Interactiunea reglementare-standardizare

1. Standardizarea și reglementarea - importanță și concepte

Standardizarea constituie un obiectiv politic și strategic deopotrivă la nivelul statelor, cât și al întreprinderilor, având ca scop principal facilitarea desfășurării normale a activităților în toate domeniile. Activitatea de standardizare este recunoscută ca factor de precizie, ordine și înțelegere. Standardizarea este o activitate de interes general care, prin aplicațiile ei, are un impact important asupra economiei și societății.

Pentru a corespunde condițiilor de calitate și pentru a fi apte de utilizare, produsele trebuie să fie conforme cu specificațiile tehnice stabilite prin reglementări. Această conformitate conferă doar prezumția calității conforme.

Aplicațiile standardizării se referă, printre altele, la: terminologie și simbolizare; unități de măsură; produse și procedee (definirea și alegerea caracteristicilor produselor, metode de încercare și măsurare, specificarea caracteristicilor produselor pentru definirea calității, varietății și interschimbabilității lor, cerințe privind ambalare, marcare și etichetare); securitatea persoanelor și bunurilor, protecția mediului înconjurător.

Standardizarea constă în particular în elaborarea, difuzarea și punerea în aplicare a standardelor. Același standard definește și conceptul de standard: un document, stabilit prin consens și aprobat de un organism recunoscut, care furnizează, pentru utilizări comune și repetate, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatele lor, în scopul obținerii unui grad optim de ordine într-un context dat.

Standardul nu este obligatoriu, deoarece are la bază un acord liber consimțit al părților interesate (producători, distribuitori, consumatori și administrația publică),fiind creat de toți cei care îl doresc și este aplicat de toți cei care vor. Aplicarea standardelor poate deveni obligatorie prin efectul unei legi cu caracter general sau printr-o referință exclusivă dintr-o reglementare.

Reglementările (legi, decrete) sunt documente care furnizează reguli cu caracter obligatoriu. Ele sunt adoptate de o autoritate legislativă.

Reglementarea tehnică este o reglementare care prevede condiții tehnice, fie în mod direct, fie prin referire la un standard, la o specificație tehnică sau la un cod de bună practică sau care preia integral conținutul acestora.

Reglementările cu privire la asigurarea calității au apărut încă din anii ‘50 pentru a stabili un punct de vedere unitar cu privire la măsurile de asigurare a calității ce urmau a fi luate, respectiv a fi dovedite, acestea fiind în așa fel structurate, ordonate și descrise, încât să fie realizabile și aplicabile. Reglementările sunt fie specifice unei firmei sau unei ramuri și industrii și pot face parte dintr-un ansamblu de standarde naționale sau internaționale.

2. Categorii de standarde

Sunt mai multe criterii de clasificare a standardelor; importanță deosebită prezintă criteriile conținut și nivel de standardizare.

a) După conținut,tipurile de standarde sunt următoarele:

- standard de bază ;

- standard de terminologie;

- standard de încercare;

- standard de proces ;

- standard de produs ;

- standard pentru servicii;

- standarde de interfață;

- standarde de date care trebuie indicate .

b) După nivelul de standardizare, tipurile de standarde sunt:

- standarde internaționale (adoptate de o organizație internațională de standardizare);

- standarde regionale (adoptate de către o organizație regională de standardizare, cele mai cunoscute fiind

standardele europene);

- standardele naționale (adoptate de un organism național de standardizare);

- standardele profesionale (adoptate în anumite domenii de activitate, de organizații profesionale, legal constituite);

- standarde de firmă (adoptate de societăți comerciale, regii autonome sau de alte persoane juridice); *caiete de sarcini.

Alături de standarde pe „piața documentelor tehnice de referință” mai există și specificații la dispoziția publicului și reglementări.

Specificațiile la dispoziția publicului sunt documente de referință voluntare care furnizează reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatele acestora. Ele sunt elaborate de ateliere, consorții industriale sau alte grupuri, care de obicei nu cuprind toate părțile interesate relevante. Aceste documente s-au impus în sectoarele care au de-a face cu o piață foarte mobilă (de exemplu, IT&C), în care ciclul de viață al produselor este foarte scurt.