Tactica ascultării suspectului, inculpatului

Inculpatul sau suspectul este principalul răspunzător pentru aevenimentul negativ pe care l-a comis, prin acțiunile sau inacțiunile sale. În vederea aflării adevărului, dar și a respectării dreptului la apărare a inculpatului, o activitate importantă în ancheta penală este ascultarea acestuia.

Prin prezența sa la locul și momentul săvȃrșirii faptei, inculpatul reprezintă o sursă de informații importantă în ancheta penală. Însă, ca o consecință a evoluției reglementărilor procesuale penale, declarația de inculpat (mărturisirea) nu mai are valoare probantă absolută.

Reglementările procesuale diferențiază cele două noțiuni ,,inculpatˮ și ,,învinuitˮ astfel:

- conform art. 23 C.p.p., ,,Persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală este parte în procesul penal și se numește inculpat.ˮ;

- conform art. 229 C.p.p., ,, Persoana față de care se efectuează urmărirea penală se numește învinuit cȃt timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.ˮ.

Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, adică aceștia se presupune a fi nevinovați pȃnă la proba contrarie. Ei nu pot fi obligați să depună mărturie, beneficiind de dreptul de a tăcea și de a nu da declarații în procesul penal. În momentul în care aceștia își dau consimțămȃntul de a da declarații, acestea vor constitui probe și vor putea fi folosite chiar împotriva sa în procesul penal. Valoarea probantă a declarației învinuitului este reglementată de art. 69 C.p.p.: ,,declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.ˮ

În formarea declarațiilor inculpatului se parcurg trei etape: recepția, memorarea și redarea faptelor. Recepția informațiilor se referă la faptul că omul receptează informațiile prin simțurile sale, dintre care cel mai des întȃlnite sunt cea auditivă și cea vizuală. Recepția informațiilor poate fi influențată de factori obiectivi (audibilitatea, iluziile optice, durata sunetelor percepute, vizibilitatea) și de factori subiectivi (calitatea organului de simț, gradul de instruire al inculpatului, vȃrsta și inteligența, starea afectivă la momentul recepției, atenție). Memorarea faptelor presupune parcurgerea a trei etape (achiziția informației - memorarea, stocarea informației - păstrarea, reactivarea informației - actualizarea). Memorarea informațiilor este de asemenea influențată de factori obiectivi și subiectivi (carcaterul voluntar sau involuntar al memorării, volumul informației stocate, vȃrsta, inteligența, educația, starea de sănătate, starea psihică, intervalul de timp scurs între memorare și activare). Reproducerea faptelor presupune redarea informației memorate. Capacitatea de redare depinde de la persoană la persoană. Acesta poate fi influențat de volumul de date recepționate, dacă acestea sunt într-o înlănțuire logică sau sunt percepute fragmentat, atitudinea față de fapta comisă, nivelul intelectual și gradul de instruire, atmosfera creată în momentul redării (relaxarea sau presiunea).

În vederea audierii inculpatului/suspectului, anchetatorul trebuie să respecte anumite reguli tactice privind ascultarea acestuia. Prin urmare, anchetatorul trebuie să cunoască temeinic materialele cauzei așa cum au fost realizate pȃnă în momentul audierii, permițȃnd organului de anchetă să știe care aspecte trebuiesc lămurite, ce fel de întrebări sunt utile pentru a fi adresate acestuia, care sunt împrejurările negative care trebuiesc clarificate, ce alibiuri ar putea fi invocate.

Audierea, în mod normal, are loc la sediul organului de cercetare penală, însă, în situații speciale (vȃrsta, starea de sănătate) pot determina audierea la domiciliul acestuia, la spital, la locul de muncă, la locul comiterii faptei. Se asigură prezența apărătorului dacă este obligatorie asistența juridică sau dacă învinuitul are apărător.

Audierea suspectului se realizează în trei etape:

- stabilirea identității și dicuțiile prealabile: este obligatorie și se realizează cu ajutorul actelor de identitate, sau în lipsa lor, se apelează la alte mijloace care pot duce la stabilirea identității (acte oficiale cu fotografie); discuțiile prealabile - au rolul de a detensiona atmosfera;

- relatarea liberă: reprezintă o etapă obligatorie, prevăzută de C.p.p. care permite suspectului să relateze într-o declarație scrisă personal tot ce dorește să declare referitor la fapta cercetată, urmată de relatarea liberă orală care oferă anchetatorului prilejul de a observa manifestările voluntare sau involuntare de natură a trăda nervozitatea, nesinceritatea;

- întrebările de contro: sunt adresate de către anchetator în legătură cu aspectele ocolite intenționat sau nu de către suspect pe parcursul relatării libere.