Managementul Bancar

COMPENSARI

Sistemele de plati si compensari se desfasoara intr-un cadru complex si sunt supuse unor influente obiective si subiective care determina anumite incertitudini in finalizarea platilor. Aceste incertitudini sunt cunoscute sub denumirea de riscuri, care sunt evenimente nedorite dar cu o anumita probabilitate de a se produce, intr-un interval de timp si intr-un anumit loc.

Riscuri exista in toate tipurile de instrumente de plata si in ansamblul sistemului de plata si decontare si sunt determinate, in principal, de trei cauze majore: nesincronizarea indeplinirii obligatiei contractuale cu plata acesteia, incapacitatea de plata a partenerului, esecul in finalizarea transferului de fonduri datorita mediului de decontare. Riscurile afecteaza pe beneficiarii instrumentelor de plata, care acceptand plata amanata isi asuma si riscul de neplata, precum si bancile care au acordat credite, au garantat sau au achitat unele instrumente urmand sa primeasca fondurile respective. Riscurile cele mai des intalnite in sistemele de plati cu care se confrunta bancile sunt riscurile de lichiditate si riscurile operationale.

Riscul sistemic este probabilitatea ca sistemul de plati si decontari sa nu mai functioneze ca urmare a unor factori perturbatori, cum ar fi neindeplinirea obligatiilor de plata de catre un participant care poate sa provoace dificultati altora, declansand o reactie in lant si aparitia unei crize financiare. Cresterea deosebit de puternica a volumului de decontari, extinderea acestora pe plan mondial, globalizarea si platile electronice cu decontare rapida fac ca partenerii sa se cunoasca din ce in ce mai putin si sa se expuna la decontari care depasesc cu mult fondurile lor proprii si posibilitatile de a obtine lichiditate imediata de valori mari. Combinarea riscului dintre partenerii nonbancari cu riscurile dintre intermediari (banci), poate amplifica foarte mult aspectele negative. De cele mai multe ori, datorita lipsei de informatie asupra actiunii celorlati participanti si a informatiei privind disponibilitatea bancilor de a mai acorda credite, apare fenomenul “domino”, adica in lant. La aceasta se mai poate adauga si influenta altor factori ca lipsa de lichiditate, retragerea unilaterala din tranzactii angajate, vanzari rapide si soldari care declanseaza riscul sistemic.

Riscul in sistemele de plati cu decontare neta. Majoritatea platilor interbancare se desfasoara in sistemul de compensare multilaterala cu decontare neta, care s-a dovedit a fi cel mai eficient. Ca urmare acestei concentrari de plati pe un anumit sistem si riscul, inerent oricarui sistem, are o valoare mai mare si poate deveni un risc sistemic. Riscul apare datorita lipsei de lichiditate a unuia din participanti la sfarsitul zilei de decontare si se poate rasfrange asupra celorlalti participanti care nu pot sa-si primeasca fondurile pentru clientii lor. Uneori, bancile afectate sunt intr-o pozitie si mai dificila, intrucat acestea au avansat fondurile clientilor, bazandu-se pe sumele care trebuia sa le incaseze la compensare. In sistemul de compensare, bancile nu cunosc soldurile debitoare nete (sumele de plata) decat la sfarsitul zilei, deci este o incertitudine in ce priveste marimea acestuia si trebuie sa-si rezerve o lichiditate confortabila. Daca lichiditatea este prea mare inseamna un management mai putin performant, intrucat resursele raman neplasate si invers, daca sumele sunt insuficiente se apeleza pe piata la credite “over night” care se obtin cu costuri ridicate si deci ineficiente. Grija pentru evitarea riscului impune totusi mentinerea unei rezerve de siguranta in limite considerate acceptabile, adica sa nu influenteze semnificativ veniturile bancii.

Riscul in sistemele de plati cu decontare bruta este mult mai mic decat in cele cu decontare neta datorita faptului ca procesarea si decontarea finala se fac la intervale de timp foarte mici si numai pe baza disponibilitatilor in cont la banca centrala si a creditelor apobate, deci riscul de lichiditate se minimalizeaza. Sistemele de decontari pe baza bruta sunt, de regula, sisteme de plati electronice care, utilizand retelele de telecomunicatii, asigura plata in “timp real”. Existenta disponibilului in cont la banca centrala face ca decontarea sa aiba caracter definitiv. Daca o banca nu are suficiente disponibilitati la banca centrala, riscul de lichiditate care apare se poate rezolva astfel:

dispozitiile de transfer nu se opereaza si se returneaza bancii platitoare pentru a fi reintroduse dupa un timp cand se formeaza disponibilitati in cont;

dispozitiile de transfer se pastreaza la sistem intr-un portofoliu (cartoteca) numit “linie de asteptare” din care se transmit spre decontare pe masura crearii de disponibilitati acoperitoare;

deschiderea unei linii de credit pe o perioada de o zi “credit pe parcursul zilei” in mai multe variante: credit cu valoare fixa, credit pentru descoperit de cont, credit “repo” (un contract cu vanzare si rascumparare).

