Instituția prezidențială în dreptul comparat

Există trei tipuri regimuri politice democratice contemporane: regimul prezidenţial, regimul semiprezidenţial şi regimul parlamentar. Aceste regimuri politice se diferenţiază între ele prin atribuţiile care le au diferitele puteri ale statului şi prin relaţiile dintre ele. Astfel, instituţia şefului statului este puternic afectată de regimul politic, ea fiind diferită în fiecare din cele trei cazuri.

Considerat ca fiind primul dintre regimurile politice, regimul prezidenţial este cel mai bine şi mai clar utilizat în SUA – principala democraţie a lumii – Regimul prezidenţial american conferă un număr considerabil de atribuţii preşedintelui, dar acestea pot fi neutralizate şi corectate printr-o procedură ce poate permite transparenţa şi controlul opiniei publice, inclusiv tragerea la răspundere a preşedintelui în situaţia în care acesta s-a îndepărtat de mandatul ce i–a fost conferit. Acest lucru demonstrează forţa şi vitalitatea democraţiei americane, bazată pe tradiţii, pe drepturile omului, dar şi pe un sistem eficient de guvernare, care permite şefului statului să exercite un număr considerabil de responsabilităţi, dar numai cu condiţia de a le folosi corect şi în serviciul întregii naţiuni.

Regimul semiprezidenţial, bine transpus în Franţa, caută să suplinească o serie de dezavantaje ale sistemului prezidenţial, dar şi de imperfecţiuni ale regimului parlamentar. Între un sistem care acordă preşedintelui prerogative foarte largi şi un sistem care nu îi acordă deloc, regimul semiprezidenţial imaginează o cale de mijloc, în care preşedintele devine un arbitru între puterile statului, iar puterea executivă aparţine de fapt Guvernului, în fruntea căruia se găseşte primul ministru. Aceasta reprezintă cea mai importantă deosebire între regimul prezidenţial şi cel semiprezidenţial.

Regimul parlamentar, utilizat în Germania, acordă o însemnătate considerabilă Parlamentului, care devine de fapt adevăratul forum politic de guvernare. Guvernul – condus de un prim ministru eficient şi cu largi puteri – este obligat să dea socoteală Parlamentului care îi poate retrage încrederea fără prea multe dificultăţi, în condiţiile în care apreciază că nu-şi îndeplineşte mandatul. Preşedintele republicii este, în asemenea condiţii, o figură mai mult decorativă, având atribuţii de reprezentare şi protocol, un rol politic minor, ce este depăşit de poziţia proeminentă a primului ministru.

Mandatul prezidenţial

Preşedintele Statelor Unite este desemnat prin vot universal, indirect, de către un Colegiu electoral format din mari electori, fiecare stat beneficiind de un număr de delegaţi egal cu cel al congresmenilor aleşi în forul Suprem legislativ din partea statului respectiv. Cu alte cuvinte, acest organism va fi format din 535 de electori. Delegaţii sunt aleşi prin vot universal direct. Interesant este faptul că fiecare candidat la mandatul de elector face cunoscut, într-un fel sau altul, cărui candidat la preşedinţie îi va acorda votul său. În acest fel, configuraţia Colegiului de electori, indică (teoretic) cine va câştiga alegerile prezidenţiale.

Mandatul Preşedintelui Statelor Unite este de 4 ani şi începe în mod oficial la 20 ianuarie în anul următor alegerilor, prin prestarea de către preşedintele ales a jurământului prevăzut de Constituţie.

În ceea ce priveşte instituţia prezidenţială din Franţa, aceasta a suferit unele modificară de-a lungul timpului. Iniţial, Constituţia din 4 octombrie 1958 a prevăzut alegerea Preşedintelui Republicii de către un Colegiu electoral format din membrii celor două Camere, la care se adăugau membrii consiliilor generale şi ai adunărilor teritoriale, ca şi reprezentanţii aleşi ai consiliilor municipale. După reforma constituţională propusă de preşedintele De Gaulle în 1962 şi aprobată prin referendum, Preşedintele Republicii a fost desemnat pentru un mandat de 7 ani prin sufragiu universal direct. În 2001 durata mandatului prezidenţial s-a redus la 5 ani. Ca mod de scrutin se foloseşte scrutinul majoritar cu două tururi. În al doilea tur se pot prezenta candidaţii care au obţinut cel mai mare număr de sufragii. În al doilea tur este declarat Preşedinte al Republicii, candidatul care a obţinut majoritatea relativă a voturilor.