Impozitul pe Profit - Bază Unică sau Națională de Impozitare

Încă din anul 2004 s-a pus în discuţie, în cadrul Comisiei Europene, problema armonizării asietei fiscale a impozitului pe profit, însă o aboradare consistentă în acest sens a avut loc de curând, în luna septembrie 2007, când s-au trasat jaloanele privind principalele aspecte de armonizat în acest domeniu.

Necesitatea realizării unei baze unice de impozitare a profitului, rezidă, în primul rând, din evoluţia procesului de globalizare, extins în toate domeniile vieţii economice, marcând profund economia mondială, graniţele fizice nemaiconstituind un impediment în calea expansiunii şi dezvoltării transnaţionale a marilor companii.

Un al doilea răspuns la întrebarea “De ce impozitare unică a profiturilor?” îl găsim în însăşi ideea de bază a construcţiei Uniunii Europene, prin care s-a dorit realizarea unui cadru economic unic, sub toate pe care acesta le presupune, inclusiv în materie de legislaţie fiscală comunitară.

Grupurile multinaţionale sunt o realitate a secolului al XXI- lea, acestea depăşind graniţele naţionale şi activând în ţări cu legislaţii fiscale diferite în ceea ce priveşte impozitul pe profit, ducând astfel la creşterea costului de administrare a acestei categorii de impozit la nivel de grup, afectând totodată şi comparabilitatea informaţiilor financiare interne.

În ceea ce priveşte armonizarea impozitelor indirecte, de genul taxei pe valoare adăugată şi a accizelor, la nivelul Uniunii Europene, demersurile în acest caz au pornit precoce, încă din anul 1977, când, prin Directiva 77/388/CEE , s-a procedat la armonizarea bazei de impozitare a TVA-ului, valabilă pentru toate statele membre. Procesul de armonizare al taxei pe valoare adăugată s-a perfectat începând cu 01 ianuarie 1993, o dată cu crearea Pieţei Unice.

Procesul de armonizare, are la bază faptul că acest impozit reprezintă, în primul rând, sursa fiscală ce mai importantă ca pondere în PIB, din care se formează ,de altfel, bugetul comunitar şi nu în ultimul rând, a vizat atingirea uneia din cele patru libertăţi fundamentale, a liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor, sţiut fiind faptul că TVA-ul reprezintă un element constitutiv al preţurilor acestora.

Nu tot aşa stau lucrurile în ceea ce priveşte impozitarea profiturilor agenţilor economici, care, în prezent, este aşezată pe principii destul de mobile şi diferenţiate. Până acum politicile fiscale în acest domeniu au fost orientate şi limitate, în primul rând, în direcţia definirii asietei fiscale şi, în al doilea rând, în implementarea regulilor privind evitarea dublei impuneri. Vorbim astfel, de 27 de modalităţi tehnice de impunere a profitului, fiecare stat membru având propriul sistem de impozitare a profitului agenţilor economici.