Moneda EURO și USD pe arena mondială

1. Istoria dolarului american.

Istoria dolarului american incepe cu mai bine de 300 de ani in urma, de pe vremea cand Statele Unite ale Americii nu erau decat un grup de colonii. La 5 februarie 1690, Colonia Massachusetts a introdus unitati de valoare pentru a putea finanta expeditiile militare. Dupa aceea, la scurta vreme si alte colonii au adoptat aceasta forma de plata. Exista o versiune a originii denumirii de argou a dolarului (buck), care ar fi provenit din cuvantul buckskin (piele de cerb). Aceste piei, la fel ca wampul (colier de scoici) si tutunul, erau folosite pe post de moneda de schimb pe teritoriul coloniilor engleze din America.

Cuvantul dolar si semnul arhicunoscut in intreaga lume sunt, deci, mult mai vechi decat natiunea si valuta americana. Bancnota americana, in forma ei concreta, a vazut lumina zilei pentru prima data in urma cu peste 200 de ani, in timp ce cuvantul dolar e mai vechi de o jumatate de secol. Una dintre primele masuri luate de tanara natiune americana a fost baterea unei monede proprii, utilizarea lirei si a shillingului englezesc devenind un semn de lipsa de patriotism. Astfel, pe 6 iulie 1785, la propunerea lui Thomas Jefferson, Congresul SUA a hotarat adoptarea dolarului drept moneda nationala. Era pentru prima oara cand tanara natiune americana alege sistemul monetar zecimal.

Zece ani mai tarziu, toate statele americane au primit dreptul de a tipari dolari de hartie. Aspectul exterior al bancnotei s-a schimbat in timp. Toate bancnotele reprezinta chipurile parintilor-intemeietori ai SUA: George Washington – 1 dolar, Thomas Jefferson – 2 dolari, Abraham Lincoln – 5 dolari, Alexander Hamilton – 10 dolari, Andrew Jackson – 20 dolari, Ulysses S.Grant – 50 dolari si Benjamin Franklin -100 dolari.

Pana in anul 1794, valoarea dolarului american era legata si sustinuta prin argint si aur.

Intre anii 1792 -1873, moneda americana a fost sustinuta de cele doua metale pretioase - sistemul fiind cunoscut sub denumirea de bimetalism. Astfel, dolarul a fost definit ca avand 24,06 grame de argint sau 1,6 grame de aur si putea fi schimbat in aur sau argint cu un raport de 15 la 1.

In 1834, ca urmare a devalorizarii argintului, raportul de 15 la 1 a fost schimbat in 16 la 1. Acest fapt a dus la crearea unei noi monede, dolarul reprezentand 1,5 grame de aur fata de moneda anterioara care continea 1,6 grame de aur. In urma acestei reevaluari, istoria monetara a SUA a cunoscut prima devalorizare a dolarului (de 6%).

Bimetalismul a avut viata pana pe data de 14 martie 1900, cand a intrat in vigoare Gold Standard Act. Actul stabileste aurul drept etalon monetar. Valoarea dolarului este fixata la 30,67 USD/uncia de aur (66,46 centi/gr aur).

Ulterior, in timpul marii crize economice, presedintele Franklin D. Roosevelt a reevaluat moneda la 35 USD/uncia de aur (112,53 centi/gr aur), devalorizarea monedei dolar reprezentand 41%.

Infatisarea moderna a bancnotei de 1 dolar (circa 45% din totalul bancnotelor aflate in circulatie), reprezentand stema SUA, piramida neterminata cu 13 trepte si ochiul din varf, dateaza din 1928 si a fost creatia pictorului Serghei Makronovski (emigrant din Rusia).

De altfel, in ultimii 70 de ani, bancnota de 1 dolar a fost una dintre cele mai falsificate din lume. Abia in anul 1996 autoritatile SUA au decis sa modifice putin designul lui Makronovski, ca masura de raspuns a tot mai numeroaselor falsificari realizate mai ales in Irak si Libia.

