Indici Bursieri

1. Conceptul de indici bursieri

Indicii bursieri exprimă evoluţia cursurilor valorilor mobiliare ce sunt cuprinse în structura indicelui cu reprezentativitate pentru piaţa bursieră respectivă, dând o imagine asupra evoluţiei pieţei bursiere, la un moment dat.

În evoluţia calculării şi publicării acestor indici bursieri au apărut două mari categorii:

1. indici din prima generaţie – a căror reprezentativitate era mai puţin elocventă pe piaţa bursieră, ca urmare a unor metode de calcul bazate numai pe medii ponderate, fără să fie adaptate la condiţiile şi factorii de influenţă, cât şi prin nivelul scăzut al valorilor mobiliare cuprinse în structura lor, ca urmare a evoluţiei pieţei bursiere, a necesităţii unei analize aprofundate, în primul rând şi ca urmare a necesităţii şi oportunităţii efectuării unor tranzacţii bursiere pe anumite pieţe reglementate

2. indicii din a doua generaţie – denumiţi şi instrumente sintetice utilizate în tranzacţiile bursiere; astfel că au apărut mari societăţi financiare sau instituţii de cercetări a pieţelor bursiere, care au elaborat indici cu nivel mare de reprezentativitate ce sunt utilizate de societăţile de intermediere în tranzacţiile pe anumite pieţe reglementate, având ca obiect indicii bursieri ca suport al acestor tranzacţii.

În elaborarea indicilor bursieri şi, în special, a indicilor care analizează şi reprezintă pieţele de capital, se stabilesc anumite etape:

1. selectarea eşantionului de valori mobiliare cuprinse în structură indicelui respectiv:

- în primul rând sunt selectate acele valori mobiliare care contribuie la un grad ridicat de capitalizare a bursei;

- sunt selectate acele valori mobiliare care au o largă răspândire în rândul investitorilor;

- de asemeni, se aleg numai din valorile mobiliare care sunt admise a fi cotate în bursă;

- mai sunt selectate titlurile financiare pe domenii de activitate – pentru a creşte gradul de reprezentativitate economică a indicelui respectiv;

2. modul de ponderare a acelor valori mobiliare ce intră în structura indicelui respectiv; se pot folosi mai multe sisteme, respectiv o ponderare egală, o ponderare în funcţie de gradul de capitalizare a bursei sau o ponderare în funcţie numai de evoluţia cursurilor, aplicându-se un coeficient de corecţie;

3. alegerea datei de referinţă – care are în vedere şi normele ce reglementează piaţa de capital respectivă. Data de referinţă reprezintă, de obicei, perioada de bază.

Includerea unei valori mobiliare în structura unui indice bursier, presupune că aceasta este reprezentativă pentru piaţa bursieră prin volumul tranzacţiilor, lichiditatea acestor valori, şi subliniază consacrarea emitentului ca o firmă solidă, iar titlul reprezintă o valoare sigură.

Indicele vine să arate evoluţia cursurilor în funcţie de jocul cererii şi ofertei ce se manifestă pe piaţa bursieră respectivă, iar atunci când ofertele de cumpărare depăşesc ofertele de vânzare, spunem că piaţa are un trend crescător şi, invers, când ofertele de vânzare le depăşesc pe cele de cumpărare, rezultă acel curs de echilibru care se apropie de evoluţia preţurilor pe pieţele bursiere respective, unde tranzacţiile se încheie cu transfer.

Cursul de echilibru, rezultat la un moment dat, este caracterizat de anumite trăsături ce se răsfrâng şi asupra indicilor bursieri calculaţi:

- trăsătura adâncimii – presupune existenţa unui număr mare de ordine, atât de vânzare, cât şi de cumpărare, cu preţuri peste şi sub cotaţia de echilibru, la un moment dat;

- lărgimea – este mărimea ordinelor date de investitor, atât ca volum, cât şi calitate, prin care se exprimă cererea şi oferta.

- consistenţa – este influenţa ce o exercită modificările în cursurile valorilor sau titlurilor datorate unor dezechilibre temporare în fluxul de ordine şi care atrag reacţii adverse.

Pentru ca aceste dezechilibre temporare să nu fie influenţate de factori perturbatori (zvonuri), pe lângă jocul şi reglarea automată a pieţei de capital, apare necesară şi autoreglementarea pieţei prin intervenţia organului ce supraveghează piaţa sau a celui care conduce piaţa bursieră respectivă, constând în măsuri de limitare a variaţiei maxime a cursului într-o anumită şedinţă de licitaţii, păstrarea unui anumit pas în negocieri, condiţii care nu vin să strice echilibrul jocului liber al cererii şi ofertei ci să limiteze şi să influenţeze acest joc, pentru a preîntâmpina aspecte negative cum ar fi crach-ul bursier.

2. Tipologia indicilor bursieri

Din punct de vedere al pieţei la care se referă, putem distinge:

- indici naţionali - indici care caracterizează o piaţă bursieră considerată reprezentativă pentru o ţară (ex. BET pentru Bursa de Valori Bucureşti-România,DAX pentru Bursa de Valori de la Frankfurt/ Main-Germania, BUX pentru Bursade Valori de la Budapesta-Ungaria, etc.);

- indici naţionali de sector – care caracterizează un anumit sector de pe piaţa bursieră a unei ţări (de exemplu poate fi construit un indice al industriei farmaceutice care cuprinde acţiunile firmelor din respectiva industriei cotate pe o piaţă naţională sau pe mai multe pieţe, chiar dacă unele dintre ele nu sunt reprezentative). Aceşti indici merită să fie construiţi atunci când respectivul sector industrial sau de servicii este bine reprezentat pe piaţă sau pieţele bursiere din ţara respectivă. Dacă numărul de firme cotate este mic nereprezentative calculul indicelui respectiv nu are nici un fel de relevanţă;

- indici regionali - sunt indici care încearcă să caracterizeze ansamblul pieţelor bursiere dintr-o anumită regiune geografică (de ex. Australia, America Latină, Asia de Sud Est, Europa Centrală, etc.). În general, indicii regionali nu se calculează pentru regiuni geografice dintr-o ţară;