Dezvoltare Durabilă în Transporturi

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru. Dezvoltarea durabilă urmareşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.

Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare industriala a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi cauta în primul rând prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii. Dezvoltarea durabila înseamnă satisfacerea necesităţilor generaţiilor prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi. Acesta este un obiectiv general al Uniunii Europene stipulat in Tratat şi care guvernează toate politicile şi activităţile Uniunii. El se referă la menţinerea capacităţii Pământului de a susţine viaţa în toată diversitatea ei şi este fundamentată pe principiul democraţiei, egalităţii dintre sexe, solidaritate, respectul faţă de lege şi faţă de drepturile fundamentale, inclusiv libertatea şi egalitatea de şanse pentru toţi. Acesta îşi propune îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii şi a bunăstării pe Pământ, atât pentru generaţiile prezente, cât şi pentru cele viitoare.

In acest scop trebuie promovată o economie dinamică, care să asigure locuri de muncă şi un înalt nivel de educaţie, ocrotirea sănătăţii, coeziune sociala şi teritorială şi protecţia mediului, într-o lume sigură, care respectă diversitatea culturală.

SCURT ISTORIC

Conceptul a fost legat iniţial de problemele de mediu şi de criza resurselor naturale, în special a celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul însuşi este foarte tânar şi s-a impus în vara lui 1992, dupa Conferinţa privind mediul şi dezvoltarea, organizată de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro. Durabilitatea pleacă de la ideea că activitaţile umane sunt dependente de mediul înconjurator şi de resurse. Sănătatea, siguranţa socială şi stabilitatea economică a societaţii sunt esenţiale în definirea calitaţii vieţii. Discuţiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabilă au pornit la începutul anilor 70. În 1972, Conferinţa privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării mediului înconjurator în urma activitaţilor umane, ceea ce pune în pericol însusi viitorul omenirii. În 1983, îsi începe activitatea Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare, condusă de Gro Bruntland, dupa o rezoluţie adoptată de Adunarea Generala a Naţiunilor Unite. Doi ani mai târziu, este descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii şi, prin Convenţia de la Viena se încearcă găsirea unor soluţii pentru reducerea consumului de substanţe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară planeta. În 1986, la un an după catastrofa de la Cernobâl, apare asa-numitul Raport Brundtland, cu titlul “Viitorul nostru comun”care dă şi cea mai citata definiţie a dezvoltării durabile (“sustainable development”): “Dezvoltarea durabilă este cea care urmareşte nevoile prezentului, fară a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile lor”. Totodată, Raportul admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar ca strategiile trebuie schimbate astfel încat să se potrivească cu limitele ecologice oferite de mediul înconjurator şi de resursele planetei. În finalul raportului, comisia susţinea necesitatea organizării unei conferinţe internaţionale asupra dezvoltării durabile. Astfel, în 1992, are loc la Rio de Janeiro “Summit-ul Pământului”, la care au participat reprezentaţnti din aproximativ 170 de state. În urma întalnirii, au fost adoptate mai multe convenţii, referitoare la schimbările de clima (reducerea emisiilor de metan şi dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) şi stoparea defrişărilor masive. De asemenea, s-a stabilit un plan de susţinere a dezvoltării durabile, Agenda 21. La 10 ani de la Conferinţa de la Rio, în 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabilă. Fiecare dintre noi, constient sau nu, putem contribui la dezvoltarea durabilă. De fapt, putem spune că avem o gândire durabilă atunci când aruncăm deşeurile din plastic sau hârtie în locurile special amenajate. Recuperarea deşeurilor menajere va deveni, probabil, aproape un reflex şi în rândul românilor, dar este un proces de durată. Să nu uităm că dezvoltarea durabilă este, de asemenea, un concept foarte “tânăr”. Deocamdată, de reciclarea deseurilor casnice par să se ocupe, în prezent, doar caruţaşii care merg printre blocuri în căutare de fier vechi sau alte metale. La nivel industrial, lucrurile s-au mişcat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deşeuri drept combustibil, iar în anumite localitaţi se încearcă implementarea unor sisteme de încalzire casnică pe baza arderii deşeurilor. Companiile sunt primele care au conştientizat importanţa economică (dar şi ecologică) a recuperării şi refolosirii deseurilor. Lester Brown atrage atenţia asupra conflictului dintre civilizaţia industrială şi mediul ambiant şi menţioneaza două aspecte: tendinţa de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime şi de hrană, sau consumarea celor regenerabile într-un ritm superior capacitătii lor de regenerare şi deteriorarea fizica şi poluarea factorilor de mediu: apa, aer, sol. În acest context, el puncteaza importanţa reciclării deseurilor.

Transportul durabil reprezintă un sistem complex destinat să asigure necesităţile de mobilitate pentru generaţiile actuale fără a deteriora factorii de mediu şi sănătate. Prin eficientizarea consumurilor energetice şi materiale, el trebuie să facă posibilă satisfacerea în condiţii optime, din perspectivă economico-ecologico-socială, a necesităţii de mobilitate pentru generaţiile următoare. Până de curând, industria era considerată ca fiind principala sursă de poluare a planetei. O dată cu dezvoltarea accelerată a transporturilor şi, în special, prin anvergura producţiei de autovehicule, balanţa surselor de substanţetoxice şi efecte neplăcute şi-a schimbat înclinarea, transportul devenind sursa principală deagresiune asupra mediului şi a sănătăţii umane.