In ceea ce priveste culoarea verde a bancnotelor, prima “inverzire” a dolarului dateaza din vremea presedintelui Lincoln, in 1865. Tot de atunci dateaza si primul servicu secret al SUA, infiintat pentru prevenirea falsificarilor de bancnote.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, pozitia dolarului ca valuta de rezerva s-a consolidat, mai ales in urma aplicarii planului Marshall de refacere economica a Europei.

Fiind sustinut de etalonul aur-dolar, valuta americana a reprezentat o atractie pentru investitori din intreaga lume. Bancile centrale europene au acumulat mari rezerve de dolari, pe care nu au intarziat sa-i preschimbe in aur, fapt care a condus la reducerea dramatica a rezervei de aur a SUA.

Astfel, daca, in 1940, rezervele de aur ale SUA se cifrau la 24 miliarde de dolari, in 1969 acestea au ajuns la mai putin de 10 miliarde de dolari.

Perioada 1950-1970 este dominata de acordul Bretton Woods si presiunea asupra dolarului american.

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si odata cu intrarea in vigoare a prevederilor acordului Bretton Woods (1945), valutele multor altor tari au fost apreciate in termenii folositi pentru dolarul SUA si, indirect, a crescut presiunea asupra aurului.

Din punct de vedere economic, imperiul american s-a nascut in 1945, la Bretton Woods. Dolarul american nu era in intregime convertibil in aur, dar a fost deschis convertirii in aur doar pentru guvernele straine. Aceasta a promovat dolarul in postura de valuta a rezervelor lumii. A fost posibil deoarece in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Statele Unite furnizasera provizii si echipamente aliatilor lor, cerand aur in schimb, si astfel au acumulat o cantitate semnificativa din aurul lumii. Un imperiu nu ar fi fost posibil daca, in urma aranjamentului de la Bretton Woods, cantitatea de dolari era limitata la cantitatea disponibila de aur, astfel incat sa fie posibila convertirea dolarilor inapoi in aur.

Incepînd cu anii 1960, guvernul SUA a reusit tot mai greu sa mentina pretul aurului pe piata la 35 USD/uncie, iar, in martie 1968, decide sa nu mai controleze pretul aurului pe piata.

Politica „tunuri si unt” (de satisfacere atat a nevoilor interne, cat si a celor militare si de securitate) din anii 1960 a fost una imperiala: cantitatea de dolari in circulatie a fost permanent sporita pentru a finanta razboiul din Vietnam si nevoile societatii americane. Majoritatea acestor dolari erau oferiti strainilor in schimbul bunurilor economice, fara insa a exista perspective de a-i rascumpara la aceeasi valoare.

Cresterea cantitatii de dolari detinuti de straini prin intermediul deficitelor comerciale americane permanente a echivalat cu un impozit - clasicul impozit pe inflatie pe care un stat il impune cetatenilor sai; dar de data aceasta era vorba de un impozit impus de SUA restului lumii.

Spre mijlocul anilor 1960, reputatia dolarului ca valuta stabila a inceput rapid sa se deterioreze ca urmare a deficitelor cronice ale balantei de plati si reducerii rezervei de aur american.

Pentru a opri scurgerea aurului din rezervele sale si a tempera presiunile speculative cu dolari, SUA suspenda, in august 1971, convertibilitatea in aur a dolarului, pronuntandu-se pentru scoaterea aurului si din sistemul monetar international.

A urmat o perioada neagra pentru dolar, dovedit supraevaluat. Spre exemplu, in 1971, paritatea dolar USA-marca germana era de un dolar la 3,5 marci germane.

In perioada 1968-1973, abandonarea politicii de control a pietei aurului risca sa duca la o explozie a pretului aurului si la devalorizare rapida a dolarului. Pentru a preintampina acest lucru, a fost adoptat sistemul two-tier, in care comercializarea aurului s-a facut pe doua niveluri diferite si separate. Tranzactiile dintre bancile centrale au continuat la pretul stabilit oficial, de 35 USD/uncie de aur, iar interventiile de corectie pe piata privata au incetat. In scurt timp, pe piata privata pretul aurului a explodat, astfel ca, in cativa ani, acesta a ajuns la 100 USD/uncia de aur.