Principiul Prezumției Nevinovăției

I. Principiul prezumţiei nevinovăţiei stă la baza unuia dintre drepturile fundamentale ale omului şi este o regulă de bază a procesului penal modern.

Totuşi, elemente ale acestui principiu au fost definite cu mult timp înainte ca acesta să devină o regulă scrisă de drept. Drept exemple, pot servi:

- Principiul enunţat de împăratul Traian: „Este mai bine să laşi nepedepsită o crimă decît să pedepseşti un nevinovat”.

- "Magna Charta" (a. 1215) în art. 39 preciza că: "Nici un om liber nu va fi arestat sau deţinut sau deposedat de bunurile sale, sau declarat în afara legii, exilat sau lăsat într-o astfel de stare şi noi nu vom mai fi contra lui şi nimeni nu va fi contra lui fără o judecată dreaptă, în conformitate cu legea ţării”.

- În art. 3 din "Bill of Rights" (a. 1689) se stipulează că: "...Nici un om liber nu va putea fi arestat sau închis, nici deposedat de bunurile sale, de libertăţile şi drepturile sale, nu va putea fi pus în afara legii sau exilat, molestat în vreun fel dacă acest lucru nu s-a dispus printr-o hotărîre judecătorească în conformitate cu legea ţării". Astfel, orice deţinut putea să pretindă să i se comunice imediat decizia de arestare şi să obţină punerea sa în libertate pe cauţiune.

- În operele lor, Charles Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau proclamau ideea încrederii în om, în dreptul lui de a nu fi persecutat, de a nu se abuza de el în lupta cu infracţiunile.

- Cesare Beccaria, ridicându-se împotriva sistemului inchizitorial, a cerut abolirea probelor formale, introducerea principiului publicităţii procesului penal, precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie până la pronunţarea hotărârii de condamnare.

II. Prezumţia de nevinovăţie a fost instituită pentru prima dată ca regulă scrisă de drept modern în secolul al XVIII-lea în Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, adoptată de Adunarea Naţională a Franţei din data de 26 august 1789. Potrivit art.9 din Declaraţie: „Orice om este presupus inocent, până în momentul în care a fost declarat vinovat; dacă se consideră indispensabil a-l aresta, orice act de constrângere în afara celor necesare pentru reţinerea lui trebuie să fie aspru pedepsit de lege”.

III. În epoca contemporană, acest principiu este consacrat de multe acte internaţionale, principalele fiind:

- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (a. 1948), art.11 al.1, care prevede că: „Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanţiile necesare apărării sale”.

- Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale / Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (a. 1950), art.6 § 2: „Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită”.

- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (a.1966), art.14, al.2: “Orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale este prezumată a fi nevinovata cît timp culpabilitatea sa nu a fost stabilită în mod legal”.

IV. În RM, principiul prezumţiei de nevinovăţie este consacrat, în primul rînd, de Constituţie, fiind înscris în Titlul II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, art. 21, care prevede că: „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.

Acelaşi principiu îl găsim şi în art.8 din CPP RM, potrivit cu care:

„(1) Persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăţia sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare apărării sale, şi nu va fi constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă.

(2) Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia sa.

(3) Concluziile despre vinovăţia persoanei de săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condiţiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului”.

V. Analizînd conţinutul principiului prezumţiei de nevinovăţie din diferite acte, putem trage concluzia că acesta presupune:

1. Învinuitul sau inculpatul este prezumat nevinovat pînă ce vinovăţia sa nu a fost stabilită printr-o hot. judecătorească definitivă.

Vinovăţia acestuia se stabileşte în cadrul unui proces judiciar cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire a organelor de urmărire penală nu reprezintă şi stabilirea vinovăţiei.