Gestionarea situațiilor de criză în clasa de elevi - conflictul interpersonal

1 . Delimitări conceptuale

“Criza poate fi definită ca un eveniment sau un complex de evenimente inopinate, neaşteptate dar şi neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranţa clasei respective şi a membrilor acesteia.” (R. Iucu, 2001, p. 124).

Definiţia ar trebui completată cu o serie de elemente conexe cum ar fi, pe de o parte, precizarea gradului de periculozitate, a percepţiei reale ori false a acestuia, iar pe de alta, gradul de probabilitate a evenimentului studiat.

Mecanismele de a prevedea, delimita, defini, controla şi soluţiona o situaţie de criză presupun un efort mare, strategii de intervenţie ferme dar prudente, un consum de energie nervoasă şi fizică sporit, cu şanse de a determina consecinţe greu de evaluat în planul echilibrului psihic al persoanelor implicate. Traumele pot fi semnificative întrucât "tentaculele" crizei tind să pună stăpânire şi pe elemente conexe, aparent neimplicate în situaţia generatoare.

2. Situaţii de criză în clasa de elevi

2.a. Cauze generatoare ale situaţiilor de criză

Cauzele care pot genera conflicte sunt foarte diferite, situându-se atât la nivelul cadrului didactic, la nivelul elevului, al conducerii şcolii sau al părinţilor. Aceste conflicte sunt cel mai adesea provocate de:

lipsa de comunicare sau de comunicarea defectuoasă;

insuficienta cunoaştere a elevilor şi a specificului interacţiunii în clasa de elevi;

lipsa de obiectivitate a educatorului faţă de conduita elevilor;

supraîncărcarea elevilor cu sarcini nediferenţiate, aplicarea rutinieră a aceloraşi măsuri în raport cu toţi elevii, nevalorificarea şi lipsa de apreciere a aptitudinilor elevilor;

neacceptarea exprimării unor opinii opuse sau modificate de către elevi;

recurgerea la argumentul autorităţii în rezolvarea unor probleme, pasivitatea, amânarea rezolvării problemelor;

menţinerea unor catalogări, ,,etichete", cu privire la elevi;

afirmarea, deschisă sau nu, a neîncrederii în capacităţile elevilor şi ne-antrenarea lor în luarea deciziilor de soluţionare a cazului;

ne-discutarea cu elevii a regulilor şi a consecinţelor încălcării acestora, ne-exersarea capacităţii psihice asupra înţelegerii şi acceptării sancţiunilor şi recompenselor, slaba comunicare cu părinţii, cu consiliul profesoral şi cu conducerea şcolii.

“Pragul psihologic cel mai greu de trecut este acceptarea autentică a elevilor ca factori reali în derularea evenimentelor proprii câmpului educativ şcolar. … Se pare că indiferenţa este caracteristica dominantă atât a elevilor, cât şi a profesorului: lipsa de entuziasm a primilor, dar şi neputinţa corpului profesoral de a declanşa o reacţie controlată şi eficientă în raport cu factorii care îi erodează statutul sunt semnul crizei profunde din sistemul nostru de învăţământ.”( Emil Stan, 2003, p. 7).

Prin nerezolvare, un conflict poate degenera în criză, aceasta constând într-un eveniment neaşteptat, neplanificat, efect al unei acumulări tensionale, generatoare de stres şi de periculozitate în raport cu climatul educativ de la nivelul clasei, dar chiar şi cu integritatea fizică sau psihică a actorilor actului educaţional. Se impune nu numai rezolvarea situaţiilor de criză, cât, mai ales, prevenirea acestora.