Motivarea, satisfacția și implicarea în muncă

INTRODUCERE

O perioadă îndelungată de timp, întreprinderea a urmărit în special, obţinerea profitului prin simpla comercializare a produselor sale, fără a acorda o importanţă majoră, resurselor umane. Toţi indivizii erau consideraţi asemănători, iar un bun muncitor era cel care făcea exact ceea ce i se transmitea să facă.

După cel de-al doilea război mondial, ştiind cine este omul în timpul muncii şi ce anume îl motivează, Abraham Maslow şi Douglas Mc Gregor au deschis calea teoriilor motivării: oamenii nu sunt toţi identici, ei prezintă caracteristici ce pot fi identificate şi chiar clasificate în categorii.

După o perioadă s-a crezut în binefacerile stimulării prin salariu, co-interesate, avantaje exterioare şi prime de toate felurile, s-a descoperit importanţa conţinutului muncii şi respectării demnităţii individului.

O persoană este ea însăşi un sistem complex prins într-un alt sistem complex, acela al întreprinderii şi mediului aferent.

Un rol important în activitatea indivizilor îl joacă motivaţia. Managerii pot obţine succese în activitatea lor dacă reuşesc să înţeleagă bine acest rol. Motivaţia iniţiază şi divizează comportamentul, spre un scop care o dată atins va determina satisfacerea unei necesităţi. O motivaţie crescută în rândul salariaţilor unei întreprinderi, duce la instalarea satisfacţiei în muncă.

Un manager trebuie să-şi sporească preocupările în ceea ce priveşte motivarea şi creşterea satisfacţiei în muncă a angajaţilor săi, pentru a-i determina pe aceştia să-şi îmbunătăţească propria activitate, obţinând în final performanţe ridicate.

Eficacitatea şi eficienţa utilizării resurselor materiale, financiare şi informaţionale, depind într-o măsură hotărâtoare de resursele umane.

În prezent managerii stabilesc legături durabile între motivaţia şi performanţele afective ale unui individ; crează condiţii astfel încât ţelurile personale ale angajaţilor şi ale organizaţiei să poată fi monitorizate.

Motivaţia personalului are un rol important în stimularea iniţiativei, a efortului şi reuşitei.

Motivarea în muncă

1.1 Rolul factorului uman in cadrul firmei

Rolul primordial al resurselor umane la scara întregii societăţi se regăsesc şi la nivelul firmei, fapt recunoscut şi argumentat de numeroşi oameni de ştiinţă din diferite ţări. Principalele elemente care pot demonstra acest lucru sunt următoarele:

Forţa de muncă este singura creatoare de valoare de întrebuinţare. De fapt firma reprezintă celula economică de bază a societăţii în care se crează de către oameni produse şi servicii.

Resursa umană este singura creatoare nu numai sub aspect economic ci şi sub aspect spiritual, ştiinţific. Generarea de noi idei concretizate în produse, tehnologii, metode de conducere, soluţii organizatorice noi s.a., este apanajul exclusiv al omului.

Eficacitatea şi eficienţa utilizării resurselor materiale şi informaţionale depind într-o măsură hotărâtoare de resurse umane. Practica activităţii economice relevă nu puţine situaţii când întreprinderi înzestrate la fel tehnico-financiar şi informaţional sau au niveluri foarte apropiate, obţin performanţe economice sensibil diferite.

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifică însă o subevaluare a resurselor materiale, financiare şi informaţionale. Conceperea sistematică a firmei implică abordarea resurselor umane în strânsă intrdependenţă cu celelalte resurse pornind de la obiectivele fundamentale la a căror realizare concură împreună, de la conexiunile de esenţă ce există între ele. Suprasolicitarea resurselor umane în detrimentul celorlalte afectează echilibrul dinamic al întreprinderii ce condiţionează dezvoltarea sa profitabilă.

1.2.Rolurile motivării personalului

Indiferent de conţinutul motivării, rolurile îndeplinite sunt multiple şi intense. Tinând cont de poliedrul indicat, rolurile şi efectele motivării pot fi rezumate astfel:

Rolul managerului este cel mai direct şi constă, în esenţă, în determinarea conţinutului şi eficacităţii funcţiei de antrenare, care, la rândul ei condiţionează decisiv concretizarea celorlalte funcţii manageriale – previziunea, organizarea, coordonarea şi controlul – evaluarea. Pe un alt plan, motivarea are un impact substanţial asupra caracteristicilor şi funcţionalităţii ansamblului sistemului managerial şi organizaţiei. Calitatea deciziilor, operaţionalizarea metodelor, tehnicilor şi procedurilor manageriale şi efectele generale, acurateţea şi flexibilitatea subiectului informaţional, ca şi funcţionalitatea modalităţilor organizatorice din firma – adică elementele de esenţă ale sistemului managerial – sunt nemijlocit condiţionate de motivarea personalului.

Rolul organizaţional se referă la impactul major pe care motivarea îl are direct şi prin intermediul celorlalte elemente manageriale asupra modului cum funcţionează firma şi performanţele sale. Dat fiind faptul că prin motivare se pun în mişcare abilităţile, know-how-ul şi energia personalului, adică resursa cea mai importantă a unei organizaţii ce mobilizează celelalte resurse, efectele sale în plan organizaţional sunt deosebit de puternice.

Conţinutul şi modalităţile de motivare utilizate într-o firmă contribuie într-o măsură semnificativă la imprimarea anumitor caracteristici culturii sale organizaţionale.