Spania

Spania. Pentru vechii greci, reprezenta tărâmul unde creşteau merele de aur ale lui Hercule; pentru arabi, era întruchiparea raiului pe pământ, pentru mulţi scriitori era o arenă în care istoria oscila între fapte eroice şi tragedie,când toreadorii flirtau cu moartea pe parcursul unei dupã-amiezi.

Spania a fost şi a rămas în ochii necunoscătorilor o ţară misterioasă. Cei mai cunoscuţi spanioli în întreaga lume sunt personaje fictive: Don Juan, Don Quijote şi Carmen. Fiestele, adică sărbătorile spaniole, sunt seducătoare, nu doar pentru caracterul lor exuberant, cât mai ales pentru exotismul lor cu influenţe din afara Europei.

Izolarea Spaniei de restul Europei a început prin asezarea ei peninsularã: celor 700 de ani de ocupaţie maurã le-a urmat un puternic imperiu care a colonizat Lumea Nouã şi a cãrui cãdere a dus prin intermediu Rãzboiului Civil la instaurarea regimului opresiv al generalului Franco.

Însã dintre toate aspectele ,cel mai izbitor este , cu siguranţã , “noua Spanie”, cea post-franchistã: de-mocraticã,membrã ambiţioasã a Uniunii Europene, o Spanie care doar în câteva decenii a devenit o artistã scandaloasã, o ziaristã necenzuratã, un politician idealist, o scenã de desfãşurare a evenimentellor istorice mondiale şi o mare consumatoare de informaţie şi culturã.

Romanii şi vizigoţii

Viitorul peninsulei avea sã fie hotãrât de Cartagina şi de Roma, de vreme ce aceste douã puteri îşi disputau supremaţia militarã şi economicã în vestul bazinului mediteranean. Învinşi de romani în 241 î.C, în timpul Primului Rãzboi Punic, iar apoi izgoniţi din Sicilia, cartaginezii s-au retras la baza lor din nordul Africii.

Romanilor le-au trebuit aproape şapte ani pentru a supune Galia,dar cucerirea Hispaniei (Spania) s-a prelungit de-a lungul a aproape douã secole.

În timpul lui Cezar, latina a devenit limba oficialã în Peninsula Ibericã, legea si obiceiurile romane fiind adoptate repede.

Acordarea cetãţeniei romane era foarte importantã în procesul de romanizare a Spaniei. La început, cetãţenia era acordatã doar coloniştilor de origine romanã sau italianã. Deş dreptul deplin de cetãţenie a fost acordat tuturor celtibericilor odatã cu Edictului lui Vespasian (74 d.C.), procesul de romanizare realã de însuşire a limbii şi civilizaţiei romane de cãtre peninsulari, a durat încã destul timp.

În secolul V, Imperiul Roman era deja în declin în Europa de Sud. Vizigoţii ,neam germanic rãzboi-nic, sub conducerea lui Alaric ,au trecut Alpii în 401 şi, nouã ani mai târziu, au jefuit Roma.Triburi de suebi, vandali şi alani au nãvãlit peste Pirinei în Spania,devedindu-se a fi prea numeroşi pentru armatele private ale proprietarilor de pãmânt spanioli.

Ocuparea Hispaniei de cãtre aceste triburi germanice era aproape definitivatã în 415.La scurt timp, peninsula a fost invadatã de vizigoţi, un alt neam germanic. Aceşti invadatori barbari au fost romanizaţi- dupã ce au servit romanilor ca aliaţi şi mercenari- astfel încât , aceastã cucerire nu a adus la început decât puţine schimbãri.Vizigoţii au impus o dominaţie militarã, permiţând mentinerea culturii locale, cu structurile ei politice şi administrative, cu legile şi religiile ei distincte. Teoretic, hispano-romanii aveau proprii suverani, iar vieţile lor au continuat atât de independent încât cãsãtoriile cu vizigoţii nu au fost permise pânã în timpul regelui Leovigid.

Leovigid a fãcut mai mult decât oricare rege vizigot pentru a unifica peninsula. Din punct de vedere militar, i-a supus pe basci în nord, i-a învins pe suebi, care reuşiserã sã menţinã un regat independent în Galicia, şi a recuperat Baetica de sub controlul bizantin. A permis latinei sa devinã limba dominantã a peninsulei şi, pentru prima oarã, a autorizat cãsãtoriile dintre vizigoţi şi hispano-romani.

Dupã moartea sa, fiul sãu Recared a urmat exemplul roman.Vizigoţii au introdus un cod de legi şi un sistem practic de taxe. Deşi vorbeau latina şi încercau sã concureze legile, administraţia ,obiceiurile şi îmbrãcãmintea romanã, doreau o monarhie electivã Societatea vizigotã era formatã din rãzboinici care au pãstrat dreptul de a-şi alege regele şi a permis nobililor ambiţioşi sã aspire la tron.

Reconquista şi Las Siete Partidas

In 711 zivigoţii nu aveau rege, iar maurii au nãvãlit în Spania şi pânã în 714 , au reuşit sã cucereascã o mare parte din peninsulã.

Recucerirea Spaniei ( Reconquista ) , care a durat 750 de ani, a fost atât o luptã împotriva invadatori-lor, cât şi un rãzboi împotriva islamului, vãzut ca o religie ereticã ce nu-l recunoştea pe Christos drept Mesia.

Reconquista a început în perioada imediat următoare cuceririi islamice şi a trecut prin faze majore înainte de finalizarea acestuia. După apariţia a cruciadelor, o mare parte din ideologia de Reconquista a fost inclusă în contextul mai larg al Cruciadelor.

De-a lungul acestei perioade, situaţia din Iberia a fost mult mai nuanţată şi mai complicate decât orice ideologie-ar permite. Conducătorii musulmani şi creştini au luptat frecvent între ele, dar au fãcut şi alianţe interconfesionale, care nu au fost deloc neobişnuite. Luptele de-a lungul frontierei creştin-musulmane au fost punctate de perioadele de pace prelungită şi de tratate. Musulmanii nu a încetat să înceapă ofensiva care vizează recucerirea pe teritoriul lor pierdut.

Reconquista a fost, în esenţă, finalizată în 1238, când singurul stat musulman în Iberia, Emiratul din Granada, a devenit un vasal al regelui creştin de Castilia. Acest aranjament a durat pentru 250 de ani, până la spaniol a lansat al doilea război Granada din 1492, care în cele din urmă expulzat toate autoritatea de musulmani din Spania.

Ca conducãtor ,Alfonso X al Castiliei a demonstrat capacitatea sa de legiuitor, precum şi dorinţa de a oferi regatelor formate de tatãl sãu, un cod de legi si un sistem juridic consistent. La Fuero Real (juridictia bunurilor) a fost, fără îndoială, munca sa. El a realizat cel mai cuprinzător cod de legi, Partidas Siete. Din acest motiv, şi pentru că Partidas a rãmas legea fundamentală în sud-vest Americii, el este unul dintre cele 23 de legislatori pictaţi în Camera Reprezentanţilor.

Codul Şapte Pãrţi reuneşte toatã jurisprundenţa intr-o singurã, strânsã viziune, şi din aces motiv a fost privitã ca o summa de Derecho (cea mai înaltã şi impunãtoare autoritate in vederea deciziilor cu privire la pro -blemele juridice).Aceasta se ocupã, printre altele, cu dreptul constituţional,dreptul civil, dreptul comercial, dreptul penal si dreptul procesual (atât civil cât şi penal).