Răspunderea Penală în Dreptul Mediului

I. INTRODUCERE

Dreptul mediului este a cea ramura in sistemul juridic romanesc care cuprinde normele juridice ce reglementeaza relatiile sociale dintre persoane in legatura cu protectia mediului. Notiunea de raspunde juridica in sens larg este proprie tuturor ramurilor de drept si exprima institutionalizarea unui regim juridic prin care se urmareste ca provocatorul unui prejudiciu adus unei parti vatamate sa fie sanctionat si obligat sa repare prejudiciul pe care l-a cauzat.

Notiunea de mediu este considerata ca fiind o notiune fundamentala si cuprinzatoare prin care se intelege lumea vie si cea neinsufletita, in principiu, aproape tot ce inconjoara omul. Notiunea de mediu sta la baza ecologiei ca stiinta, definita de biologi ca fiind "studiul relatiilor complexe, directe sau indirecte, dintre animale si mediul lor organic si anorganic"

Legea protectiei mediului nr.137/1995, republicata , in 2000, defineste mediul in anexa nr. I, ca fiind "ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul si subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale".

Definita juridica a mediului o da Conventia privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de activităţi periculoase pentru mediu, redactată de Consiliul Europei şi deschisă spre semnare la Lugano la 21 iunie 1993 şi care, în cadrul definiţiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 in care se menţionează ca mediul cuprinde :“resursele naturale abiotice şi biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna şi flora, precum şi interacţiunile între aceşti factori;bunurile care compun moştenirea culturală; aspectele caracteristice ale peisajul.

Un rol deosebit de important in fundamentarea notiunii de mediu l-au avut alaturi de dispozitiile legislative, doctrina si jurisprudenta.

Scopul instituirii răspunderii juridice în dreptul mediului este de a instituţionaliza un regim juridic, prin care provocatorul unei pagube asupra mediului sau “poluatorul” să fie sancţionat şi obligat să plătească pentru remedierea pagubei pe care a produs-o.

Reglementările din domeniul mediului sunt constituite de ansamblul de norme şi proceduri care au ca scop legiferarea protecţiei mediului.

II. RASPUNDEREA PENALA IN DREPTUL MEDIULUI

Raspunderea penala

“Legea penala apara,impotriva infractiunilor,Romania,suveranitatea ,independenta,unitatea si indivizibilitatea statului,persoana,drepturile si libertatile acesteia,proprietatea,precum si intreaga ordine de drept. ”

Raspunderea penala are ca temei savarsirea unei infractiuni, legea prevazand ca infractiunea este unicul temei al acesteia. Conform Codului penal, legea penala apara, impotriva infractiunilor, statul roman, suveranitatea, proprietatea, persoana si drepturile acesteia, precum si intreaga ordine de drept.

Stabilind faptele penale, Codul penal si celelalte acte normative in materie, se bazeaza pe cunoasterea si analiza infractiunii ca institutie juridica fundamentala. Infractiunile sunt savarsite printr-o anumita desfasurare in timp si in spatiu, denumita activitate infractionala. Infractiunea este formata din mai multe etape, faze si fiecare cu semnificatii juridice proprii, atat obiective, cat si subiective.

Codul Penal actual (Legea nr. 286/2009) defineşte infracţiunea ca „fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o”.

Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt:

a) pericolul social al infracţiunii – fapta este dăunătoare pentru societate, adică pricinuieşte sau creează primejdia de-a pricinui o anumită daună relaţiilor sociale;

b) ilegalitatea penală – fapta prejudiciabilă concretă trebuie să fie prevăzută de legea penală; acţiunea prejudiciabilă nu poate fi calificată ca infracţiune, dacă în momentul săvârşirii ei ea n-a fost prevăzută de legea penală, adică ea n-a fost ilegală;

c) vinovăţia – atitudinea psihică a persoanei faţă de acţiunile (inacţiunile) prejudiciabile, precum şi urmările lor;

d) pasibilitatea de pedeapsă – pedeapsa se exprimă prin ameninţare, adică prin posibilitatea aplicării pedepsei pentru fapta prejudiciabilă şi ilegală.

Raspunderea penala poate fi atenuata sau agravata avandu-se in vedere imprejurarile (circumstantele) in care a fost savarsita infractiunea, circumstante ce vor fi luate in considerare la individualizare pedepsei.

Art.7 Codul penal prevede ca: fapta care prezintă pericol în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingerea uneia dintre valorile arătate în art.1 şi pentru sancţionare este necesară aplicarea unei pedepse.

Pericolul social este legal (generic sau abstract) fiind recunoscut prin lege pentru fiecare infractiune in parte si exprimate in sanctiunea legala speciala stabilita pentru aceasta, ca fel si limite. Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.