Munca la Negru

Munca la negru-fenomen de evaziune pe piata fortei de munca din Romania

Munca in viziunea lui Karl Marx este reprezentata „ca un proces intre om si natura,proces in care omul mijloceste,reglementeaza si controleaza prin actiunea sa proprie schimbul de materii dintre el si natura” .

Definire şi forme de manifestare.

Expresia utilizată pentru munca fără forme legale este munca “la negru” şi reprezintă o activitate profitabilă desfăşurată în afara cadrului legal reglementat. Ea nu este evidenţiată scriptic, fiscalizată, protejată, asigurată sau asistată social, lucrătorul fiind la discreţia celui în folosul căruia prestează munca.

Valoarea muncii la negru in Romania se situeaza intre 16 si 21% din PIB, iar Romania este statul UE cu cea mai mare proportie de cetateni (23%) ale caror venituri si bonusuri nu sunt in totalitate declarate autoritatilor.

Munca în afara cadrului legal este prezentă şi se manifestă sub mai multe forme, dintre care amintim:

muncă parţial neevidenţiată şi nefiscalizată realizată prin evidenţă dublă şi aşa numita plată “în mână” reprezentând plus faţă de evidenţa din documente;

incorecta evidenţiere a producţiei realizate în norme de timp epuizante, mai mari de 8 ore, lucrătorul fiind abuzat şi aflându-se la discreţia patronului;

munca pe convenţia de 3 ore pe zi care în realitate se desfăşoară în intervalul de 8 – 12 ore pe zi;

munca ocazională, în sezon.

Activităţile economice în care au fost identificate cazuri de muncă “la negru”.

Munca “la negru” este favorizată în toate sectoarele economiei în care se manipulează bani numerar, context în care activitatea comercială în accepţiunea cea mai largă a termenului este zona predilectă de manifestare.

Ca urmare, munca “la negru” se întâlneşte în construcţii, prestări de servicii, comerţul organizat şi neorganizat, stradal, în pieţe, târguri dar şi în sectoare greu accesibile cum sunt agricultura şi exploatările forestiere.

Cauzele muncii “la negru” .

Cauzele muncii “la negru” sunt extrem de variate, au o determinare multifactorială şi ţin de situaţia economică a angajatului şi angajatorului la un moment dat, de nivelul de instruire a acestora şi nu în ultimă instanţă, de cadrul legal şi regimul sancţionator.

Apreciem ca semnificative următoarele cauze:

dezechilibrul dintre cererea şi oferta de locuri de muncă pe piaţa muncii, datorat dispariţiei marilor unităţi industriale sau a restructurării acestora cu personal restrâns;

existenţa economiei subterane;

faptul că marea majoritate a angajatorilor sunt adepţii politicii de obţinere a unor profituri importante pe termen scurt, în detrimentul strategiilor de dezvoltare a firmei pe termen mediu şi lung.