Extras din referat
1. Capacitatea de producţie – prezentare teoretică
1.1 Definiţie
Capacitatea de producţie reprezintă producţia maximă ce poate fi obţinută într-o perioadă dată, într-o anumită calitate şi structură sortimentală, în condiţiile folosirii intensive şi extensive a mijloacelor de producţie şi a celui ai eficient regim de lucru al acestora.
1.2 Utilitatea cunoaşterii
Capacitatea de producţie măsoară potenţialul productiv al unui sistem, iar cunoaşterea ei prezintă o importanţă practică deosebită, servind la:
- Elaborarea şi fundamentarea ştiinţifică a planului de producţie şi a planului de investiţii.
- Dimensionarea exactă a unităţilor de producţie şi stabilirea necesarului de utilaje.
- Adoptarea soluţiilor optime de concentrare, specializare sau combinare a producţiei.
- Compararea şi aprecierea rezultatelor obţinute, în raport cu sisteme de producţie similare, prezente pe piaţă.
1.3 Principii de calcul
1.3.1 Relaţia generală
valabilă pentru diferite tipuri de producţie este:
Cp = A•T•I
unde:
- A – este caracteristica dimensională şi se exprimă prin:
- numărul de echipamente [buc.], în sectoarele productive care sunt constituite prin grupe de maşini omogene d.p.d.v. tehnologic
- suprafaţa de producţie [m2], în sectoarele productive preponderent manuale (vopsitorie, montaj, construcţii metalice)
- volumul util [m3] sau alte mărimi fizice în industria unde producţia fizică este determinată de o mărime specifică
- I – indicatorul de utilizare intensivă [buc/oră], [m3/oră], [t/oră];
- T – fondul de timp (perioada de timp considerată), dat uzual în [ore/an].
1.3.2 Principii de calcul
- Capacitatea de producţie a unei întreprinderi se determină numai în funcţie de unităţile productive de bază (prelucrări mecanice, turnătorie, forjă etc.). Unităţile auxiliare (întreţinere, reparaţii), cele de servire (transport, depozitare) şi cele anexe (colectare deşeuri, reciclare) pot influenţa doar asupra gradului de utilizare a acesteia.
- Determinarea capacităţii de producţie se face începând cu verigile inferioare (locuri de muncă, grupe de utilaje) şi se continuă cu cele de rag superior (secţii, ateliere).
- Stabilirea capacităţii fiecărei verigi de producţie superioare se face în funcţie de capacitatea de producţie a grupei de maşini conducătoare
- Determinarea capacităţii de producţie se face fără a ţine cont de eventualele lipsuri de resurse materiale şi /sau umane. Excesul sau lipsa unor astfel de resurse pot afecta doar gradul de utilizare a acesteia.
- Capacitatea de producţie are un caracter dinamic, modificându-se permanent datorită progresului tehnic şi tehnologic, dar şi datorită modificărilor venite din partea consumatorilor de bunuri. Acest aspect implică reconsiderarea periodică a mărimii capacităţii de producţie. Astfel, se calculează la începutul fiecărui an sau ori de câte ori este necesar.
1.3.3 Metodologia generală de calcul a capacităţii de producţie a unei întreprinderi de producţie industrială
Pentru determinarea capacităţii de producţie la nivel de întreprindere, se porneşte în mod ascendent de la nivel de loc de muncă, sector, atelier sau secţie de producţie şi, în final, se ajunge la nivel de întreprindere.
Din punct de vedere metodologic, unităţile de producţie se împart în:
- Întreprinderi în care produsul se obţine în urma prelucrării materiilor prime şi materialelor pe un singur utilaj sau instalaţie. Pentru acest tip de întreprinderi capacitatea de producţie se obţine din însumarea capacităţii de producţie a tuturor subunităţilor de producţie componente (secţii sau ateliere).
- Întreprinderi în care produsul se obţine în urma unor prelucrări succesive a materialelor pe mai multe maşini, utilaje sau instalaţii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Capacitatii de Productie a Sectiei de Productie a Robinetelor.doc