Președintele României

1.Scurt istoric al instituției șefului statului. Repere istorice

Instituția șefului de stat își are originea chiar în istoria lumii, a sistemelor statale. Colectivitățile umane organizate au avut din totdeauna un șef, recunoscut sau impus, în contextul împrejurărilor istorice. Statele, concepute ca mari colectivități umane, grupate pe teritorii maim ult sau mai puțin întinse, delimitate prin frontier, au cupărins în sistemul organizării lor politice și instituția șefului de stat.

Instituția șefului statului face parte din mecanismul prin care se exercită puterea de stat, sau altfel spus suveranitatea națională.

Instituția șefului de stat constituie una dintre cele mai vechi autorități politice, ea apărând odată cu statul, cunoscând o evoluție continuă, atât în ceea ce privește forma, structura, cât și prerrogativele și atribuțiile. Orice colectivitate, indiferent de mărimea ei, de nivelul său de organizare și dezvoltare, a avut în fruntea sa un șef, fie ales, fie impus.

Până la abdicarea forțată a regelui Mihai I, atribuțiile de șef al statului român au fost deținute și exercitate de rege. Odată cu proclamarea republicii, la 30 decembrie 1947, aceste atribuții au fost preluate de un organ colegial, denumit Prezidiul republicii. Conform Constituției din 1948, funcția de șef de stat este încredințată Prezidiului Marii Adunări Naționale, menținut până în 1961, când a fost înlocuit de Consiliul de Stat.

Funcția propriu-zisă de președinte al republicii a fost creată în anul 1974. Începând cu 27 decembrie 1989, se instituie funcția de Președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, care primea și atribuțiile de șef de stat. La începutul lunii februarie a anului 1990, organele centrale ale puterii politice se reorganizează, prin constituirea Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), al cărui președinte preia și atribuțiile de șef de stat.

2. Rolul și funcțiile Președintelui României

Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.

Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.

Pornind de la structura acestui text constituțional putem spune că Președintele României îndeplinește următoarele funcții:

- Funcția de reprezentare a statului român. Președintele României reprezintă statul român atât pe plan intern, întrucât este reprezentantul statului român, fiind ales în urma sufragiului universal, egal, direct, secret și liber exprimat, cât și pe plan extern, deoarece încheie tratate internaționale în numele României;

- Funcția de garant al independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării - Președintele este comandantul forțelor armate și președinte al Consiliului Suprem de Apărare al Țării

- Funcția de a veghea la respectarea Constituției

- Funcția de mediator între puterile statului, între stat și societate. În vederea realizării acestei funcții el este înzestrat cu o serie de atribuții: poate sesiza Curtea Constituțională, înainte de promulgarea legii, pentru exercitarea controlului de constituționalitate; poate trimite legea, înainte de promulgare, Parlamentului spre reexaminare; în raporturile cu Guvernul, desemnează un candidat la funcția de prim-ministru (art.85), poate revoca miniștri la propunerea primului-ministru (art.85) și poate participa în anumite situații la ședințele Guvernului (art.87); în raporturile cu Parlamentul, poate convoca cele două Camere în sesiune extraordinară (art.66), poate adresa mesaje Parlamentului (art.88), poate dizolva Parlamentul (art.89), promulgă legile adoptate de Parlament (art.77); de asemenea numește în funcție judecătorii și procurorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.