Bazele Sistemului de Management Francez

Introducere

Managementul european reprezintă o însumare de modele manageriale proprii ţărilor europene, diferenţele specifice în materie de management fiind generate de factori de natură culturală şi de tradiţii comportamentale.

Franţa este o mare putere economică si militară. Ea are o cultură de valoare universală, ştiinţa de vârf si management competitiv. Modelul francez de management se caracterizează in primul rând, prin intervenţia statului in afaceri, mai precis in stabilirea principalelor direcţii de dezvoltare economică si chiar prin implicarea in anumite sectoare ale economiei si in al doilea rând prin faptul ca rolurile managerilor funcţionali si rolurile managerilor integratori nu se combină niciodată.

Modelul francez de management este definit de urmatoarele principii fundamentale care domina economia, procesul informational-decizional, strategia si obiectivele majore ale întreprinderilor. Aceste baze fundamentale ale managementului francez le redam în cele ce urmeaza:

_ mixul de interese publice si particulare, de grup sau individuale sunt influentate de „dirijismul statal, individualismul si autoritarismul structurate birocratic”. În

legatura cu acest principiu sunt necesare câteva explicatii:

_ dirijismul statului se manifesta în conceperea strategiei de dezvoltare economica prin

elaborarea de planuri, pe termen mediu;

_ pentru mentinerea capacitatii concurentiale a marilor întreprinderi franceze sunt create structuri de sustinere logistica;

_ manifestarea autoritarismului la nivel microeconomic

apare ca o copie a ceea ce este prevazut în

2.1. Rolul statului în economie

În Franţa, statul joacă un rol-cheie în economie şi societate. Din acest punct de vedere, modelul francez este apropiat de cel japonez. Dirijismul statal francez are o istorie relativ îndelungată. Încă â

din secolul al XIV-lea, Jean Baptiste Colbert, ministrul de finanţe al regelui Louis al XIV-lea, a impus controlulcentral al monarhiei în economie, mai ales în comerţ şi industrie. În acea perioadă s-a implementat primul program naţional de dezvoltare economică a Franţei. Mai ales din raţiuni militare, au fost subliniate multele virtuţi ale industrializării. Tot în timpul lui Louis al XIV-lea s-a instituit colectarea centralizată a taxelor şi s-au iniţiat acţiuni de căutare de pieţe pentru produsele franceze.

Aceste idei de introducere a dirijismului statal în economie şi societate au fost preluate şi dezvoltate în secolele următoare. Secolul al XVIII-lea a fost dominat de bonapartism, prin legi şi reglementări care au amplificat autoritatea statală.

În secolul XIX, statul şi-a concentrat eforturile în vederea creării şi consolidării unui puternic sector bancar. Până în anii '80 ai secolului XX, când s-au privatizat principalele bănci, statul a intervenit în sistemul financiar, fiind implicat puternic în Banca Naţională din Paris, Credit Lyonnaise, Societe Generale, şi în două mari bănci comerciale, Paribas şi Indosuez. Prin grija statului, sistemul bancar francez s-a consolidat prin fuziuni.

Dacă în 1945 existau 288 de bănci de importanţă naţională şi regională, în 1975 s-a ajuns la 80 de bănci influente. Secolul al XX-lea este consacrat industrializării. Până la cel de-al doilea război mondial, economia franceză era dominată de firme private, de mărime medie, ale unor familii, dominante mai ales în comerţ, dar şi în industrie.

După cel de-al doilea război mondial, structura a fost adaptată cerinţelor, fiind înfiinţate noi directorate, precum director pentru produse noi şi pentru comunicaţii, respectiv director de marketing.

Dacă în 1956 procentajul administratorilor proveniţi din familie mai reprezenta 65%, iar al celor independenţi 35%, în 1982 prima categorie a scăzut la 10%,cea de-a doua crescând la 90%.