Dupa ce banca centrala efectueaza decontarea in contul bancii primitoare, aceasta poate transfera fondurile clientilor sai fara a mai exista riscul revocarii platii.

Din punct de vedere al riscului, caracteristica principala a sistemului de plati pe baza bruta este ca acesta ofera posibilitatea eliminarii riscului sistemic, ceea ce este foarte important pentru banca centrala. Aceasta eliminare este rezultatul reducerii substantiale pe parcursul zilei a expunerilor interbancare, deci dispare probabilitatea de a nu se acoperi eventualele caderi de lichiditate ca urmare a esecului unui participant de a-si deconta obligatiile de plata.

Din punct de vedere al sistemului, lichiditatea este factorul cheie, aceasta trebuind sa fie asigurata permanent in tot cursul zilei in conturile de la banca centrala. Pentru bancile comerciale, lichiditatea reprezinta o problema de costuri, avand in vedere ca banca centrala nu plateste dobanzi la disponibilitati, precum si costurile pentru garantiile constituite pentru creditele primite. Pentru banca centrala este o problema de volum de lichiditate la dispozitia bancilor comerciale si de grad (risc) de expunere a acestora

Riscul in activitatea de tezaur si casierie. Tranzactiile cu numerar detin o pondere insemnata in activitatea de decontari in tara noastra si necesita in domeniul bancar multiple operatiuni de casierie, pastrare, transport, prelucrare, verificari de autenticitate, din care cauza bancile sunt expuse la numeroase riscuri specifice, dupa cum urmeaza:

-Riscul de inexactitate a sumelor primite sau eliberate in numerar care conduc la minusuri sau plusuri de casierie. Pentru diminuarea riscului si reducerea stresului la care sunt supusi casierii, boxele de casierie sunt dotate cu masini de numarat bani, iar in cazul sumelor mari bancnotele se transmit la controlorii-verificatori pentru numarare si verificarea autenticitatii. Acesta este cel mai frecvent tip de risc in activitatea de casierie, dar, in general, sumele inregistrate ca pierderi nu sunt de valori mari.

-Riscul de incasare a unor bancnote false, in moneda locala sau in valuta, ca urmare a unei verificari necorespunzatoare. Pe piata apar din ce in ce mai multe tentative de bancnote falsificate si casierii trebuie sa devina foarte atenti si sa stapaneasca tehnicile de verificare a autenticitaii. Acestia sunt ajutati in munca de verificare a autenticitatii de aparatura speciala

pentru detectarea falsurilor aflata in boxele de casierie sau de aparatura mai performanta de la casierul sef. Un rol important il au si cataloagele cu monede falsificate editate de banca centrala, politie sau INTERPOL pentru valute convertibile, care sunt difuzate bancilor in vederea instruirii personalului in depistarea bancnotelor falsificate.

-Riscul in activitatea de verificare, sortare si triere a bancnotelor care se realizeaza in cadrul

compartimentului controlorilor verificatori. In aceasta activitate exista riscul unor bancnote lipsa, degradate fizic, falsuri, in special la gentile sigilate preluate de la comercianti care nu dispun de personal calificat pentru o triere si verificare corespunzatoare sau, uneori,apar chiar procedee frauduloase pentru a sustrage numerar. Riscuri apar chiar in cadrul bancii cand unele pachete nu au fost numarate corect sau contin bancnote uzate care trebuie

scoase din circulatie, din care cauza la scoaterea banilor din tezaur, pachetele se numara si verifica din nou si se aplica o noua banderola de catre o alta persoana decat cea initiala pentru a se depista eventuale deficiente interne si persoanele raspunzatoare. Pentru banca este foarte important ca transferurile de numerar sa se efctueze corect si sa se mentina increderea clientilor, a bancilor corespondente cu care se fac tranzactii si a bancii centrale unde se depune surplusul de numerar nevalorificat. Banii care se depun la banca centrala se verifica de catre aceasta sub aspectul integritatii fizice si autenticitatii si pot fi refuzati sau se aplica penalizari pentru nerespectarea unor norme interne.

Pentru cele trei tipuri de risc de mai sus, bancile constituie un fond de risc din care se suporta eventualele pierderi suferite sau se contracteaza asigurari pentru riscuri operationale.

-Riscul de primire a unor documente privind eliberarea de numerar care nu au fost emise de reprezentantii legali ai clientilor, aspect care conduce la producerea unor fraude si deci prejudicii pentru banca, ca urmare a neverificarii autenticitatii semnaturii; riscul de neinregistrare in evidenta bancii, de catre casieri, a unor operatiuni de schimb valutar in vederea sustragerii comisionului aferent.