Motivații, recompense, satisfacții

Conceptul de motivaţie

În prezent, în cadrul întreprinderii, motivarea este un termen des utilizat. Complexitatea conceptului face dificilă o definiţie simplă, unanim acceptată. Nu a fost posibil încă să se găsească un răspuns mulţumitor la întrebarea “Ce anume îi face pe lucrători să muncească eficient?”. Dificultatea este determinată de faptul că orice cercetător trebuie să facă unele presupuneri privind motivele comportamentului pe care l-a observat sau înregistrat. Ca urmare, în toate raţionamentele privitoare la motivare va exista întotdeauna un anumit element de subiectivitate. Putem, totuşi, să reţinem următoarea definiţie:

„Motivarea este o modificare psihologică şi fiziologică care se produce în fiinţa umană ori de câte ori apare o nevoie; pentru satisfacerea acelei nevoi, individul adoptă un comportament care vizează refacerea echilibrului psihologic şi fiziologic”. (Larousse)

Conceptul de motivaţie pentru munca s-a schimbat în timp, odata cu dezvoltarea diferitelor abordări ale managementului si organizaţiilor. O scurta incursiune, incompletă totuşi, ne-ar ajuta la întelegerea viziunii asupra motivaţiei în munca (Druta, 1999; Mullins, 1989):

Concepţia de motivaţie raţional-economica. Principalul ei reprezentant, F.Taylor, consideră ca angajaţii vor muncii mai mult daca vor obtine salarii mari, iar performanţa acestora

ar fi limitata doar de oboseală.

Concepţia socială al motivaţiei. Cercetatorii din abordarea relaţiilor-umane, prin studiile Hawthorne, au demonstrat ca oamenii muncesc pentru a-si satisface o paletă mai largă de nevoi, importante fiind nevoile sociale si de recunoaştere.

Concepţia de auto-actualizare a motivaţiei, s-a focalizat pe conţinutul si semnificaţia sarcinilor subliniind importanţa factorilor motivatori intrinseci .

Concepţia complexitaţii persoanei, se bazeaza pe adaptarea managerilor la situaţiile particulare şi la nevoile diferite ale angajaţilor.

Ce este motivaţia?

Într-o primă accepţiune, motivaţia este considerată o stare interioară a individului care mobilizează un organism, în vederea îndeplinirii unui anumit scop.

Prin motivaţie se înţelege totalitatea motivelor şi însuşi procesul motivării.

În psihosociologie motivaţia reprezintă „starea organismului în care energia corporală este mobilizată şi dirijată într-o manieră selectivă spre un ansamblu de elemente numit scop” (Newcombs,1970).Este în acelaşi timp şi o sursă de activitate şi o direcţie de acţiune”(Nuttin, 1968).

Din perspectiva psihologiei motivaţia este privită ca fiind „ansamblu de factori dinamici care determină conduita unui individ. Motivaţia este primul element cronologic al conduitei, este cea care pune în mişcare organismul.”

În DEX motivaţia este definită ca fiind totalitatea „motivelor şi mobilurilor care determină pe cineva să efectueze o acţiune sau să tindă spre anumite scopuri.”

Din punct de vedere etimologic, motivaţia provine din cuvântul latin „movere” şi înseamnă deplasare. Prin urmare motivaţia reprezintă „suma forţelor, energiilor interne şi externe care iniţiază şi dirijează comportamentul spre un anumit scop care odată atins va determina satisfacerea unei alte nevoi.”

Prin motivaţie se înţelege „o stare interioară care îl determină pe individ să se comporte de o manieră care să-i asigure atingerea unui scop (Certo, 1997)”

Componentele motivaţiei sunt: direcţia (ce anume încearcă să facă o persoană), efortul (cît de intens încearcă), persistenţa (de cât timp continuă să încerce).

Motivaţia în muncă reprezintă „disponibilitatea unui individ de a depune un efort intens şi susţinut pentru a realiza obiectivele organizaţionale, cu speranţa că efortul depus va conduce la realizarea unor obiective individuale.”

Motivaţia pentru muncă reprezintă calea de acţiune care conduce la atingerea scopului şi obţinerea unei recompense preţuite care să satisfacă nevoile. Motivaţia este iniţiată de recunoaşterea necesităţilor nesatisfăcute.