită răspunderea Statului. Această competență se fondează pe autonomia răspunderii administrației, care nu poate fi guvernată de regulile stabilite în Codul Civil referitoare la raporturile între particulari, ci este supusă unor reguli speciale, care variază după nevoile serviciului public și necesitatea de a concilia drepturile statului cu drepturile private.

Înființarea organelor de contencios administrativ se justifică și prin faptul că de multe ori, organul emitent, s-au cel ierarhic superior, nu înlătură pe căile specifice ale recursului grațios sau ierarhic, actele administrative emise cu încălcarea regulilor de drept, prin care cei administrați sunt vătămați în drepturile lor. Pe de altă parte, dacă este adevărat că recursul administrativ grațios și cel ierarhic sunt mai avantajoase pentru cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ, în încercarea lor de a obține satisfacția legală, ele nu sunt suficiente pentru ocrotirea eficace a drepturilor și intereselor cetățenilor. De aceea, cerințele statului de drept impun cu necesitate luarea unor măsuri complementare, având ca obiect instituirea unui control jurisdicționalizat a legalității activității executive.

Controlul legalității actelor administrative de autoritate apare ca o formă juridică de apărare a drepturilor particularilor (persoane fizice sau juridice) ce se realizează atât de instanțele judecătorești specializate (instanțe de contencios administrativ), cât și de instanțe de drept comun, împotriva abuzurilor administrației publice.

Doctrina juridică a apreciat că numai controlul administrativ nu oferă suficiente garanții pentru a asigura aplicarea principiului legalității în activitatea autorităților administrației publice în scopul protejării drepturilor și libertăților cetățenilor. Controlul jurisdicțional se deosebește de controlul administrativ prin mai multe trăsături specifice:

Controlul jurisdicțional este exercitat de un tribunal, care constituie o entitate distinctă de administrație activă, în timp ce controlul administrativ se înfăptuiește în cadrul structurii acestei administrații.

Dacă exercitarea controlului jurisdicțional presupune întotdeauna un act de sesizare din partea particularului interesat, controlul administrativ poate fi declanșat atât printr-o cerere a administratului, cât și din oficiu.

În timp ce în cazul controlului jurisdicțional actul administrativ este verificat numai din punct de vedere al legalității, controlul administrativ poate pune în cauză atât legalitatea cât și oportunitatea actului.

Controlul jurisdicțional poate duce la anularea actului ilegal sau la înlăturarea lui din soluția procesului. Consecințele controlului administrativ sunt mai ample, căci exercitarea lui poate aduce nu numai la anularea actului ci și la reformaea (modificarea) lui.