Depozitarea Sfeclei de Zahăr

NECESITATEA ŞI OBIECTIVELE DEPOZITĂRII

În condiţiile mecanizării, încărcării şi transportului sfeclei, toată sfecla cultivată poate ajunge la fabricile prelucrătoare în câteva săptămâni. Întreprinderile de prelucrare nu sunt însă rentabile dacă funcţionează un timp atât de scurt.Ca urmare, sfecla va trebui să fie depozitată, pentru a asigura materia primă pe o perioadă mai îndelungată. ca întreprinderea să fie rentabilă, este necesar ca în perioda de prelucrare randamantul de zahăr să fie mare şi cheltuielile materiale şi energice minime.acestea sunt condiţionate în primul rând de calitatea materiei prime, sfecla.Durata depozitării şi a prelucrării depind de posibilităţile de păstrare a sfeclei la calitatea iniţială.Ţinând cont de aceste posibilităţi, deocamdată durata optimă a unei campanii este de 100 de zile.

Rădăcina sfeclei de zahăr este şi în momentul recoltării un organism viu.Aceasta presupune desfăşurarea unor procese biologice ce necesită un raport de energie, dar şi păstrarea structurii şi a imunităţii organismului.Dacă procesele vitale încetează, microorganismele vor distruge ţesutul vegetal, consumând substanţele nutritive şi deci sfecla nu va putea fi valorificată industrial. Depozitarea îşi propune să menţină funcţiile vitale ale rădăcinii şi implicit, şi propretăţile imunologice, dar pentru ca aportul de energie şi legat de aceasta consumul de substanţă de rezervă să fie redus, aceasta trebuie să se desfăşoare cu intensitate redusă.

PROCESE CE AU LOC ÎN SFECLĂ LA DEPOZITARE

Decolectarea şi scoaterea sfeclei din sol modifică profund procesele vitale.Natura şi intensitatea acestor procese este influienţată de starea sfeclei (deteriorări mecanice şi microbiologice, îngheţ, veştejire, încolţire, etc.).Procesele ce au loc la depozitare se concretizează prin modificări de masă şi de compoziţie.Principalele modificări de masă se datoresc fie pierderilor de apă (veştejire), fie trasformărilor de substanţă uscată, cu formare de produşi volatili (respiraţia).

PIERDERILE DE APĂ(VESTEJIREA)

În momentul scoaterii din pământ a sfeclei, apare o diferenţă între umiditatea sfeclei şi cea a mediului înconjurător (aer), cea ce determină o pierdere însemnată de apă din rădăcina de sfeclă.

Cantitatea de apă pierdută depinde, în primul rând, de umezeala relativă şi de temperatura aerului înconjurător. Sfecla îşi pierde capacitatea de reglare a conţinutului de apă şi, deci, pierderea de apă va creşte cu creşterea temperaturii şi cu scăderea umezelii relative a aerului. Legat de condiţiile de mediu, pierderea de apă mai este influienţată de viteza vântului.

Caracteristicile sfeclei influienţiază şi ele pierderea de umiditate prin:

mărimea suprafeţei exterioare, rezistenţa epidermei, gradul de maturitate, compoziţia chimică, vătămările mecanice sau microbiologice. Sandera dă următoarea relaţie pentru calculul pierderilor posibile de umiditate:

W=a[1-1 /(b г + 1)]

în care:

W – pierderile de masă prin pierderea de apă în procente raportat la sfeclă ;

a – constantă empirică pentru pierderea de apă la atingerea stării de echilibru în condiţiile date, în procente;

b – constantă empirică pentru intensitatea pierderilor de apă, dependentă de temperatură şi umezeala relativă a aerului ;

г – durata de depozitare, în zile.