Raportul Juridic

I. Notiunea de raport juridic

Normele juridice, reguli abstracte de conduita, se realizează în viaţă prin raporturi juridice. Premisele fundamentale ale apariţiei raportului juridic sunt: existenţa normei juridice, subiectele de drept şi faptele juridice. Orice raport juridic înseamnă în acelaşi timp o conexiune între planul general şi impersonal al normei juridice şi planul concret al realităţii în care părţile sunt determinate şi au anumite drepturi şi obligaţii bine individualizate.

Trăsăturile definitorii ale raportului juridic sunt următoarele:

A) Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de fiecare dată între oameni, e vorba de ceea ce numim alteritate, existenţa altei persoane. Omul nu poate trăi decât în relaţie cu alţi oameni. Aceste relaţii sunt foarte diverse: de la simplul contact la relaţii care au la bază trăsături sau interese comune, nevoi de schimb şi mai departe la cele menite să asigure conservarea şi dezvoltarea sa ca fiinţă umană. Relaţiile se pot stabili între persoane individuale sau între subiecţi colectivi. Din punct de vedere al obiectului putem distinge relaţii sociale care vizează valori economice sau extraeconomice; după plasarea în spaţiu avem relaţii sociale interne, private sau publice (în cadrul unui stat) şi relaţii internaţionale înglobând relaţii private sau publice care depăşesc frontierele unui stat. Aceste relaţii multiple care constituie realitatea socială sunt reglementate de reguli morale, de reguli de convieţuire socială, dar şi de reguli de drept ce cuprind norme de constrângere.

B)Raportul juridic este un raport de voinţă. Caracterul voliţional al raportului juridic este dat de faptul că aici intervine atât voinţa statală exprimată în normele juridice, cât şi voinţa subiecţilor participanţi la raportul juridic. Dublul caracter voliţional poate fi caracterizat prin aspecte concordante sau de confruntare, simetrie sau asimetrie, în funcţie de ramura de drept şi de situaţia concretă.

C)Istoricitatea este o altă trăsătură a raportului juridic conform multor autori din literatura de specialitate, in timp ce altii prefera ca o a treia trasatura a raportului juridic pe cea ideologica. A spune ca raportul juridic e un raport ideologic, pe de o parte, si ca are o caracteristica istorica, pe de alta, nu trebuie sa constituie neaparat afirmatii contradictorii, caci in fond, marile conceptii ideologice au aparut pe fondul unor profunde schimbari istorice, si vice versa, marile ideologii au schimbat cursul istoriei, cele doua trasaturi fiind in acest caz interdependente.

Părţile constitutive ale raportului juridic sunt obiective şi subiective în sensul că noţiunea de raport juridic evocă ideea că acesta nu poate exista ca atare decât în măsura în care relaţia socială este reglementată de către drept; totodată, raportul juridic este vizat ca o relaţie de la persoană la persoană.

D) De vreme ce norma juridica constituie o conditie esentiala a raportului juridic, putem afirma ca raportul juridic are un puternic caracter normativ. Aceasta înseamnă că aprecierea nu are ca obiect ceea ce există, ci cum trebuie să fie o activitate. De exemplu, in cazul unui contract de imprumut se stabilesc relatiile dintre creditor si debitor: pe de o parte, dreptul creditorului de a I se returna suma data cu imprumut, si pe de alta parte, obligatia debitorului de a returna suma imprumutata. Prin urmare, într-o relatie juridica, intre drept şi obligaţiune există o corelaţie absolută. Oriunde există un drept, înţelegem că trebuie să existe şi o obligatie, există o normă generală pe baza căreia se stabilesc drepturile şi obligaţiile între părţi, iar acestea sunt asigurate la nevoie prin intervenţia sancţiunii juridice.

Putem conchide că raportul juridic este un raport social, concret istoric, voliţional, reglementat de norma juridică, în cadrul căreia participanţii se manifestă ca titulari de drepturi şi obligaţii prin exercitarea cărora se realizează finalitatea normei juridice.