Recrutarea funcționarilor publici

În ceea ce privește modalitatea de alegere a funcționarilor publici, aceasta a fost diferită pe tot parcursul istoriei si diferită în fiecare țară. Pentru a înțelege mai bine aceste diferențe trebuie plecat de la ideea ca administrația execută ordinele puterii politice. De aceea multă vreme persoanele care erau alese pe funcții publice erau numite în mare parte pe criterii politice. De exemplu, în Franța a apărut odată cu dezvoltarea principiilor democratice necesitatea unui sistem de a îl proteja pe funcționarul public de influența politică și de implicarea acesteia, iar din această cauză s-a început selectarea funcționarilor publici pe criteriul capacității fiind astfel mult mai eficient în ceea ce privește calitatea îndeplinirii serviciului public. Pe de altă parte, în Germania funcționarii publici din fiecare land sunt aleși de ministrul landului respectiv, iar alegerea se face foarte mult cu implicare din parte partidelor politice. Se conferă atâta putere, deoarece asta constă și în principiul autonomiei statului federal si al jurisdicției fiecărui land. În țări precum Belgia se vede că acolo domină competența persoanei care este aleasă pe funcția respectivă, dar din cauza ierarhiei destul de rigide acest lucru duce la lipsa de mobilitate în ceea ce privește adaptarea cu anumite probleme.

În ceea ce privește România și modalitatea de recrutare este cea de la art.464 care se referă la dobândirea calității de funcționar public

“Calitatea de funcționar public se dobândește prin concurs, la care poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 465.”

Astfel, ca și în alte țări în România s-a preferat ca metodă de recrutare concursul, mai exact, modalitatea prin care funcționarul public este protejat de implicarea politică și de deciziile ce vin din sfera aceasta.

Pe langă evoluția istorică trebuie înțeles si conceptul de statut al funcționarului public care a apărut printre primele dăți în Constituția din 1923, iar prima reglementare cu privire la funcționarii publici și cu aplicare exclusivă pentru aceștia apare in 1923 și se numea “Lege pentru statutul funcționarilor publici”. De asemenea, conform reglementărilor interne funcția publică are la bază legalitatea si ea este înființată în baza legii, iar persoanele care devin funcționari publici dupa ce au trecut de concurs sunt investiți cu putere publică să își îndeplinească funcția respectivă.

Pentru persoanele care doresc să ocupe o funcție publică, mai întâi acestea trebuie să îndeplinească anumite condiții care sunt enumerate la art.465 din Codul administrativ, iar printre acestea se numără și faptul că persoana care va ocupa respectiva funcție publică să fie cetățean român, să aibă capacitatea deplină de exercițiu, să aibă minimum 18 ani și ca alte condiții mai specifice aici se încadrează și faptul ca trebuie sa nu fi colaborat niciodată cu securitatea sau să nu fi fost condamnat vreodată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, infracțiuni de fals, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției si altele asemenea. Totodată, persoana respectivă trebuie să nu fi fost destituită dintr-o funcție publică sau sancționată disciplinar motiv pentru care i s-a încheiat contr

actul de muncă în ultimii 3 ani.

O altă dovada a faptului că legea română încurajează alegerea funcționarilor publici pe baza competenței este alin (3) din acelasi articol care zice:” pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, candidații trebuie să fie absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare”, însă următorul alineat ne spune ca de fapt doar prin excepție se pot ocupa aceste funcții și de persoane cu o pregătire inferioară : “Prin excepție de la prevederile alin. (3) și de la art. 387, funcțiile publice de conducere de la nivelul autorităților administrației publice locale organizate la nivelul comunelor și orașelor pot fi ocupate, prin concurs organizat în condițiile legii, de persoane care au studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă sau studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice.”

Ocuparea funcților publice se face în principiu prin concurs organizat conform art. 466 din Codul administrativ, prin modificarea raportului de serviciu sau redistribuirea într-o funcție vacantă ori alte modalități. În ceea ce privește acest proces el reprezintă etapa de recrutare a personalului unei instituții publice iar scopul acesteia este să atragă cât mai multe persoane potrivite cu cerințele postului respectiv si nu doar asta, ci și, păstrarea si creșterea capacității acestora. Recrutarea se face conform articolului 467 din Codul administrativ care descrie procedura de concurs pe care trebuie să o aibă în vedere o instituție când va angaja personalul corespunzător. Astfel, ca elemente de baze acest concurs are la baza lui principii descrise in primul alineat al acestui articol: “ Concursul pentru ocuparea unei funcții publice are la bază principiile competiției, transparenței, competenței, precum și pe cel al egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile legale.”