Extras din referat
1.Precizări prealabile
Legislaţia în vigoare conţine prevederi detaliate cu privire la răspunderea disciplinară a notarului public. Ea cuprinde şi dispoziţii sumare referitoare la incidenţa răspunderii civile.
Actuala reglementare nu beneficiază de prevederi particulare asupra răspunderii penale a notarului public. Asemenea norme juridice nici nu erau necesare. Prin urmare, lipsa unor norme derogatorii de la dreptul comun se vor aplica principiile generale ale legislaţiei penale. Săvârşirea unor infracţiuni poate determina, în condiţiile art.23, alin.1, lit. F din Legea nr.36/1995, eliberarea din funcţie a notarului condamnat penal.
Potrivit art.23, alin.1, lit.f din Legea nr.36/1995 „Calitatea de notar public încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei”.
Totuşi, este de semnalat că doctrina recentă a abordat şi problema de a cunoaşte dacă notarul public poate fi subiect al unor infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul (neglijenţa sau abuz în serviciu). Într-o primă opinie, s-a susţinut că notarul public poate deveni subiect activ al unor asemenea infracţiuni, întrucât acesta realizează un serviciu public, având astfel calitatea de funcţionar public. Asimilar notarului cu funcţionaul public este foarte discutabilă, în pofida faptului că notarul public îndeplineşte un serviciu de interes public.
Într-adevăr, funcţia publică, la care se referă art.3 din Legea nr.36/1995, nu se realizează în cadrul unei instituţii sau autorităţi publice, ci de un liber profesionist care are statutul unei funcţii autonome. Pe de altă parte, pentru serviciile prestate notarul public nu este retribuit sau salariat, el fiind îndreptăţit să primească un onorariu, ce se stabileşte pe baza acordului dintre notar si client.
2. Răspunderea civilă a notarilor publici
În ceea ce priveşte răspunderea civilă a notarului public, legiuitorul a reglementat răspunderea civilă în unele cazuri în care prin activitatea sa notarul ar produce un prejudiciu unei persoane fizice sau juridice. Astfel, art.38, alin.1 din Legea 36/1995 dispune că răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condiţiile legii civile pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu. Se pune totuşi problema dacă răspunderea notarului poate fi angajată pe principiile răspunderii civile delictuale sau răspunderii civile contractuale .
În formularea unui răspuns, trebuie să luăm în considerare natura activităţii notariale şi a raporturilor dintre notar şi client. Activitatea notarială se exercită în cadrul unui serviciu public, iar nu pe baze contractuale. De la această regulă există o singură excepţie consacrată în art.44, alin.2 din Legea nr.36/1995 unde se arată: consultaţiile date de notarul public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau verbale şi se dau persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau pe bază de contract cu durată determinată. Toate acestea ne determină să considerăm că răspunderea notarului public se angajează în condiţiile dreptului comun privitoare la răspunderea delictuală. Se poate spune că este o răspundere profesională asemănătoare cu cea a medicului. Dacă se produce un prejudiciu cu prilejul acordării de consultaţii juridice notariale pe bază de contract, răspunderea notarului public va fi angajată în condiţiile dreptului comun al răspunderii contractuale.
Serviciul public exercitat de notar are o „figură juridică proprie”, în sensul că acest serviciu se realizează de o persoană care îndeplineşte o profesie liberală. Profesia de notar nu se realizează însă în afara unor raporturi contractuale. Este adevărat insă că legislaţia în vigoare nu impune necesitatea încheierii unui contract între notarul public şi client, astfel cum o atare reglementare există cu privire la activitatea avocaţială. Această împrejurare face ca problema răspunderii civile a notarului public să fie una dintre cele mai delicate.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Formele de Raspundere ale Notarului Public.doc