Uniunea Europeană

Scurt istoric

Instituit prin Tratatul de la Roma (Tratatul Comunitatii Economice Europene - CEE, 1957), care afirma cu claritate principiul solidaritatii financiare, bugetul Uniunii Europene avea la origine o dimensiune redusa, principalele sale cheltuieli fiind destinate politicii agricole comune (PAC). Fiantarea acestui buget se facea, la inceputul constructiei europene, din doua resurse proprii:

-prelevari (taxele) la importurile de produse agricole din spatiul extra-comunitar

-drepturile vamale (taxe) la impoturile de produse manufacturate din afara Comunitatii Europene

Sumele obtinute erau suficiente pentru acoperirea necesitatilor de finantare comuna.

La sfarsitul anilor '70 au aparut primele tensiuni intre membrii CEE, cu privire la repartizarea bugetului comun, generate de trei factori:

1. liberalizarea schimburilor comerciale internationale in cadrul GATT, care au dus la reducerea taxelor vamale

2. aparitia excedentelor in productia agricola europeana si, implicit, reducerea importurilor de produse agricole, deci diminuarea prelevarilor la bugetul Uniunii

3. prima extindere a CEE, cu aderarea Danemarcei, Irlandei si Marii Britanii - ultima avand atunci a agricultura modesta dar fiind un importator de produse agricole din zona Commonwealth-ului (in principal din Australia si Noua Zeelanda), ceea ce facea ca prelevarile de taxe din importurile agricole britanice sa fie mai mari decat cele de la ceilalti parteneri europeni, fara insa ca Marea Britanie sa beneficiezi la acelasi nivel de alocarile din bugetul comunitar.

Pentru a suplini insuficienta resurselor proprii traditionale (taxele vamale si prelevariel din importuirle agricole), la sfarsitul anilor '70 au fost create alte doua surse de finantare europeana:

-prelevarile din TVA

-contributiile din PIB-ul national al fiecarui stat membru.

Contributia din PIB a crescut sensibil incepand cu sfarsitul anilor '80 si reprezinta astazi aproape trei sferturi din reteta bugetului european.

Diferenta dintre cuantumul platilor realizate catre bugetul european si cel al banilor primiti prin fonduri marcheaza faptul daca un stat este contributor net (plateste mai mult decat primeste) sau beneficiar net (primeste mai mult decat plateste). In contextul socului petrolier din anii '80, guvernul conservator britanic a decis sa adopte o politica de restabilire a echilibrului bugetar prin reducerea contributiei sale la bugetul european. Pentru prima data, un data un stat membru al Comunitatii Europene punea deschis in discutie principiul solidaritatii financiare si isi calcula propria contributie neta, iar premierul Margaret Thatcher lansa celebra fraza: "I want my money back!", amenintand ca daca nu va obtine satisfactie va paraliza functionarea Comunitatii (la acea vreme domina regula votului cu unanimitate). Pentru a evita criza, Consiliul European de la Fontainebleau (1984) a acceptat ca o parte din cotizatia britanica la bugetul comunitar sa fie returnata - acest "cec britanic" fiins cunoscut sub denumirea de rabat. Principalii contributori la aceasta restitutie financiara erau atunci Franta si Germania. Daca in 1984 PIB-ul britanic pe locuitor era de 85% din media comunitara, astazi insa el este de 110%. motiv pentru care cuantumul acestuia a fost restrans.