Ideologia Liberală

1. Introducere

Liberalismul este frecvent cunoscut şi drept idealism. Originile acestuia trebuie căutate în gândirea politică europeană modernă, care l-a conturat şi influenţat deciziv. În prim plan este situată libertatea individului, statul fiind obligat să se abţină de la subminarea acesteia prin orice mijloace. Adepţii liberalismului consideră că relaţiile internaţionale pot constitui o sursa de progres.

Acest sistem teoretic a fost ilustrat de nume celebre, precum cel al lui Immanuel Kant ( 1724- 1804). Considerat fondatorul idealismului critic, Kant încearcă să explice în lucrarea Despre pacea universală ( Zum ewigen Friedem) cum ar putea fi creată o societate federală a naţiunilor. Acesta este primul care vorbeşte despre dreptul naţiunilor şi al cetăţenilor acestora de a se pronunţa în privinţa păcii şi a războiului.

Reprezentanţi ai liberalismului în relaţiile internaţionale au fost: Norman Angell, Charles Beitz, Michael Doyle, Francis Fukuyama, David Held, John Hobson, Stanley Hoffman, Richard Rosecrance, Woodrow Wilson, Alfred Zimmer.

Liberalii consideră relaţiile internaţionale ca posibilă sursă de progres şi transformare teleologică, punând libertatea individuală mai presus de orice, considerând că statul se cuvine a fi oprit de la acţiuni de natură a submina.

Pe plan intern, puterea statului liberal constituţional este limitată de răspunderea sa democratică faţă de proprii cetăţeni, de nevoia de a respecta cerinţele economiei de piaţă şi normele de drept. Liberalii consideră că, în ciuda dificultăţilor pe care le presupune transferul acestor constrângeri la nivel internaţional, ele trebuie instituite pentru a promova stabilitatea atât în raporturile dintre statele suverane, cât şi în interiorul acestora.

Liberalismul insistă asupra complexităţii relaţiilor internaţionale, care includ state ce interacţionează, organizaţii internaţionale şi societatea civilă. Adepţii curentului liberal susţin că, practic, nu mai putem vorbi despre interese naţionale perpetue. Este tot mai acreditată ideea potrivit căreia actorul statal se comportă mai degrabă în funcţie de preferinţe, decât de posibilităţi şi de capacitatea de a reacţiona.

Literatura liberal-pluralistă asupra interdependenţei a fost abordată şi în cadrul teoretizărilor realiste, fiind interpretată în special ca vulnerabilitate a unui stat faţă de altul, şi, în consecinţă, având o conotaţie negativă. Interdependenţa presupune existenţa unor efecte reciproce între ţări sau între actori din ţări diferite, o situaţie generatoare nu doar de costuri, ci şi de beneficii. Aceste canale, create prin interacţiunile unei game variate de actori nestatali ajung să definească un nou palier al interacţiunilor în politica mondiala: relaţii transnaţionale.

2. Etapele liberalismului

Liberalismul s-a dezvoltat într-un proces complex, sinuos şi de durată. În acest context pot fi distinse patru etape majore ale evoluţiei sale, fiecare condiţionată de anumite caracteristici. Astfel:

- în prima fază, criticii folosesc pentru definirea curentului termeni precum idealism şi liberalism utopic, în timp ce adepţii săi îl autodefineau drept internaţionalism liberal;

- faza secundă este cunoscută drept cea a liberalismului integrator, aceasta datorită legăturilor strânse cu procesul integrării internaţionale şi regionale;

- faza a treia, cunoscută şi sub numele de liberalism interdependent, este cea în care atenţia este focalizată pe rolul în creştere al factorilor economici şi sociali în cadrul relaţiilor internaţionale. De asemenea, sunt importante efectele lor asupra statului şi, pe cale de consecinţă, posibilitatea de a controla interdependenţa.

- ultima etapă a evoluţiei sale este cunoscută sub numele de liberalism instituţional.

3. Tipuri de liberalism

Se pot distinge patru mari curente în spaţiul liberalismului contemporan: liberalismul comercial, liberalismul republican, liberalismul sociologic şi instituţionalismul liberal.

Liberalismul comercial susţine că liberul schimb şi o economie internaţională bazată pe principiile pieţei contribuie la dezvoltarea unui climat internaţional caracterizat de pace şi prosperitate. Această viziune inspiră, în mare măsură, activitatea organizaţiilor internaţionale postbelice, precum şi deciziile economice şi de politică externă ale guvernelor democraţiilor occidentale.