Leadership sau cum să conduci astăzi pentru viitor

1.1 Definiţii ale leadership-ului

Leadership-ul a apărut în secolul al XIX-lea ca urmare a revoluţiei industriale şi s-a dezvoltat ulterior pe parcursul secolului XX. Primele teoretizări relevante aparţin lui Kurt Lewin, Ronald Lippitt şi Ralph White în perioada anilor 1938-1952. Experimentele lor au încercat să evidenţieze aspectele leadership-ului eficace. Aceste studii au fost continuate în timpul celui de-al II-lea Război Mondial pe diverse eşantioane ierarhizate ale armatei americane în încercarea de a identifica principalele trăsături ale persoanelor care aveau un ascendent asupra celorlalte. Concluzia: ascendentul era dat de inteligenţă,iniţiativă şi încrederea de sine.1

În ultimul deceniu, leadership-ul s-a conturat ca o componentă majoră a managementului, prezentând însă o specificacitate şi autonomie aparte, având o influenţă majoră, nu rareori chiar decisivă asupra performanţelor organizaţiilor, ca urmare, prezintă o utilitate deosebită cunoaşterea şi luarea în considerare a elementelor de bază privind leadership-ul managerial, de către toţi cei care exercită sau sunt antrenaţi în procesele manageriale , în societăţi comerciale, administraţie publică, ministere etc.2

Atenţia care s-a acordat managementului ca ştiinţă si practică a determinat, în ultimele decenii, progrese însemnate în aproape toate domeniile acestuia.

În literatura mondială se întâlnesc numeroase definiţii ale leadership-ului fiecare autor având un punct de vedere propriu.

Expertul britanic în leadership John Adair, atribuie următoarele calităţi unui sef de succes: fermitate, capacitate de a mobiliza energii, integrare, entuziasm, imaginaţie, dorinţa de a muncii, abilitatea de a fii analitic, capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, abilitatea de a sesiza oportunităţile, abilitatea de a trece peste situaţii neplăcute, de a se adapta la orice shimbare, dorinţa de a-şi asuma riscul.

O altă definiţie este formulată de Jaques Clement care consideră că leadership-ul este procesul prin care o persoană stabileşte un scop sau o direcţie de acţiune pentru una sau mai multe persoane şi-i determină să acţioneze împreună cu competenţă şi deplină implicare în vederea realizării lor. În viziunea acestui autor, la baza leadershipului se află „spiritul de echipă” ce poate fi definit ca dorinţa indivizilor de a gândi, simţi şi de a se comporta în armonie în vederea realizării unui obiectiv comun.

Spiritul de echipă este rezultatul a patru procese: construirea încrederii între persoanele implicate, stabilirea unei misiuni şi a unor obiective clare la care să adere aceste persoane, derularea proceselor decizionale participative, motivarea puternică pentru a maximiza contribuţia indivizilor la îndeplinirea obiectivelor comune.3

Un alt specialist,John. Kotter, de la Harvard Businnes School, preciza că leadershipul este un proces de orientare a unui grup sau a unor grupuri de

persoane prin mijloace în principal necoercitive.4

Un punct de vedere clar îl întâlnim la Ovidiu Nicolescu si Ion Verboncu, care desemnează prin leadership „influenta interpersonală pe care o exercită un manager asupra subordonaţilor în procesul stabilirii si îndeosebi, al realizării obiectivelor”. O exprimare care pune în valoare faptul că leadershipul este nu numai un proces specific managementului ci şi o stare de spirit pe care o creează şi o induc managerii subordonaţilor, în vederea obţinerii performanţei.

1. Stefan Stanciu- Managementul resurselor umane, Ed. Comunicare. 2003 Bucureşti, pag 91

2. D.A. Constantinescu şi colectiv-Management general Colecţia nat.2002 pag. 405

3. D.A. Constantinescu şi colectiv – Management general Colectia nat. 200 pag. 405

4. Ovidiu Nicolescu, I. Verboncu- Management, Ed. Economică Buc. 2000 pag 311

În aceste condiţii este firesc ca atunci când vorbim despre leadership să avem în vedere capacitatea acestuia de a de a-i influenţa şi determina să acţioneze împreună, corespunzător obiectivelor stabilite. Leadershipul reprezintă fenomenul de influenţare a comportamentului subalternilor, cu ajutorul instrumentelor de natură psiho-socială astfel încât aceştia să realizeze anumite acţiuni, conform obiectivelor organizaţionale.

Termenul de leadership reprezintă procesul de influenţare şi orientare a oamenilor prin abilitatea conducătorului de a-i determina să obţină performanţe înalte. Leadershipul este o artă şi un stil de conducere eficace în măsură să direcţioneze energiile creatoare către îndeplinirea obiectivelor pe termen lung.6

În literatura de specialitate, autorii utilizează frecvent formularea „leadership eficace” sau „leadership bun”. Aceste două formulări desemnează acel leadership care orientează oamenii într-o direcţie care corespunde într-adevăr cu interesele lor pe termen lung, ce nu permite risipirea forţelor şi resurselor grupului şi nici exploatarea laturilor negative ale naturii umane. De exemplu Hitler a exercitat fără îndoială un leadership puternic dar nu putem spune că acesta a fost un leader bun.7

Leadership-ul este un proces continuu şi complex, implicând o acţiune colectivă, orchestrată în aşa fel încât să aducă schimbări semnificative, sporind competenţa şi motivaţia tuturor celor implicaţi, adică acţiunea în care mai mult decât un individ influenţează procesul.8

Calitatea de leadership este foarte necesară în prezent organizaţiilor româneşti. De ce? Pentru că atunci când un sistem funcţionează după nişte reguli bine stabilite el poate funcţiona pentru un timp datorită unei inerţii a structurii.