Principiile Managementului Formulate de Henry Fayol

Principiul este o teză care serveşte ca punct de plecare, este o regulă, o lege, un ordin, care rămâne invariabil în condiţiile date. Principiul este un enunţ universal, care rămâne adevărat chiar şi atunci când alte enunţuri vin în conflict cu el. Principiile de conducere constituie reguli fundamentale care stau la baza desfăşurării de către conducător a procesului de muncă, respectiv a procesului de conducere.

Un principiu nu este aplicabil în orice condiţii şi în orice timp. Principiul reduce riscul erorilor în procesul luării deciziilor. El are o anumită în posibilitatea de aplicare. Această elasticitate cere din partea conducătorilor o anumită artă, inteligenţă, experienţă, hotărâre.

Procedeul de management reprezintă succesiunea operaţiilor necesare pentru captarea, prelucrarea şi transmiterea informaţiilor necesare procesului de conducere.

Printre fondatorii managementului ca ştiinţă şi, mai ales ca practică se numără şi Henry Fayol (1841 - 1925), care a avut un rol important în dezvoltarea managementului. El a definit categoriile de procese din întreprindere şi diferitele funcţii ale conducerii, de asemenea el a formulat şi câteva principii generale ale managementului.

Principiile formulate de Henry Fayol sunt:

- principiul autonomiei – responsabilităţii şi autorităţii;

- principiul disciplinei în muncă;

- principiul unităţii de comandă;

- principiul unităţii de acţiune;

- principiul subordonării interesului particular celui general;

- salarizarea personalului;

- centralizare – descentralizare;

- ierarhia de conducere;

- principiul ordinii;

- principiul echităţii;

- stabilitatea personalului;

- principiul iniţiativei;

- unirea personalului;

- instruire permanentă;

- inovarea managerului.

1. Principiul autonomiei – responsabilităţii şi autorităţii

Fiecare conducător are două autorităţi: una oficială şi una autentică. Cea oficială este dată de funcţia ocupată, de poziţia ierarhică, de titlu.

Autoritatea autentică decurge din superioritatea recunoscută a conducătorului, ca urmare a calităţilor lui reale şi presupune: inteligenţă, cunoaştere, valoare morală, serviciile aduse etc. Autoritatea are dreptul de comandă şi puterea de a supune.

Nu se concepe autoritate fără responsabilitate, adică fără sancţiune – răsplată sau pedeapsă, care corespunde exerciţiului puterii. Unde se exercită o autoritate se naşte o responsabilitate.

Nevoia sancţiunii îşi are originea în sentimentul de dreptate. Sancţiunile actelor de autoritate fac parte din condiţiile principale ale unei bune administrări. Ele sunt, în general, greu de realizat mai ales în întreprinderile mari. Trebuie stabilit mai întâi gradul de responsabilitate şi apoi scara sancţiunilor.

Responsabilitatea actelor conducătorilor este cu atât mai grea cu cât urcăm scara ierarhică. Gradul de responsabilitate al şefului şi efectele deciziilor sale este tot mai greu de precizat pe măsură ce urcăm piramida conducerii. Măsura acestei responsabilităţi, echivalenţa sa materială scapă de sub orice calcul.

Răspunderea curajos asumată şi respectată este o sursă de consideraţie, o atitudine foarte apreciată peste tot. Remunerarea managerilor cu munci de răspundere va fi mai mare decât a funcţionarilor statului, cu grad egal, dar fără răspundere. Răspunderea este de obicei temută pe când autoritatea este căutată. Teama de răspundere paralizează multe iniţiative şi anulează multe calităţi. Un bun şef trebuie să aibă şi să împrăştie în jurul lui curajul răspunderii.

2. Principiul disciplinei în muncă

Disciplina este în principal supunerea, semnele exterioare de respect realizate conform convenienţelor stabilite între societatea comercială şi agenţii săi. Parametrii disciplinei pot fi stabiliţi în prealabil angajării sau se consimt aprioric, ei pot fi transmişi în scris sau tacit. Aceşti parametri pot fi deci rodul voinţei părţilor, legilor sau obiceiurilor.

Rezultând din diferite convenţii care sunt trecătoare, disciplina se prezintă ea însăşi sub diferite aspecte: obligaţia de supunere, asiduitate, activitate, ţinută. Toate aceste aspecte diferă de la o societate pe acţiuni la alta, de la o regiune la alta şi chiar în timp, în cadrul aceleiaşi unităţi economice.

Când se întâlneşte o manifestare de disciplină sau când înţelegerea dintre şefi lasă de dorit, răul provine din incapacitatea şefilor. Eficienţa şi tactul şefilor sunt puse la încercare în alegerea şi gradarea sancţiunilor întrebuinţate: observaţii, avertismente, amenzi, retrogradări, revocări. În acordarea sancţiunilor trebuie ţinut seama de individ şi de mediu.

Disciplina este respectul convenienţelor care au obiectat supunerea, asiduitatea, activitatea şi semnele exterioare de respect. Ea se impune la toate nivele de conducere. Mijloacele cele mai eficiente pentru a o stabili şi menţine sunt:

- şefi competenţi de toate gradele;

- convenţii, convenienţe, reguli clare şi echitabile;

- sancţiuni corect aplicate.