Economia de piață

1. ECONOMIA DE SCHIMB

Satisfacerea nevoilor umane se realizeaza fie din productie proprie,prin autoconsum,fie apeland la produsele altora,obtinute prin intermediul scimbului.

Autoconsumul desemneaza procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. El apare ca autoconsum final (care permite satisfacerea directa a unor nevoi de viata ale oamenilor) si autoconsum intermediar (destinat producerii altor bunuri care vor fi consumate de catre intreprinzator). Un producator de legume realizeaza autoconsum final pe seama legumelor consumate de el; autoconsumul intermediar consta in folosirea legumelor pentru fabricarea de catre acesta a conservelor destinate propriului consum.

Schimbul inseamna instrainarea rezultatelor propriei activitati, primind in compensatie alte bunuri necesare, inclusiv moneda.

Satisfacerile trebuintelor prin autoconsum si prin intermediul schimbului au coexistat si coexista, dar, in timp, raportul dintre ele s-a modificat in favoarea schimbului. Celor doua modalitati de satisfacere a nevoilor le corespund doua forme diferite de organizare si desfasurare a activitatii economice: economia naturala (autarhica) si economia de schimb (de marfuri, de schimb monetar).

Realitaea economica nu poate fi delimitata rigid, in economie naturala si economie de schimb. Aceste forme de economie au coexistat si s-au interconditionat. De aceea, aprecierea unei realitati economice ca fiind organizata ca economie naturala ori de schimb se face dupa criteriul preponderentei, pe care o forma sau alta de organizare o detine in cadrul intregii activitati economice.

Restrangerea economiei naturale a fost insotita de afirmarea si extinderea economiei de schimb. Germenii acesteia au aparut in perioada descompunerii comunitatilor primitive, dezvoltandu-se continuu pe masura amplificarii nevoilor si mijloacelor de satisfacere a lor. In principal, aceasta dezvoltare a fost urmarea extinderii mestesugurilor si apoi a industriei, inaugurata de prima revolutie industriala.

Economia de schimb desemneaza acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care agentii economici produc bunuri in vederea vanzarii, obtinand in schimbul lor altele, necesare satisfacerii trebuintelor. Economia de schimb reprezinta forma universala de organizare si functionare a activitatii economice in lumea contemporana.

1.1. Caracteristici generale ale economiei de schimb

Caracteristicile generale ale economiei de schimb sunt:

- specializarea agentilor economici in obtinerea anumitor bunuri;

- autonomia si independenta economica a agentilor economici;

- monetizarea economiei;

- legaturile economice dintre agenti se desfasoara sub forma tranzactiilor bilaterale;

- bunurile produse imbraca forma de marfa.

a) Specializarea agentilor economici. Spre deosebire de producatorul “universal”, caracteristic economiei naturale, economia de schimb are la baza diviziunea sociala a muncii care genereaza agenti economici specializati: pe profesii (ocupatii), pe ramuri (acvtivitati) si teritorial.

Adam Smith a demonstrat ca diviziunea si specializarea reprezinta cel mai important factor de progres pentru individ si pentru societate, este baza perfectionarii fortelor productive, cresterii indemanarii, priceperii si chibzuintei, sporirii si diversificarii productiei. Originea diviziunii muncii rezida in dorinta naturala a oamenilor de a-si satisface mai bine trebuintele. Prin specializare si recurgerea la schimb, fiecare are posibilitatea sa obtina mai mult fata de situatia cand produce singur intreaga gama de bunurinecesare existentei. Specializarea agentilor economici intr-un anumit domeniu concret poate avea numeroase determinari: traditia, obisnuinta, intamplarea, experienta etc. Dar, pe masura constituirii stiintei economice, s-a demonstrat ca, in ultima instanta, specializarea unui agent economic intr-un domeniu sau altul de activitate are la baza interesul economic, avantajul obtinut dintr-o activitate in raport cu alta. Aceasta inseamna ca deciziile de specializare se intemeiaza, constient sau intuitiv, pe teoria avantajului relativ (comparativ).

Chiar daca, in timp, avantajul comparativ al unui agent economic sau al altuia se modifica si, ca urmare, are loc adaptarea permanenta la conditiile mereu schimbatoare le mediului in care ei actioneaza, specializarea ramane prima conditie si trasatura a economiei de schimb, baza a cooperarii si a progresului economic.

b) Autonomia si independenta agentilor economici. Ca trasatura a economiei de schimb, autonomia presupune ca agentii economici sunt abilitati cu drept de decizie, iar instrainarea bunurilor are la baza criterii economice. Autonomia este fundamentata pe interesul agentului economic izvorat din proprietate si se realizeaza in modalitati diferite in raport de o forma sau de alta de proprietate.

In timp, amploarea si ponderea diferitelor forme ale proprietatii particulare s-au modificat. Sensul acestor schimbari il constituie reducerea relativa a proprietatii particulare individuale si cresterea absoluta si relativa a celei asociative sub forma societatilor de capitaluri, pe actiuni. Asemenea schimbari nu infirma adevarul ca baza deplinei autonomii a agentilor economici ramane proprietatea particulara. In orice economie, alaturi de proprietatea particulara exista –in proprtii diferite- si proprietatea publica, al carei subiect este organizatia statala (statul central, administratiile statale si cele locale). In aceasta forma de proprietate, agentul economic nemijlocit, are autonomie mai restransa.