Impozitul pe Profit

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile persoanelor fizice sau juridice, cu caracter obligatoriu şi cu titlu nerambursabil, la dispoziţia statului şi care nu presupune o contraprestaţie din partea acestuia. Acestea constituie o sursă a finanţării cheltuielilor de interes general al statului şi al administraţiei locale, fiind un instrument al politicii economice, prin care se redistribuie o parte a veniturilor, putând fi stimulate investiţiile şi înviorarea conjuncturii economice.

Introducerea unui impozit impune ca acesta să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil şi elastic.

Pentru ca un impozit să aibă un randament fiscal ridicat, trebuie îndeplinite anumite condiţii şi anume:

- impozitul să aibă caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele fizice şi juridice, care obţin venituri;

- să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere a unei părţi din baza impozabilă;

- volumul cheltuielilor privind stabilirea bazei impozabile, calcularea şi perceperea impozitelor să fie cat mai redus.

Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul rămâne constant de-a lungul ciclului economic, adică atunci când nu este influenţat de volumul producţiei şi al veniturilor atât în perioadele de creştere economică, cât şi în cele de criză.

Impozitul poate frâna activitatea economică a contribuabililor, aşadar toate ţările, ţinând cont de aceste principii, au încercat să stabilească impozite cât mai just repartizate, atât ca termen cât şi ca modalitate de plată, în funcţie de venitul populaţiei.

CLASIFICAREA IMPOZITELOR

În practica financiară se întâlneşte o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă, ci şi în ceea ce priveşte conţinutul.

a) după trăsăturile de fond şi formă, deosebim:

1. impozite directe, care la rândul lor pot fi:

- reale (impozitul pe clădiri, impozitul pe venitul agricol, etc.)

- personale – impozitul pe venit

2. impozite indirecte: accize, taxa pe valoarea adaugată, taxe vamale, taxe de timbru şi înregistrare, etc.

b) după obiect, deosebim:

1. impozite pe venit

2. impozite pe cheltuieli

c) după scopul urmărit:

1. impozite financiare

2. impozite de ordine

d) după frecvenţa care se realizează:

1. impozite permanente

2. impozite incidentale

e) după instituţia care le administrează:

1. impozite ale administraţiei publice centrale

2. impozite ale administraţiei publice locale

Cunoscutul economist şi filosof scoţian, Adam Smith, este considerat “părintele” economiei politice moderne mai ales datorită tratatului său “O cercetare asupra naţiunilor

şi cauzelor avuţiei naţiunilor” (publicat în 1776), tradus în limba română sub titlul ”Avuţia naţiunilor”.

Lucrarea conţine şi patru maxime formulate de Adam Smith, care trebuie luate în considerare atunci când se discută despre impozit:

1.Trebuie ca supuşii fiecărui stat să contribuie, pe cât posibil, la susţinerea statului, în raport cu posibilităţile lor, adică în raport cu venitul fiecăruia.

2.Impozitul pe care fiecare persoană este obligată să îl plătească trebuie să fie bine precizat şi nu arbitrar. Epoca (adică termenul) de plată, modalitatea şi suma de plată trebuie să fie clare şi evidente, atât pentru contribuabili, cât şi pentru orice altă persoană.

3.Orice impozit trebuie să fie perceput la timpul şi modul care reies a fi cele mai convenabile pentru contribuabil ca să-l plătească.

4.Orice impozit trebuie să fie astfel conceput încât să scoată şi să ”înstrăineze din buzunarele populaţiei” cât mai puţin posibil peste atât cât poate aduce în tezaurul public al statului.