Emigrarea Forței de Muncă și Impactul sau Asupra Ocupării și Șomajului

Istoria ne arată că au existat în permanenţă deplasări de oameni, de popoare întregi chiar, dintr-o zonă a Globului în alta. Formele, sensurile şi intensităţile acestui proces de deplasare au fost diferite în timp şi spaţiu.

1. Dezvoltarea şi subdezvoltarea economică, deopotrivă cauze şi mijloace ale migraţiei forţei de muncă

În perioada capitalismului se poate vorbi despre transferul violent al persoanelor din teritoriile slab dezvoltate economic spre ţările dezvoltate, (populaţia din Africa era vânată şi vândută în diferite ţări, în special în America de Nord), comerţul cu sclavi devenind astfel o sursă de acumulare de capital. O altă etapă o constituie colonizarea Americii, cu populaţie în special din Europa. În această etapă au fost folosite politici persuasive pentru a atrage imigranţi, ce aveau să dezvolte ulterior teritorii pustii dar bogate ale Americii. În perioada 1820-1964 au emigrat în America peste 44 milioane de persoane. În mare parte, aceste persoane erau foşti iobagi, ţărani liberi, producători ruinaţi, salariaţi, care dorind să scape de sărăcie au emigrat cu întreaga familie pe ţinutul „făgăduinţei”. O a treia etapă de deplasări o constituie deplasarea în străinătate a persoanelor salariate în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit. În această etapă are loc formarea pieţei internaţionale a forţei de muncă.

Etapa actuală de emigrare se caracterizează prin migraţia specialiştilor cu o calificare înaltă, spre ţările dezvoltate (în special în Statele Unite ale Americii), pentru a se realiza din punct de vedere profesional. În acest context, s-a ajuns ca în anul 2007, peste 20 milioane de lucrători străini să locuiască în Spaţiul Economic European, reprezentând 3,4% din totalul populaţiei.

Dreptul de a se deplasa liber a fost recunoscut la nivel mondial, cu peste o jumătate de secol în urmă, prin adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în care se stipulează că: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber şi să-şi stabilească reşedinţa pe teritoriul oricărui stat” şi „Oricine are dreptul să părăsească o ţară, inclusiv cea de origine, şi să se întoarcă în ţara sa”.

Într-o lume aflată în plin proces de globalizare, circulaţia forţei de muncă a rămas în urma circulaţiei bunurilor şi capitalului. Migraţia forţei de muncă este o consecinţă a subdezvoltării, dar şi a procesului de dezvoltare, omului fiindu-i specifică, în anumite limite, mobilitatea teritorială. Fenomenul migraţiei trebuie privit, în ansamblul său ca un element normal şi structural al societăţii omeneşti de-a lungul istoriei. „Unul din rezultatele pe termen lung ale evoluţiei migraţiei ar putea fi apariţia societăţilor multiculturale, tinzând spre noi concepte ale cetăţeniei sau statului naţional. Cele mai multe dintre ţările dezvoltate au devenit societăţi diversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns încă la acest nivel s-au orientat decisiv în această direcţie” .

2. Fenomenul actual al emigrării forţei de muncă din România

În România, în ultimii 20 de ani, fenomenul migraţiei a luat amploare, în primul rând ca urmare a transformărilor sistemului legislative în care libertatea de mişcare a populaţiei nu mai este îngrădită, controlată sau direcţionată de la centru. Astfel, se pot distinge următoarele perioade:

- între 1990-1992 este etapa etnicităţii, în care au plecat din România (în special din Transilvania şi Banat) etnicii germani şi maghiari, către ţările lor de origine;

- între 1993-2000 este etapa migraţiei definitive a românilor;

- după 2000 este etapa migraţiei din motive de ordin economic, apărută sub forma migraţiei externe temporare pentru muncă.

Perioada de după 1989 a adus în România instabilitate legislativă şi politică, restructurarea unui număr însemnat de întreprinderi din industrie, o agricultură de subzistenţă, toate acestea au dus la deteriorarea puterii de cumpărare a monedei şi scăderea nivelului de trai a populaţiei. Angajaţii care şi-au pierdut locul de muncă au fost determinaţi să-şi caute un loc de muncă în afara graniţelor ţării. La fel s-a întâmplat şi cu proaspeţii absolvenţi de studii, care nu au găsit un loc de muncă în România. Deci, cauza principală a emigraţiei o constituie decalajele economice dintre România şi ţările dezvoltate, ceea ce îi determină pe români să caute locuri de muncă mai bine plătite în aceste ţări dezvoltate. Din păcate, în acest moment nu avem o statistică sigură asupra numărului de români aflaţi la muncă în străinătate, dar se vorbeşte totuşi despre cifra de 3-4 milioane de persoane, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din populaţia totală a României şi mai mult de jumătate din populaţia aptă de muncă. În România migraţia este un fenomen naţional, având în vedere că emigranţii provin din toate regiunile ţării.