Riscul de Faliment

RISCUL DE FALIMENT

Între risc şi faliment există o legătură directă, în sensul că cu cât o activitate implică un risc mai mare, cu atât posibilitatea falimentului este mai mare.

Măsurarea riscului de faliment este etapa cea mai importantă de care analistul trebuie să ţină seama când face estimările viitoare. Trebuie să sesizeze dacă nu cumva sub masca unor rezultate curente favorabile se ascunde un risc viitor mare. Deci menirea lui nu este să constate riscul ci să-l prevadă.

În literatura economică străină s-au cristalizat următoarele metode de diagnosticare şi analiză a riscului de faliment: analiza statică pe baza bilantului patrimonial; analiza funcţională pe baza bilanţului funcţional; analiza dinamică; analiza strategică; analiza scorurilor etc.

Investigarea clasică a riscului de faliment, prin metodele enunţate, permite evidenţierea performanţelor trecute ale întreprinderii, chiar şi a riscurilor de exploatare, financiare, de îndatorare etc. informând însă în mică măsură asupra viitorului acesteia şi fără a oferi posibilitatea evaluarii globale a riscului de faliment. Întrucat rezultatele financiare “se degradeaza” foarte repede în timp, apare tot mai evidentă necesitatea unor informaţii mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment.

Diagnosticul riscului de faliment constă în evaluarea capacităţii întreprinderii de a face faţă angajamentelor luate faţă de terţi, deci în evaluarea solvabilităţii întreprinderii. Ca urmare a degradării foarte rapide în timp a rezultatelor întreprinderii, apare, tot mai evidentă, necesitatea elaborarii unor metode de predicţie a riscului de faliment, metode ce au beneficiat de o atenţie specială în lucrările teoretice şi practice de specialitate. Cea mai mare parte a acestor metode utilizează informaţii din documentele economic-financiare ale firmei (bilant, cont de profit şi pierdere) şi permit realizarea a două tipuri de analize: statică, fondata pe studierea bilanţului şi dinamică, bazată pe studierea fluxurilor.

1. Analiza statică a riscului de faliment pe baza bilanţului patrimonial

Analiza statică se bazează pe studiul bilanţului patrimonial şi este strâns legată de noţiunile de lichiditate a activului bilanţier şi de exigibilitate a pasivului. Un activ este considerat cu atât mai lichid, cu cât este mai uşor de transformat în bani (activele imobilizate sunt lichidabile în mai mult de un an, iar cele circulante sub un an). Exigibilitatea unei datorii este dată de timpul care trebuie să se scurgă până la scadenţă (capitalurile proprii sunt neexigibile, datoriile pe termen scurt sunt cele mai exigibile, deoarece au scadenţa sub un an).

Pentru a înţelege metodele de analiză a riscului, pe baza bilanţului patrimonial, în figura urmatoare se prezintă structura generala a bilanţului.

Active imobilizate

Active

circulante

Capital permanent (propriu + împrumutat)

Datorii pe termen scurt

Figura 1. Structura generală a bilanţului

Principalele instrumente ale analizei statice patrimoniale a riscului de faliment sunt: situaţia netă bilanţieră, fondul de rulment, ratele de lichiditate completate cu ratele de îndatorare.

1.1. Analiza fondului de rulment patrimonial

Fondul de rulment patrimonial apare din compararea structurii lichidităţii activului cu structura exigibilităţii pasivului şi constituie rezerva de securitate a unei firme.

O firma este solvabilă, dacă respectă urmatoarele reguli financiare:

Activele imobilizate (Ai) = Capitalul permanent (Cp)

Activele circulante (Ac) = Datorii pe termen scurt (DTS)

In practică este foarte dificilă realizarea acestor cerinţe, deoarece datoriile sunt certe, iar transformarea activelor în disponibilităţi este aleatoare.

Practic, cu cât sunt mai mici diferenţele dintre cele două părţi ale bilanţului, cu atât firma analizată se supune la un risc financiar mai mic.

Fondul de rulment este un indicator important în aprecierea situaţiei financiare a societăţii, reprezentând surplusul de surse permanente (marja de securitate) degajat de ciclul de finanţare a investiţiilor, care poate fi folosit pentru reînnoirea stocurilor şi creanţelor. Acest indicator este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung şi a contribuţiei acestuia la înfăptuirea echilibrului finanţării pe termen scurt.

Fondul de rulment (FR) este un mijloc de finanţare şi, în acelaşi timp un indicator de lichiditate. Cu cât fondul de rulment este mai mare, cu atât mai mici vor fi datoriile pe termen scurt pentru finanţarea activelor circulante.