Prezentarea Procedurii Arbitrale - Avantaje

I. NOTIUNI INTRODUCTIVE

„Statutul specific instanţelor arbitrale atrage după sine particularitati distincte. Statul nu da dreptul instantei arbitrale sa ceara de la litiganti prezentarea de informaţii confidenţiale sau care conţin secrete comerciale fara acordul persoanelor la care se refera aceste informaţii. Din aceste motive, instanţa arbitrala este uzata in toate categoriile de litigii, indiferent de complexitate. Un avantaj real este reprezentat de limitele de timp relativ scurt, in care litigiile trebuie rezolvate si hotărârile arbitrale încheiate. Din prevederile Constituţionale, precum si din conţinutul altor legi, reiese clar, ca instanţele arbitrale nu fac parte din « sistemul instanţelor judecătoreşti de stat », dar ca acesta, recunoaşte legalitatea si temeinicia hotărârii arbitrale asigurând executarea ei silita, conform codului de procedura civila. Instanţele arbitrale, au de asemenea obligaţia de a colabora cu instanţele judecătoreşti de stat benevol sau la cererea acestora. Importanta instituţiei arbitrilor s-a dovedit benefica de-a lungul anilor in special in tarile cu o economie de piaţa dezvoltata si a devenit o axioma si un imperativ al timpului, pentru economia globala de astăzi ”.

Arbitrajul, ca institutie juridica, poate fi definit “ca o modalitate de rezolvare a conflictelor prin instituirea unei justitii private potrivit cu care, in temeiul unei conventii, litigiile pot fi sustrase jurisdictiilor de drept comun, pentru a fi solutionate de anumite persoane investite cu misiunea de a judeca…Originea arbitrajului se gaseste in carentele justitiei statale, considerandu-se ca misiunea judecatorului public poate fi luata de un simplu particular sau de o institutie permanenta arbitrala care inspira partilor litigante increderea necesara; simplu spus, printr-o conventie a partilor numita compromis, se constituie un arbitraj. ”

Trebuie subliniat ca, arbitrajul nu are o definitie legala nici in Romania, nici in majoritatea sistemelor de drept ale altor state. “A revenit doctrinei sarcina de a contura conceptul de arbitraj; la modul cel mai general, acesta a fost definit ca o alternativa la procesul supus jurisdictiei statale, constand in desemnarea unor persoane particulare pe care partile le insarcineaza sa solutioneze litigiul dintre ele. ”

Prin arbitrajul comercial se desemneaza solutionarea litigiilor de catre arbitri desemnati

pentru cazuri determinate sau de catre institutii permanente de arbitraj. Acesta are o natura juridica complexa – natura contractuala izvorata din conventia de arbitraj si natura jurisdictionala privind competenta tribunalului arbitral de a solutiona litigiul. Arbitrajul are in principal un caracter voluntar si nestatal. Prin arbitraj se pot solutiona numai categorii determinate de litigii: litigii comerciale (interne si internationale).

Arbitrajul comercial, poate fi denumit si ca “acea modalitate facultativa de solutionare a unui litigiu comercial avand ca obiect drepturi patrimoniale de care partile pot dispune (tranzactionabile), prin investirea unei (unor) persoane particulare cu constituirea tribunalului arbitral si cu pronuntarea unei hotarari definitive si obligatorii pentru parti, potrivit unei proceduri de arbitrare stabilita de acestea, de catre arbitri, de catre o institutie permanenta de arbitraj, ori prin asimilarea (receptarea contractuala) a unei alte proceduri edictata de stat, dupa caz. ”

Primul articol al cartii a IV-a delimiteaza, in mod lipsit de echivoc, sfera materiala a litigiilor supuse solutionarii prin aceasta procedura:este vorba despre litigii patrimoniale intervenite intre persoane cu capacitate deplina de exercitiu, si care au ca obiect drepturi asupra carora legea permite sa se faca tranzactie (Art.340 Cod pr.civ.)

Aceasta dispozitie, care plaseaza arbitrajul in sferele dreptului civil si comercial, se completeaza cu cea continuta de art.369 C.pr.civ., care include in cadrul reglementarii arbitrajele nascute din raporturile de drept privat cu elemente de extraneitate – corespunzatoare deci ramurii dreptului privat international sau dreptului comertului international, in functie de continutul raportului juridic litigios.

II. AVANTAJELE PROCEDURII ARBITRALE

Conventia de arbitraj a partilor stabileste de principiu si procedura de arbitraj; spre exemplu in cazul arbitrajului ad-hoc partile au posibilitatea de a conveni doar ordinea publica. Conform art. 358Cod procedura civila, procedura arbitrala trebuie sa asigura partilor, sub sancţiunea nulităţii hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, conform, art.358 Cod de procedură civilă. În cadrul unui arbitraj instituţionalizat, prin acceptarea competenţei acestuia s-a achiesat şi la regulile sale de procedură. Inclusiv în acest caz părţile au posibilităţi de derogare dar ele sunt limitate. În acest sens este şi art.V din Convenţia de la New York din 1958 şi art.IV din Convenţia de la Geneva din 1961.

Spre a face procedura arbitrală mai adecvată la realităţile şi nevoile pieţii din prezent, Camera Internaţională de Comerţ de la Paris se ocupă de codificarea unor reguli privind arbitrajul în litgiile cu valoare redusă (Small Claims Guideliness şi small Claims Arbitration). Scopul este acela ca în litgiile care prin natura lor dar, mai ales, prin nivelul valoric al pretenţiilor în dispută, pot fi calificate ca de mai mică importanţă ori de mai redusă complexitate, procedura să permită minimalizarea costurilor în timp şi bani .