Teoria formelor fără fond

Sintagma discutată – cea a formele fãrã fond - aparţine lui Titu Maiorescu, teoretician şi om politic al conservatorismului autohton, autor al studiului „În contra direcţei de astăzi in cultura românã” din 1868. În numai 9 pagini se cuprind ideile şi aspiraţiile lui Maiorescu, filozofia, morala, crezul politic şi istoric.

Maiorescu nu defineşte in mod concret conceptele de „formã” şi „fond”, dar putem deduce cã forma se referã la instituţii, iar fondul la esenţa culturalã. „Prin noţiunea de „fond” el inţelege sistemul activitãţilor materiale şi sociale, conţinutul pe care trebuie sã-l aibã o activitate specificã, dar şi zestrea culturalã a unui popor, mentalitãţile şi structura psihologiei colective, tradiţiile şi patrimoniul spiritual, toate asimilate în conduite practice. Prin noţiunea de „formã” întelege structurile instituţionale, politice şi juridice ale societãţii, sistemul de învãţãmânt, instituţiile culturale care organizeazã energiile creatoare şi asigurã difuzarea şi circulaţia valorilor în societate” (Grigore Georgiu, „Istoria culturii române moderne”, pag 132).

Acest articol este o analizã asupra civilizaţiei româneşti, întemeiatã, de la începuturile ei de modernitate, pe un neadevãr: "Viţiul radical în toata direcţia de astãzi a culturei române este neadevãrul, pentru a întrebuinţa un cuvânt mai colorat, neadevãr în aspirãri, neadevãr în politicã, neadevãr în poezie, neadevãr pânã în gramaticã, neadevãr în toate formele de manifestare a spiritului public." (Titu Maiorescu, „În contra direcţiei de astãzi în cultura românã”). Neadevãrul reprezintã incercarea forţatã de a adapta forme occidentale la realitatea româneascã, fãrã a avea un suport real. “Adevãrul pe care-l proclamã Maiorescu este acela al istoriei concrete: nu o invenţie arbitrarã, un canon cãreia cultura sã i se supunã, ci o realitate izvorâtã din experienţa secularã a oamenilor” (Nicolae Manolescu, “Contradicţia lui Maiorescu”, Editura Cartea Româneascã, 1970, pag 53). Cultura nu trebuie sã se supunã unui fond creat fãrã baze reale, ci ea trebuie sã fie creatã în mod natural, în funcţie de pasiunile, dorinţele, talentul, geniului creator al românilor – ea trebuie sã fie oglinda realitãţii pe care noi o trãim si o gândim, nu o copie nereuşitã a ceea ce trãiesc occidentalii.

Maiorescu este radical – el susţine ca totul trebuie luat de la capãt, creat din nou în cultura româna, crezând ca altã formã nu existã de a scãpa de aceasta manie imitaţionistã. El spune cã tot ceea ce existã, tot ceea ce s-a creat pânã la el este neadevãrat şi avem o nevoie imperioasã de a ajunge la adevãr. Acest lucru nu se poate realiza decât dacã începem sã creãm în concordanţã cu realitãţile noastre, creând un fond şi apoi o formã. Trebuie sã se descopere şi sã se conserve valorile originare, nefalsificate, autentice ale poporului român, acea esenţã a neamului românesc şi sã se elimine orice a fost împrumutat si folosit în mod neadecvat. Maiorescu refuza hotarât imitaţia, importurile fãrã discernãmânt, excesele ori deformãrile, pronunţându-se în acelaşi timp în favoarea unui set de valori raportat la nevoile interne, la specificul zonal, pus mereu în relaţie cu trecutul şi cu viitorul

Cufundatã pânã la 1820 în "barbaria orientalã", societatea româneascã, trezitã "din letargia ei", este atrasã de ideile "Revoluţiunii franceze" şi se îndreaptã spre cultura şi civilizaţia principalelor state occidentale, Franţa şi Germania. Din nefericire, românii au preluat din acest proces numai "o parte din lustrul societãţilor strãine", de fapt "lustrul din afarã". Tinerii plecaţi sã studieze în afarã au receptat cultura şi civilizaţiile respective fiind lipsiţi de pregatire şi de observţie profundã si asta a reprezentat greşeala fundamentalã cãci au vãzut numai efectele progresului, nu şi cauzele, numai formele exterioare, nu şi "fundamentele istorice mai adânci": "Şi astfel, mãrginiţi într-o superficialitate fatalã, tinerii români se întorceau şi se întorc în patria lor cu hotãrârea de a imita şi a reproduce aparenţele culturei apusene, cu încrederea cã în modul cel mai grãbit vor şi realiza îndatã literatura, ştiinţa, arta frumoasã şi, mai întâi de toate, libertatea într-un stat modern." (Titu Maiorescu, „În contra directiei de astãzi în cultura românã”). A copia nu înseamnã a crea, cu atât mai mult cu cât existã o realã neconcordanţã între realitatea româneascã si ceea ce încearcã tinerii sa importe în mod forţat. Aceastã superficialitate duce la o falsã culturã.