Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 2581
Mărime: 25.71KB (arhivat)
Publicat de: Dorinel Lazăr
Puncte necesare: 6
FACULTATEA DE STIINŢE ECONOMICE,SIBIU

Extras din referat

1.Caracterizarea generală a impozitelor indirecte, evolutţie,

rolul acestora în ţările cu economie de piaţă.

Noţiunea de impozit provine din limba latină de la cuvântul “impozitus” şi din limba franceză de la cuvântul “impôt”.

Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie cu titlu nerambursabil datorată potrivit legii bugetului de stat de către persoanele fizice sau juridice pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă,are caracter universal ca o consecinţă a suveranităţii statului şi el este o instituţie de drept publică fără de care nu se poate concepe existenţa statului, făcând parte organică din el.

În evoluţia moderna a impozitelor, instituirea acestora cu consimtamântul contribuabililor a fost subordonată competiţiei parlamentare, ca organe legislative cu caracter reprezentativ de a reglementa impozitele si celelalte venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Rolul impozitului se manifestă pe plan financiar, economic si social, definit de o etapă de dezvoltare a economiei de alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, în sensul că impozitele reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care statul le ia pentru a intervenii în activităţile economice cu ajutorul impozitelor care pot fi folosite ca un instrument de schimbare sau frânare a unei activitati economice, de creştere sau reducere a producţiei sau a consumului unui anumit produs, de stimulare sau îngrădire a comerţului exterior, etc.

După forma pe care o îmbraca, impozitele indirecte pot fi grupate în:

a. taxe de consumaţie(accize),

b.venituri de la monopoluri fiscale,

c.taxe vamale,

d.taxe de timbru şi de înregistrare.

2.Impozitele indirecte ca pârghii de influenţare asupra activităţii

agenţilor economici.

În vederea procurării resurselor financiare necesare statului, se instituie pe lângă impozitele indirecte la formarea veniturilor fiscale(este mai mic decât cel al impozitelor directe) şi al contribuţiilor pentru asigurările sociale luate împreună, iar ponderea acestor impozite indirecte în totalul încasărilor fiscale se diferenţiază de la o ţară la alta.

Impozitele indirecte se realizează în principal sub forma impozitelor pe consum, percepându-se la vânzarea anumitor mărfuri sau la efectuarea anumitor servicii. Ele se realizează de la toţi cei care consumă bunuri din categoria celor impuse de veniturile, averea sau situaţia personală a acestora. Cota impozitului indirect la vânzarea unei anumite mărfi este unică indiferent dacă,cumpărătorul acesteia este muncitor sau patron.

Impozitele indirecte sunt vărsate la bugetul de stat de industriaşi, comercianţi, antreprenori, însă sunt suportate de consumatori deoarece se includ în preţul de vânzare al mărfurilor. Drept urmare, impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale, micşorând puterea de cumpărare.

În concepţia unor economişti contemporani, "impozitul devine un instrument al politicii economice a statului, precum şi al politicii sale sociale. Acest instrument serveşte la echilibrarea puterii întreprinzătorilor particulari, care păstrează conducerea firmelor lor în economia capitalistă. Impozitul conferă o putere de acţiune asupra întreprinzătorilor particulari, care le limitează propriile lor prerogative.

Modul concret de funcţionare a diferitelor mecanisme fiscale (ex. Impozitele pe veniturile întreprinzătorilor, impozitele de consum, taxele vamale, etc.) diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta.

Referindu-se la rolul de pârghie a impozitelor indirecte, economistul Gabriel Ardont scrie că de la începutul celui de-al doilea război mondial ne dăm seama că rolul impozitului nu mai este acela de a procura bani guvernului, ci de a limita consumul în perioada de criză , de a-i stimula creşterea atunci când capacităţile de producţie pot să se orienteze spre satisfacerea nevoilor în timp de pace, de a-l frâna atunci când economia cunoaşte elemente inflaţioniste.

Cu ajutorul impozitelor indirecte, statul influenţează o fază sau alta a procesului reproducţiei sociale, în funcţie de interesul pe care-l are la un moment dat.

