Calitatea din Agricultura Ecologică

INTRODUCERE

Conform definiţiei, dată de Organizaţia pentru Alimente şi Agriculturǎ FAO (Food şi Agriculture Organization), şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii - OMS în "Codul Alimentarius", agricultura ecologică reprezintă un "sistem integral de gestionare a procesului de producţie, care contribuie la sprijinirea şi consolidarea rezistenţei agroecosistemului, incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului. Agricultura ecologică pune accent pe folosirea unor practici de gestionare corespunzătoare, ȋn loc de introducerea unor produse fabricate afarǎ din ferma respectivă şi ia ȋn consideraţie şi faptul cǎ particularitǎţile fiecǎrei regiuni în parte necesită sisteme, bine adaptate specificului acestei regiuni. Asta se poate realiza prin folosirea, unde este posibil, a metodelor agronomice, biologice şi mecanice ȋn loc de folosire a materialelor sintetice pentru anumite operaţii ȋn cadrul sistemului. "Agricultura biologică respectă reguli stricte, stabilite prin normele legislative.

Ca orice marcă comercială, care garantează o mai înaltă calitate şi originea produselor, agricultura biologică este strâns legată de respectarea unor reguli stricte de producţie, stabilite prin anumite norme legislative şi pentru aceasta agricultura biologică trebuie controlată şi certificată. Ȋn scopul de a garanta consumătorului respectarea regulilor de producţie stabilite.

Agricultura ecologică este o metodă de producţie care ţine cont de cunoştinţele tradiţionale ale ţăranilor şi care integrează progresele ştiinţifice în toate disciplinele agronomice, răspunzând preocupărilor sociale ale mediului înconjurător, şi furnizând consumatorilor produse de calitate chiar şi în ţările mai sărace.

Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera şi resursele naturale ale planetei, excluzând utilizarea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor de sinteză şi a erbicideior, metodele de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva dăunătorilor, boliior şi a buruienilor.

Principiile pe care este fondată agricultura ecologică sunt universale, dar tehnicile utilizate sunt adaptate în funcţie de condiţiile pedoclimatice, de resurse şi de tradiţiile locale.

Agricultura ecologică este o metodă care necesită capacitate de observare şi de reflexie.

Foloseşte un potenţial ridicat de mână de lucru, necesitând deci locuri noi de muncă, şi menţine ţăranii la munca câmpului, aspect important într-o perioadă de şomaj, pe de o parte şi exod masiv din zonele rurale către aglomerările urbane, pe de altă parte.

Cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile:

- distribuirea echilibrată şi echitabilă a resurselor şi accentuarea laturii calitative a producţiei ca atribute ale unei noi concepţii despre redimensionarea creşterii economice;

- perfecţionarea, reorientarea sau chiar schimbarea tehnologiilor, punerea lor sub control şi monitorizarea riscurilor acestora;

- descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea deciziilor privind ecologia şi mediul;

- asigurarea unui potenţial dezvoltat din punct de vedere financiar, economic, uman ṣi tehnologic.

Mediul şi resursele naturale trebuie să fie recunoscute ca fundament al tuturor activităţilor umane, iar protejarea lor trebuie să reprezinte o condiţie obligatorie pentru dezvoltare.

Conceptul de dezvoltare durabilă se bazează pe drepturi, obligaţii şi justiţie, presupunând: necesitatea de menţinere a integrităţii mediului (Enviromental integrity):

- promovarea eficienţei economice (Economic efficiency);

- menţinerea echităţii (Equity).

Dezvoltarea durabilă a ecosistemelor agricole şi posibilitatea de a produce alimente de cea mai bună calitate, poate fi considerată cea mai însemnată contribuţie a agriculturii în asigurarea viitorului omenirii.

Agricultura durabilă (sustenabilă) este în primul rând viabilă din punct de vedere economic, răspunde exigenţei cererii de alimente sănătoase şi de calitate superioară, este o agricultură care garantează protecţia şi ameliorarea resurselor naturale pe termen lung şi le transmite nealterate generaţiilor viitoare.

O astfel de agricultură determină şi diversifică activităţi economice deoarece materiile prime apar şi se prelucrează prioritar în zonele rurale, dezvoltă infrastructura şi creşterea potenţialului economic al satelor.

Deci, agricultura durabilă trebuie să fie:

- productivă;

- profitabilă;

- ecologică;

- să conserve resursele;

- echilibrată social şi uman

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. Istoricul şi evoluţia agriculturii ecologice

Agricultura durabilă este şi o problemă de educaţie, în spiritul respectării naturii şi a cunoaşterii tradiţiilor. Ȋn condiţiile acestor moşteniri de cunoştinţe teoretice şi practice, agricultura ecologică, în toate curentele sale, propune actualizarea metodelor tradiţionale verificate timp de secole şi îmbinarea lor cu metodele moderne, în scopul menţinerii şi creşterii potenţialului productiv natural al solului.

Au existat trei mari curente care şi-au lăsat amprenta în agricultura ecologică de azi:

A. "Rudolf Steiner şi agricultura bio-dinamică"

În anul 1924 filozoful austriac Rudolf Steiner, elev ai lui Goethe, lansează principiile '"agriculturii bio-dinamice".

Spre sfârşitul vieţii, Rudolf Steiner îşi exprimă conceptele şi orientările despre şi pentru agricultură, propunând o agricultură "subtilă'' care ţine cont de diversitatea "comunităţilor vegetale" şi de ciclurile de viaţă ale acestora.

Este primul om care a intuit noţiunea de "ecosistem". Sistemul preconizat de el a fost perfecţionat şi completat de un discipol al său Dr. Pfeiffer. Datorită activităţii acestuia agricultura bio-dinarnică este bine reprezentată în Germania, Elveţia, Austria, Franţa, Italia, Marea Britanie, S.U.A., în ţările nordice precum şi ȋn unele ţări din lumea a treia.

B. "Sir A. Howard şi agricultura organică"

Sir A. Howard a lucrat timp de 40 ani în India, în direcţia rezolvării problemei alimentare. El a reevaluat sistemele agricole tradiţionale şi a pus la punct tehnologii mai puţin costisitoare dar cu exigenţe în muncă. Howard a încercat să generalizeze agricultura ṭǎrǎneascǎ în Anglia, începând încă din anii 1940-1945, iar în concepţia sa fertilizarea organică a solului, puţin costisitoare, este singura capabilă să întreţină capacităţile de producţie ale solului.

A. Howard stă la originea mişcării anglo-saxone de agricultură organică şi a "ASOCIAŢIEI SOLULUI”. El a preconizat compostarea materiei organice pe platforme, procedeul ÎNDORE - descris în lucrarea sa "Testament agricol", şi care influenţează creşterea rezistenţei culturilor la paraziţi numai fertilizând solul cu acest compost.