Comuna Ignești - premisele hidrografice

Utilizarea multiplă alături de sporirea continuă a necesarului de apă, impune o cunoaştere cât mai amplă a resurselor hidrice de care dispune fiecare spaţiu geografic, aceasta cu atât mai mult cu cât regularizarea unor cursuri de apă, desecarea unor sectoare cu exces de umiditate, amenajarea unor retenţii artificiale, captarea şi valorificarea unor izvoare pot aduce o serie de modificări atât în structura cât şi în organizarea spaţiului respectiv.

Resursele de apă ale spaţiului comunal sunt formate din reţeaua de râuri (permanente sau temporare), izvoare, ape freatice şi de adâncime. Formarea, regimul şi calitatea acestora este influenţată de condiţiile de climă, alcătuirea petrografică, relieful, vegetaţia, activitatea umană la care se adaugǎ mǎrimea bazinelor hidrografice.

Apele freatice şi izvoarele

Cunoaşterea caracteristicilor pe care acestea le au este necesară întrucât ele deţin un rol important în alimentarea cu apă potabilă a gospodăriilor populaţiei, iar în anumite condiţii locale determină menţinerea excesului de umiditate.

În general nivelul apelor freatice urmăreşte forma suprafeţei terenului suportând o serie de modificări în funcţie de variaţia acestuia sau pe cale artificială prin efectuarea unor lucrări de adâncire ori amenajarea de retenţii. Ele se găsesc cantonate în nisipuri, pietrişuri şi bolovănişuri cu intercalaţii de argile şi prafuri argiloase, mai grosiere spre munte şi mai fine în partea mai joasǎ.

În sectoarele de luncǎ, stratul freatic se găseşte la adâncimi reduse aflându-se în legătură directă cu nivelul Teuzului acesta îndeplinind rolul de regulator freatic. Astfel, la cote ridicate râul alimentează stratul acvifer, iar la cote scăzute râul drenează stratul acvifer.

Fenomenul este bine evidenţiat, iar prezenţa unor orizonturi argiloase limitează infiltrarea apelor favorizând procese de înmlăştinire în lunci şi formarea unui orizont suprafreatic (fig. 1).

Adâncimea apelor freatice oscilează între 0,5-4 m în luncă, 4-10 m pe terase şi glacisuri, 10-15 m în dealurile piemontane şi peste 15 m în măgurile vulcanice.