Statul foloseşte ca pârghii economice de influenţare asupra activităţii agenţilor economici toate impozitele indirecte ce-i stau la dispoziţie. Pentru frânarea sau creşterea consumului şi deci a averii, statul foloseşte taxele de consumaţie, taxele vamale şi alte taxe. Prin utilizarea taxelor de consumaţie şi în special al accizelor, statul acţionează asupra cererii solvabile. Aceasta are un dublu rol economic şi unul social.

În plan economic prin perceperea unor accize statul poate influenţa cererea anumitor produse punând accize mari la produse din import în comparaţie cu cele autohtone, protejând agenţii economici interni. Acest lucru poate stimula consumul de produse interne.

Au rol social pentru că accizele sunt percepute în special asupra unor produse dăunătoare sănătăţii ca tutunul şi băuturile alcoolice.

Ţările cu economie de piaţă dezvoltată folosesc pârghia impozitelor şi taxele pentru a influenţa schimburile cu străinătatea în funcţie de natura, gradul de prelucrare, provenienţa şi respectiv destinaţia produselor.

Astfel, taxele vamale de import şi taxele de consum stabilite asupra produselor aduse din străinătate şi care se fabrică în ţară sunt folosite încât să aducă venituri bugetare importante, fără să urmărească prohibirea importului. În schimb asupra produselor ce au dublă sursă de aprovizionare din străinătate şi din producţia internă, taxele şi impozitele sunt sensibil ridicate pentru a proteja agenţii economici din ţara respectivă.

Preview document

Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 1
Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 2
Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 3
Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 4
Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 5
Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 6
Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 7
Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 8
Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 9
Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 10
Influența Impozitelor Indirecte asupra Activității Economice - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Influenta Impozitelor Indirecte asupra Activitatii Economice.doc

Alții au mai descărcat și

Studiu privind impozitele indirecte asupra unei societăți comerciale

I. Locul si rolul impozitelor indirecte in cadrul sistemului fiscal din Romania I. 1. Necesitatea reformei fiscale si etapele infaptuirii reformei...

Impozitele indirecte și influenta lor

Argument Impozitele reprezintă preluarea unei părți din veniturile și averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea...

Taxele de Consumație

1. TAXELE DE CONSUMAŢIE CARACTERISTICI GENERALE Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte care se includ în preţul de vânzare al mărfurilor...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Impozitele indirecte în sistemul fiscal din România

CAPITOLUL 1. SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA 1.1 Conceptul de sistem fiscal si evolutia sa În decursul timpului informaţiile provenind din cele mai...

TVA

INTRODUCERE Trecerea României la economia de piaţă a impus perfecţionarea activităţii şi-n domeniul financiar contabil, mărind importanţa...

Impozitele Indirecte

Notiunea de impozit provine din limba latina de la cuvântul “impozitus” si din limba franceza de la cuvântul “impôt”. Impozitul reprezinta o...

Fiscalitatea și Comportamentul Contribuabilului

Cap.1 Elemente de teorie fiscală 1.1 Definirea taxelor şi impozitelor Apariţia şi evoluţia impozitelor poate fi caracterizată ca un proces...

Impozitele indirecte - evoluția și rolul acestora în țările cu economie de piață

INTRODUCERE În conditiile economiei de piata, statul nu mai poate sa intervina în sectorul privat al economiei prin metode administrative, dar el...

Impozitele Indirecte

INTRODUCERE Actualitatea temei de cercetare Satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăţi impune realizarea unor venituri publice....

Impozitele indirecte și acțiunea acestora asupra activității agenților economici

Întroducere Actualmente, în condiţiile economiei de piaţă, un rol important în activitatea întreprinderilor din Republica Moldova, îi revine...

Rolul Impozitelor Indirecte în Etapa Actuală de Dezvoltare a României

Capitolul 1 Caracterizarea generala a impozitelor indirecte, evolutie, rolul acestora în tarile cu economie de piata. Notiunea de impozit provine...

Ai nevoie de altceva?