Dezvoltarea Serviciilor

Evoluţia conceptului de serviciu

Multiple nevoi ale societaţii contemporane pot fi satisfăcute, la nivel superior, numai dacă în procesul evoluţiei economiei naţionale se asigură un raport optim între ramurile producţiei materiale şi cele ale producţiei de servicii.

Printre principalii factori care au adus la atenţia specialiştilor serviciile, sporind preocuparea lor pentru aceasta, se pot enumera:

-evoluţia fără precedent pe care a cunoscut-o sectorul terţiar în ţările dezvoltate din punct de vedere economic in secolul al XX-lea, acesta fiind supranumit si „sectorul serviciilor”.

-accentuarea spectaculoasă, pe plan mondial, atât a concurenţei dintre producătorii de bunuri materiale şi prestatorii de servicii, cât şi a celei dintre firmele prestatoare de servicii între ele.

-evoluţia ascendentă, din ultimele decenii, a ponderii sectorului de servicii chiar şi în economiile unei ţări aflate în tranziţie către economia de piaţă.

Iată de ce, de-a lungul timpului, specialiştii s-au confruntat cu dificultatea abordarii şi definirii serrviciilor, cu atât mai mult cu cât, pe lângă absenţa conţinutului material, ele înglobează o gamă foarte largă de activităţi diverse, ceea ce face foarte dificilă tratarea lor unitară.

Abordarea economică clasică, care acoperă aproximativ secolele XVII XVIII, plasează serviciile în categoria activităţilor subsidiare şi secundare în raport cu activităţile producătoare de bunuri agricole şi industriale. Reprezentantul cel mai de seamă al acestei gândiri, Adam Smith (1723-1790) face o distincţie categorică între munca productivă şi cea neproductivă. El consideră că munca este productivă dacă prin prestarea ei se obţine valoare şi profit. Astfel, el consideră că serviciile se pierd chiar in momentul producerii lor şi nu lasă nici o urmă sau valoare care ar putea fi folosită pentru schimb, pentru cumpărarea altor bunuri sau servicii. Este adevarat că Adam Smith vorbeşte in principal de servicii domestice (servitori), dar el incude în lista activităţilor neproductive şi prerogativele suveranului, activităţile magistraţilor, ale militarilor, clerului, medicilor, oamenilor de litere etc. În schimb, activităţile marfare (cum ar fi comerţul) sunt considerate productive. Aceeaşi opinie a avut-o, în secolul al XIX-lea, Alfred Marshall care aprecia că „o persoană care oferă un serviciu reuşeşte cel mult să confere utilitatea unui bun tangibil pe care îl face accesibil consumului, fără a produce însă o valoare distinctă de cea a bunului respectiv”. (Alfred Marshall, 1952, p. 116).

Abordarea tradiţională (convenţională sau reziduală), aparţinând lui Colin Clark, Allan G.B. Fisher şi Jean Fourastie, grupează activităţile de servicii în cadrul unui sector distinct şi anume „sectorul terţiar”, prin trimiterea la „teoria celor trei faze”, formulată de economistul şi demograful britanic Colin Clark în anii 1940. Conform acestei teori, economia serviciilor a succedat economiei industriale care, la rândul ei, a succedat economiei agricole. În această viziune, economia serviciilor este o formă superioară de organiyare economică.

Abordările moderne. Au drept principală caracteristică substituirea treptată a modului de abordare negativă a serviciilor printr-o abordare pozitivă, în masura în care s-a reuşit acceptarea diversităţii acestora. Astfel majiritatea contribuţiilor contemporane pe tema definirii şi clasificării serviciilor au ca punct de plecare marile categori economice: caracteristicile producţiei, caracteristicile consumului, funcţiile economice ale serviciilor. Reprezentanţii fiecăreia dintre aceste abordări(Fuchs, G.B. Thomas (1967) şi Hill (1977), Gershuny şi Miles (1983), Browning şi Singelmann (1975)). Au prezentat definiţii şi clasificări proprii ale diverselor servicii, contribuind esenţial la dezvoltarea teoriei economice în acest domeniu. Printre cele mai recente dezvoltări ale definiţiei lui Hill (1977) se include şi cea elaborată de Gadrey (1996), conform careia: „Un serviciu este o operaţiune care vizează transformarea unei realităţi C, posedată sau utilizată de un client sau utilizator B şi realizată de un prestator A la cererea lui B (şi fregvent în interacţiune cu B), dar care nu se materializează intr-un produs final susceptibil de a circula economic independent de C”.

În viziunea de marketing, serviciile prezentate ca un amalgam al efectelor intangibile obţinute ca urmare a cheltuirii unor resurse financiare şi de muncă, destinate să acopere necesităţi specifice. Această definiţie plasează in prim plan rezultatele (output-urile) activităţilor cuprinse şi nu activităţile în sine. Pentru a face totuşi referire la caracterul activităţilor grupate în acest sector, definiţia mai adaugă că activitatea terţiară sub semnul „simultaneităţii obţinerii rezultatelor, a comercializării şi consumului lor, ceea ce îi conferă un mod specific de manifestare în timp şi spaţiu”.

Tendinţe pe plan mondial în dezvoltarea serviciilor

În contextul globalizarii activităţilor economice, un lucru devine tot mai evident şi anume că piatra de temelie a noilor politici în materie de dezvoltare este recunoaşterea faptului că, în secolul XXI, informaţiile şi activităţile de servicii- deci bunurile intangibile-vor fi acordul principal care va „juca” în arena competiţiei internaţionale.

Chiar şi o succintă privire asupra scenei economice internaţionale ne permite să observăm că activităţile de servicii se află în miezul proceselor dinamice de ajustare structurală care se desfaşoară în mod curent în economia mondială. O dovadă elogventă în acest sens este oferită de creşterea susţinută a contribuţiei serviciilor la crearea PIB şi la ocuparea forţei de muncă, îndeosebi în ţările dezvoltate, dar şi in alte regiuni mai puţin deyvoltate are lumii, precum şi expansiunea dinamică a acestor activităţi în fluxurile comerciale şi internaţionale globale. Astfel, aportul serviciilor la crearea valorii adăugate şi la ocuparea forţei de muncă în spaţiul U.E. a ajuns să reprezinte, în medie, 70% şi, respectiv 66%. Ceea ce pare însă mai puţin constanteste faptul că o cauză majoră a creşterii continue a ponderii activităşilor de servicii în economia ţărilor dezvoltate rezidă în expansiunea vertiginoasă a tranzacţiilor cu servicii intermediate prin investiţiile străine directe (ISD). Conform F.M.I. „ISD se referă la acele investiţii efectuate în scopul obţinerii unui avantaj pe termen lung intr-o ţară, alta decât cea a investitorului, interesul acestuia implicând participarea la managementul obiectivului în care a investit”.