Riscuri Pedologice

Activităţile agricole. În primul rând, analiza repartiţiei terenului agricol la nivel continental ne indică pe primele locuri Asia, Europa şi America de Nord şi Centrală. De asemenea, ponderea suprafeţei agricole la nivel continental situează pe primele locuri aceleaşi continente, dar în ordinea Europa, Asia, America de Nord şi Centrală. Activitatea agricolă determină pierderi de elemente nutritive şi energie, prin intermediul recoltei şi deci, sărăcirea solului în nutrienţi şi materie organică. Prin aplicarea unor agrotehnici necorespunzătoare, poate fi declanşată eroziunea, poate fi distrusă structura solului şi implicit, solurile suferă procese de compactare şi formare de crustă, având loc şi importante pierderi de sol. Pe suprafeţele irigate necorespunzător, pot apărea procese de degradare prin exces de umiditate sau salinizare. De asemenea, aplicarea de îngrăşăminte sau pesticide în doze prea mari, poate conduce la degradarea prin acidifiere sau poluare. Din nefericire, activitatea agricolă determină manifestarea celor mai multe tipuri de degradare a solurilor, reprezentând implicit una din principalele cauze. La nivel mondial, activitatea agricolă este principala cauză a degradării pentru circa 552 mil. ha. de teren (28,1%), ocupând locul al treilea, după păşunatul excesiv şi despădurire, diferenţele fiind însă minime. Raportându-ne la suprafaţa continentelor, activitatea agricolă reprezintă principalul factor cauzator al degradării solurilor în America Centrală (45,2%) şi de Nord (65,6%), deţinând ponderi însemnate, de peste 25% şi în Asia, Europa şi America de Sud. Păşunatul excesiv. Datorită păşunatului excesiv dispar speciile sensibile şi scade producţia de fitomasă, este redusă permeabilitatea şi capacitatea de reţinere a apei, se intensifică eroziunea, apare compactarea (cărări de vite). De altfel, păşunatul excesiv reprezintă la nivel mondial, principalul factor cauzator al degradării solurilor, cu 34,7%. Diferenţele între continente sunt destul de mari, păşunatul excesiv având un rol nefast asupra învelişului de sol, mai ales în Africa (49,2%) şi Oceania (81,4%), care de altfel, deţin şi cele mai mari suprafeţe ocupate cu pajişti (fig. 34).Despădurirea. Rolul pădurii în viaţa oamenilor este foarte important, fapt surprins foarte elocvent de către agronomul şi pedologul Gheorghe Ionescu Siseşti care spunea în anul 1955 următoarele:“Noi suntem convinşi azi că ruina pădurilor ar însemna ruina agriculturii şi ruina agriculturii ar însemna ruina civilizaţiei”. Despădurirea are un efect devastator în cazul tăierilor rase, care determină instalarea eroziunii accelerate, declansarea alunecărilor, dar şi apariţia aridizării. După datele F.A.O., defrişarea la nivel global înregistrează un ritm da 20 ha/min. În acest sens, devine interesantă analiza repartiţiei şi ponderii suprafeţei împădurite la nivel global şi continental (fig. 35, 36), cât şi dominanţa speciilor. Activitatea industrială.Obiectivele industriale determină degradarea solului prin acidifiere şi poluare datorită emisiilor pe care le elimină în atmosferă şi care mai devreme sau mai târziu ajung pe sol. Dintre substanţele provenind de la activităţi industriale care generează acidifierea solului amintim dioxidul de sulf, oxizii de azot şi hidrocarburile. Poluarea solului are ca principale surse substanţele radioactive, metalele grele, pulberile, apele uzate şi nămolurile, agenţii patogeni. Centrele urbane, reprezintă de asemenea, surse de poluare a solului, ca şi complexele de creştere a animalelor, prin intermediul apelor menajere şi dejecţiilor evacuate, sau prin depunerea gunoaielor. Supraexploatarea covorului vegetal pentru necesităţi casnice. Se manifestă ca factor cauzator, cu precădere în regiunile semiaride şi se referă la exploatarea vegetaţiei pentru necesităţi casnice. În regiunile semiaride care deţin şi aşa un covor vegetal sărac, supraexploatarea acestuia are efecte devastatoare asupra tuturor componentelor mediului şi implicit şi asupra solului, producându-se aşa numita “deşertificare”, care induce extinderea deşerturilor în detrimentul regiunilor semiaride. Efectul este amplificat de faptul că, cele mai extinse suprafeţe semiaride sunt situate în ţări cu nivel de dezvoltare şi educaţional redus, sărăcia resurselor şi nivelul de trai scăzut determinând supraexploatarea covorului vegetal. Deţine la nivel mondial un procent de 6,7 fiind aproape inexistent în America de Nord, Oceania şi Europa, valori mai ridicate prezentând în cazul Americii Centrale (17,7%) şi Africii (12,7%). Un studiu efectuat (1987) de către Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (U.N.E.P.) indică faptul că anual 50 000 de km2 de teren sunt afectaţi de deşertificare, dintre care 6 milioane hectare sunt irevocabil pierdute, iar 21 milioane hectare devin din punct de vedere economic fără valoare. Din nefericire, deşertificarea afectează suprafeţe de teren situate pe toate continentele, dar situaţia cea mai gravă se înregistrează în Africa, unde indiferent de utilizare deşertificarea este continuă şi accelerată. Suprafeţele de teren pe care se înregistrează o îmbunătăţire, în sensul stopării procesului sunt situate pe teritoriul asiatic al fostei U.R.S.S., în America de Nord şi în Europa mediteraneeană.

2. Degradarea fizica

Procesele care afectează proprietăţile fizice ale solurilor au o extindere mai mare în Europa, 36 milioane hectare, urmată de Africa 19 milioane hectare, Asia 12 milioane hectare, America de Sud 8 milioane hectare, America Centrală 5 milioane hectare, Oceania 2 milioane hectare şi America de Nord 1 milion de hectare. Procentual, această categorie de degradare înregistrează valori sub 10% din suprafaţa degradată, cu excepţia Europei, 17%. Raportat la suprafaţa continentului, valorile sunt infime, numai în cazul Americii Centrale (4,72%) şi Europei (1,65%) depăşind 1%. Degradarea fizică implică modificarea proprietăţilor fizice ale solurilor prin intermediul următoarelor procese: Compactarea, întărirea masei solului şi formarea crustei; Subsidenţa solurilor; Excesul de umiditate. Dintre cele trei tipuri de degradare fizică, compactarea, întărirea masei solului şi formarea crustei deţine 82%, excesul de umiditate 13%, iar subsidenţa 5%. SUBSIDENŢA SOLURILOR Solurile organice sau histosolurile deţin 1,8 % din suprafaţa uscatului, în special în regiunea subpolară, tropicală umedă şi temperat oceanică şi se formează în arealele cu exces de umiditate în care procesul caracteristic este turbificarea. În general, turbăriile pot fi clasificate (Kivinen, 1980) în funcţie de următoarele caracteristici: Natura resturilor organice – muşchi, vegetaţie erbacee, vegetaţie lemnoasă; Gradul de descompunere a resturilor organice – slab, moderat, puternic; Troficitate – oligotrofe, mezotrofe, eutrofe. Subsidenţa afectează solurile care au suferit lucrări de drenaj, în special pe cele bogate în materie organică (turboase) şi în mai mică măsură pe cele argiloase. Acest tip de degradare este foarte extins în Asia de sud-est (regiunea litorală a mangrovelor) în sudul S.U.A